De ce noua istorie a arcului ar trebui privită cu oarecare reticență

Știrea momentului din arheologia preistorică vine, în mod clar, din Franța. Din nou din Franța, și din aceeași peșteră Mandrin care, nu mai departe de anul trecut, ajungea pe prima pagină a publicațiilor de pretutindeni prin, zice-se, cele mai vechi dovezi ale existenței lui Homo sapiens în Europa. Apropo, unele de 56,800 de ani, cu peste 10.000 de ani mai vechi decât tot ce se știa până atunci.

Iar știrea asta spune că arheologii au descoperit vârfuri de proiectile care, zic ei, nu pot fi decât unele de săgeți, că au făcut ei reconstituiri și funcționează perfect pe carcase de capră. Pe scurt, tocmai au rescris istoria apariției arcului în Europa, adăugându-i în jur de 40.000 de ani. Ceea ce nu e deloc puțin și înseamnă o întreagă schimbare de paradigmă. Adică, în cazul ăsta, chiar poți spune că se rescrie istoria, fără să mai dai titluri click-bait. Și multă lume a căzut pe spate odată cu informația amintită. Alții au căzut pe gânduri. Personal, le dau dreptate celor din urmă, căci e ceva ce nu se leagă în toată povestea asta. Să vă explic.

Ce căuta Homo sapiens în Franța acum aproape 60.000 de ani?

Din absolut toate datele pe care le deținem în prezent, și nu sunt puține, istoria lui Homo sapiens în Europa începe acum circa 47.000 de ani. Hai să zicem 50.000, dar asta doar așa, ca să rotunjim cu trei milenii. A fost vorba de pătrunderi sporadice, de grupuri de pionieri, dar care nu au dovedit în niciun fel că ar fi avut vreo continuitate. Mult mai târziu aveau să apară și grupurile de succes. Și unde au fost semnalate aceste pătrunderi? În Balcani. Era de așteptat la urma urmei, având în vedere că pe acolo este ruta cea mai scurtă dinspre Orientul Mijlociu.

Ar mai fi putut veni și dinspre Asia, pe la nordul Mării Negre, dar nu avem dovezi care să susțină o astfel de deplasare la acea dată. Revenind la Balcani, cea mai veche dovadă a existenței lui Homo sapiens vine din peștera Bacho Kiro din Bulgaria, acolo unde rămășițe umane extrem de fragmentate au fost datate la circa 47.00 de ani. Asta se întâmpla în anul 2020.

La doar câteva luni după descoperirea din Bulgaria, niște cercetători cehi redatau un craniu preistoric descoperit acum vreo 70 de ani în peștera Zlaty kun. Și le dădea că avea tot vreo 47.000 de ani, nu 30.000 cum crezuseră ei inițial. Cele două descoperiri, susține de dovezile litice din situri din Balcani, centrul Europei și estul Ucrainei , confirmau astfel începuturile timide ale colonizării Europei de către „ai noștri”.

Problema a apărut anul trecut, atunci când francezii au anunțat că au rupt gura târgului, că ei îi au pe cei mai vechi strămoși ai noștri, unii care ar fi ajuns în Franța acum vreo 54.000 – 60.000 de ani. De unde i-au găsit, dom`ne? Din peștera Mandrin, aflată aproape de Atlantic, spun francezii în frunte cu Ludovic Slimak, arheologul care a condus săpăturile de acolo din ultimele trei decenii.

Prima întrebare care se ridică în acest caz, evident, este cum au ajuns ei acolo, fix în fieful neanderthalian. Căci, da, indiferent ce ați învățat despre neanderthalieni, oamenii adaptați climei dure, glaciare, din Europa, ei tot prin zona mediteraneeană își duceau existența, nu stăteau să îi bată crivățul la baza banchizei polare. Și aici intervine din nou Ludovic Slimak, care ne explică simplu, cum că acei temerari de acum 60 de milenii au venit cu ambarcațiunile direct din Orientul Mijlociu, ocolind Grecia, Italia și poposind fix în sudul Franței.

Trecem peste faptul că la vremea respectivă dădeai cu tunul și nu găseai Homo sapiens în Orient. În schimb, găsești o multitudine de situri arheologice care atestă faptul că Orientul Mijlociu era fief neanderthalian de acum vreo 90.000 de ani și până acum vreo 50.000. În fapt, singura dovadă a existenței lui Homo sapiens în zonă și în acest interval de timp (repet, singura) este o calotă craniană descoperită recent în peștera Manot, din Israel. O calotă craniană a cărei vechime a fost datată la circa 60.000 de ani, în condițiile în care cel mai vechi nivel sedimentar din peșteră are doar vreo 46.000. Dar, na, ea a fost descoperită pe podeaua peșterii, deci putea fi adusă acolo de N factori.

Acum, să spui că niște indivizi care nu apar în registrele arheologice, care nu au lăsat decât o calotă craniană (și aia discutabilă), au fost capabili să navigheze pe Mediterana de la est la vest, vorba poetului, în plină perioadă glaciară, să evite țărmuri care le ofereau promisiunea unei vieți mai bune și să acosteze precum mitologicul Iason pe țărmuri îndepărtate… nu știu, dar ceva e cusut cu ață albă.

Neanderthal, Sapiens, tranziție și datele suspecte ale francezilor

Toate informațiile astea se bazează pe redatarea nivelului în care a fost descoperit un fragment de dinte de copil, unul atribuit de Slimak unui individ juvenil din specia Homo sapiens. A se nota că nu toți cercetătorii au fost de acord cu încadrarea, din moment ce fosila este mult prea fragmentată pentru a oferi astfel de informații. A se nota și faptul că nivelul cu pricina se află între niveluri care au oferit numai fosile neanderthaliene.

Inițial, cultura materială asociată cu nivelul respectiv a fost descrisă ca una neroniană, termen de specialitate care face referire la o cultură de tranziție. Ah, și a fost datată inițial la 39.000 de ani, ceea ce pică perfect pe apariția tuturor culturilor de tranziție din Europa.

Ce sunt aceste culturi de tranziție? Sunt culturi materiale care apar în intervalul 45.000 – 36.000 de ani (uneori chiar la 32.000 de ani) și care sunt caracterizate de existența unor elemente specifice atât omului de Neanderthal (musterianul), cât și lui Homo sapiens prin tehnologiile specifice Paleoliticului Superior (obiecte de podoabă, vârfuri de proiectile, microlitizare etc.). Nimeni nu știe cine le-a făcut, atâta vreme cât nu există fosile asociate cu ele. Excepția ar fi fost cultura chatelperroniană, o cultură de tranziție din Franța și nordul Spaniei, fosile neanderthaliene fiind descoperite în asociere cu ea. În ultimii ani, a căzut și varianta asta, pe motiv că interpretările inițiale au fost eronate.

Ca să recapitulăm, nimeni nu știe cine a făcut culturile de tranziție. Ele pot fi un semn al evoluției omului de Neanderthal și al pasului său de la Paleoliticul Mijlociu către cel Superior. Pot fi, la fel de bine, o creație a lui Homo sapiens. Sau, cea mai uzitată ipoteză, pot fi un semn al schimbului cultural dintre cele două specii. Iar ele, cum spuneam, apar în mai toată Europa acum circa 45.000 de ani.

Nici măcar în Orient nu este atestată existența lor mai devreme. Slimak face trimitere la neronianul lui și o posibilă legătură cu începuturile Paleoliticului Superior în Orientul Mijlociu. Da, dar neronianul lor, conform ultimelor datări, are 57.000 de ani. Iar Paleoliticul Superior în Orient apare, cel mai devreme, acum 50.500 de ani (situl Bocher Tachtit din Israel). Deci, și să fi plecat ăia de acolo, dar tot nu aveau cultura care apare în Franța. Poate or fi inventat-o pe barcă, în timpul călătoriei?

Dacă ar fi să fac o comparație, e ca și cum i-ai îmbrăca pe spartanii lui Leonidas în costume militare moderne de camuflaj și i-ai pune să tragă după persani cu sisteme HIMARS. Cam ăsta ar fi echivalentul.

Noua istorie a arcului

Dacă tot am pomenit de arme, să ajungem și la știrea momentului, căci despre ea era vorba. Descrierea cazuisticii nivelului neronian de la peștera Mandrin (mai mult o grotă decât o peșteră) era însă necesară pentru înțelegerea cazului. De ce? Pentru că Ludovic Slimak vine cu o nouă descoperire și spune că vârfurile de mici dimensiuni descoperite în nivelul respectiv „nu pot fi folosite decât ca vârfuri de săgeată”. Vârfuri cu o lungime de maxim un centimetru, descoperite cu sutele, multe cu urme de impact șamd.

Vom spune aici că istoria arcului începe undeva acum 70.000 de ani în Africa în Sud. În Sri Lanka avem dovezi ale folosirii sale acum circa 48.000 de ani. Dar nicăieri în Europa nu au fost descoperite urme ale uzului său decât acum, cel mai devreme, 18.000 de ani. Pe undeva era și normal să nu le găsești înainte de apariția lui Homo sapiens, din moment ce omul de Neanderthal nu a cunoscut niciodată un asemenea avans tehnologic.

Problema cu vârfurile respective este că ele nu se regăsesc în registrele arheologice, acolo de unde se prezumă că ar veni populația respectivă de Homo sapiens, respectiv din Orientul Mijlociu de acum 60.000 de ani. Asta o dată. Apoi, întrebarea pe care și-o pun mulți specialiști, este legată de exclusivitatea ei. Mai exact, dacă tot ar fi existat o astfel de intruziune culturală în lumea neanderthalienilor, de ce nu au copiat și ei o astfel de invenție? Practic, arcul apare acum aproape 60.000 de ani în Europa, și dispare pentru a repărea cel puțin 40.000 de ani mai târziu. De ce populațiile umane care au făcut primii pași de succes spre Europa nu mai aveau tehnologia arcului?

Nu în ultimul rând, dacă acele populații de acum circa 60.000 de ani beneficiau de un avantaj tehnologic net, de ce au dispărut? De ce lumea lor este ocupată de neanderthalieni atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu? De ce săgețile nu apar în nicio cultură de tranziție din Europa, ci numai în acest punct din Franța? Cum spuneam, ceva nu se leagă.

Nu contestă nimeni faptul că arcul nu ar fi fost o invenție cu un impact major în istoria omenirii. Dar au fost totuși niște pași culturali până la el. Iar o astfel de invenție vine cu niște urmări majore în ceea ce înseamnă tacticile de vânătoare, succesul unor comunități, lasă niște urme șamd. Unele care lipsesc cu desăvârșire din registrele arheologice din Europa de acum 60.000, 50.000, ba chiar 20.000 de ani.

Ce poți să mai zici în fața unei asemenea avalanșe de întrebări care nu își găsesc răspunsul? În loc să ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă, să rescriem istoria cu date care frizează imposibilul, nu mai bine refac ăia datările încă o dată? Poate le ies la valorile vechi, adică 39.000 de ani, și ne vine și nouă inima la loc.

Și încă ceva…

Nu intenționez să lovesc în imaginea lui Ludovic Slimak. Omul este un nume greu în lumea preistoricienilor. Dar unul care nu a fost ferit de controverse. Slimak a devenit faimos mai ales prin prisma cercetărilor și interpretărilor oferite într-un sit din nordul Uralilor, aproape de Cercul Arctic, la Bizovaia. Din situl respectiv au fost scoase la lumină peste 4.000 de resturi fosile de mamut, deci clar era o tabără de abataj acolo, și 313 piese litice. Piese litice pe care Slimak le-a descris ca fiind musteriene, adică ale omului de Neanderthal.

Având în vedere că vârsta sitului era undeva pe la 30.000 de ani, asta pica iar ca o rescriere a istoriei. Aveai nu doar cel mai nordic sit neanderthalian, la peste 1.000 de kilometri de cel mai apropiat sit similar, dar îl aveai și la 10.000 de ani după presupusa dispariție a acestei specii umane. Cum ar veni, un grup de supraviețuitori, la Cercul Arctic, departe de tot ce se întâmpla cu lumea lor ancestrală. Senzațional!

Numai că, reanalizarea lor a indicat faptul că Slimak, foarte posibil, greșise. Piesele de acolo aparțin, mai degrabă, szeletianului (cultură de tranziție) cu influențe aurignaciene (una dintre primele forme de manifestare culturală ale lui Homo sapiens în Europa). Iar asta se mulează perfect pe ceea ce știam noi că putea face Homo sapiens la vremea respectivă. Mai exact, să supraviețuiască într-un mediu dur, arctic, acolo unde omul de Neanderthal nu ajunsese niciodată.

Dar, poate că nici așa mult senzaționalism nu face bine! Am zis, n-am dat cu apă fiartă!

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

Sursa foto: profimediaimages.ro