Sari direct la conținut

Depozitele de gaze sunt pline în prag de iarnă / Obligația de înmagazinare a fost îndeplinită în procent de 141%

HotNews.ro
Depogaz, Foto: Depogaz
Depogaz, Foto: Depogaz

​Pentru al doilea an la rând, depozitele de gaze au fost umplute mult peste cât reprezintă obligația de înmagazinare. Din datele obținute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din activitatea de monitorizarea a sectorului gazelor naturale, la data de 15 octombrie 2020, furnizorii dețineau în depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale 2,78 miliarde metri cubi, în condițiile în care capacitatea maximă este de 3,1 miliarde metri cubi. Practic, obligația de înmagazinare a fost îndeplinită în procent de 141%.

Stocul minim de gaze naturale la nivel naţional pentru titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali, pentru ciclul de înmagazinare 2020-2021, a fost stabilit la un nivel de 1,92 miliarde metri cubi.

Anul acesta, cantitățile de gaze din depozite sunt ceva mai mici decât iarna trecută, dar semnificativ mai mari decât în alte ierni, când abia se ajungea la 2,2 miliarde metri cubi. Anul trecut, cu tot cu stocul realizat de Transgaz, cantitățile totale depozitate ajunseseră la 2,96 miliarde mc, cu 30% mai mult decât stocul minim total obligatoriu.

ANRE a stabilit în conformitate cu prevederile legale, pentru fiecare ciclu de înmagazinare, un stoc minim de gaze naturale pe care furnizorii au obligația de a-l deține pentru asigurarea continuității în alimentarea cu gaze naturale a clienților finali.

Pentru sezonul rece 2020-2021, ANRE a emis Decizia 675/2020 privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31 octombrie 2020.

Începând cu data de 27 iulie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Legii 155/2020 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și privind modificarea și completarea altor acte normative, temeiul legal în baza căruia ANRE a emis Ordinul 35/2016 referitor la obligativitatea furnizorilor de a constitui stocul minim în conformitate cu reglementările emise de ANRE a fost înlocuit cu obligația acestora de a constitui un ”stoc minim de gaze naturale la nivelul necesar pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor săi şi suportabilităţii preţului de către aceştia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Furnizorul de gaze naturale are obligația ”să asigure acoperirea consumului pentru clienții săi” și ” să achiziționeze gazele naturale pe care le furnizează clienților casnici, în condiții de minimizare a costului resurselor alocate”.

Furnizorul este responsabil pentru asigurarea surselor de gaze naturale din producția internă curentă, înmagazinare și import, iar neîndeplinirea obligației de a asigura cantitățile de gaze naturale necesare pentru asigurarea consumului clienților săi se sancționează potrivit prevederilor din Legea nr. 123/2012, cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro