De ce plagiatul lui V. Ponta ne priveşte pe toţi
Nu voi mai relua probele care dovedesc clar că în cazul lui Victor Ponta avem de-a face cu un plagiat; îl iau ca pe un fapt. Miza textului de faţă este de a arăta că această fraudă nu este o chestiune care îi interesează doar pe cei din lumea academică, ci ne priveşte pe toţi.
Plagiatul dlui Ponta ne priveşte pe toţi
În cazul plagiatului, avem de-a face cu două probleme – una ţine de competenţa autorului, cealaltă priveşte moralitatea sa. Putem crede că d-l Ponta n-a fost în stare (n-a avut abilităţile intelectuale necesare) să redacteze o teză de doctorat care să îndeplinească cerinţele minimale pentru o astfel de lucrare. Dar cineva ar putea să-l apere, spunând: „ar fi putut scrie o teză acceptabilă, dar n-a făcut-o pentru că n-a dorit“. Principiul care l-a făcut să procedeze aşa a fost „vreau să am beneficii maxime cu efort minim“, o regulă importantă printre şmecherii şi oportuniştii de la noi. De fapt, adoptarea acestei reguli de către cineva este unul dintre simptomele lipsei principiilor morale. De cele mai multe ori, acest gen de oameni nu se dau înapoi de la nimic. Deşi nu sunt competenţi („merituoşi“), ei vor să aibă succes, indiferent pe ce căi ar ajunge la el. Având în vedere că d-l Ponta este prim-ministru, incompetenţa şi imoralitatea atârnă la fel de greu.
Ca prim-ministru, cum ar putea o persoană ca Victor Ponta rezolva problemele ce ţin de gestionarea unei ţări, care sunt mult mai complicate decât cele de care te izbeşti când scrii o teză de doctorat? E limpede că nu le poate rezolva prin tupeu şi obrăznicie. S-ar putea răspunde că, şi dacă el nu este suficient de priceput, îşi poate forma o echipă guvernamentală competentă. Dar ceea ce-l împiedică să facă asta este lipsa sa de moralitate. I se vor alătura oare oameni competenţi? Sau ar risca el să meargă alături de astfel de oameni? Am văzut cu toţii deja cât de competenţi, oneşti şi integri au fost unii dintre membrii Guvernului Ponta (Dumitrescu, Mang, Diaconu etc.). Aici este marele risc pentru noi – dacă prin plagiat el a afectat doar câteva persoane (studenţii săi sau contracandidaţii mai buni cărora le-a luat locul ca lector), în calitatea sa de prim-ministru, incompetenţa şi imoralitatea sa ne afectează grav pe toţi prin calitatea deciziilor pe care le va lua şi măsura în care va fi dispus să respecte legile. Mai mult, un prim-ministru ar trebui să fie o persoană foarte responsabilă, în care să putem avea deplină încredere. Or, câtă responsabilitate poate să aibă cineva care a plagiat cu atâta dezinvoltură? Pentru a fi şi mai clar: cât de mari sunt riscurile? Putem face o analogie simplă – câţi dintre noi am accepta să fim operaţi pe cord deschis de un medic care şi-a terminat studiile la o „fabrică de diplome“, nevenind pe la cursuri / laboratoare şi trecând examenele dând şpagă?
Despre două chestiuni tehnice
1 – O problemă mai puţin discutată este cum a fost posibil să-i fie acceptată o asemenea teză într-o facultate a Universităţii Bucureşti, unde încă se păstrează un anumit nivel de exigenţă? Mai întâi, există o comisie formată din mai mulţi profesori universitari în faţa cărora doctorandul îşi dă examenele şi susţine referatele. În al doilea rând, sunt profesorii care citesc forma finală a tezei şi scriu referatele înainte de a fi aprobată susţinerea sa publică. Cum a fost posibil ca teza sa să treacă de filtrele acestor două echipe de profesori? În afară de d-l Năstase, ştiu numele a încă doi profesori care au făcut parte din aceste comisii: d-l Ion Neagu (membru PSD) şi d-na Raluca Miga-Beşteliu. Să fi fost oare mai presus de orice criteriu academic calitatea de membru de partid a domnului Ponta?! Ar fi normal ca legislaţia să prevadă sancţiuni şi pentru membrii comisiilor de doctorat care girează teze în care s-a dovedit că s-a plagiat.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro