Despre mazilirea sefului CSA: Nici Parlamentul nu mai e ce-a fost!
Constantin Buzoianu, un domn in varsta de peste 60 de ani si aflat in concediu medical, a fost revocat marti printr-o procedura fulger de la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), autoritate care arbitreaza o piata cu afaceri de peste 7,9 miliarde lei in 2011. Pana sa fie numit la sefia CSA, in septembrie 2011, acesta fusese vicepresedinte al acestei autoritati (din anul 2006) si venea dupa o experienta de 20 de ani ca ofiter de politie, scrie jurnalistul Adrian Vasilache, pe blogul sau.
Un presedinte CSA este numit pentru o perioada de 5 ani. Constantin Buzoianu a fost numit la sefia acestei institutii in septembrie 2011, la propunerea PD-L (pe atunci la putere). Acum la guvernare este USL, iar in decembrie vin alegerile parlamentare. Asa se explica de ce astazi, desi parlamentarii PD-L au parasit Parlamentul, a existat cvorum pentru a-l destitui pe seful CSA.
Intrebarea care se ridica insa este urmatoarea:Exista motive intemeiate din punct de vedere legal pentru ca seful acestei autoritati de supraveghere sa fie destituit?
Nu, sustine el. Legea care guverneaza piata asigurarilor pare sa-i dea dreptate:
- „Legea nr. 32/2000, Art. 4, alin 9: Revocarea din functie a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) se face la propunerea comisiilor reunite ale Parlamentului, respectiv Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senat si Comisia pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor, in sedinta comuna a celor doua Camere, daca acesta inceteaza sa indeplineasca conditiile necesare pentru exercitarea atributiilor sale sau daca se face vinovat de abateri grave, incompatibile functiei sale„.
Raportul Comisiei pentru Cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii din Camera Deputatilor semnaleaza o serie de probleme, mai mult generale, si o singura mentiune la adresa lui Constantin Buzoianu:
- „o suspiciune referitoare la existenta unei presupuse stari de incompatibilitate in care s-ar afla domnul Constantin Buzoianu – presedintele CSA – determinata de calitate de asociat pe care o are fiul domniei sale in mai multe societati, ce activeaza in domeniul asigurarilor.”
Deputatii au hotarat sesizarea Agentiei nationale pentru Integritate (ANI) in vederea verificarii presupusei stari de incompatibilitate in care s-ar afla domnul Buzoianu, conform aret. 4 alin. (16) lit (d) din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare.
Fiul sau, Sorin Buzoianu, a declarata azi pentru HotNews.ro ca nu este actionar in companii active in domeniul asigurarilor. Are 40% intr-o firma de publicitate, Heep Media, care evident are si contracte cu firme de asigurari printre care si Omniasig. Legatura cu Omniasig nu este intamplatoare in familia Buzoianu. Constantin Buzoianu a fost consilier al presedintelui companiei Omniasig. In 2006 insa, cand a devenit membru in Consiliul de conducere al CSA, Constantin Buzoianu a renuntat la aceste actiuni. Afacerile au continuat. Dar atentie – vorbim despre o firma de publicitate, al carei domeniu de activitate nu este cel al asigurarilor.
Si atunci, daca are legea de partea lui, de ce tace Constantin Buzoianu? De ce nu spune care sunt acele companii de asigurari despre care sustine ca si-ar fi asumat riscuri ce nu sunt acoperite, in special prin reasigurare? Pentru ca sunt date confidentiale? Pentru ca pot fi „ghicite” de jurnalistii care stiu sa ‘citeasca’ cifrele oficiale comunicate de CSA? Pai daca este atat de simplu, de ce nu spune conducerea CSA asta? Nu este important ca lumea sa stie de care companii ar trebui sa se fereasca?
Si iarasi, daca nu exista temei legal pentru revocarea sa, de ce nu intervine in justitie? Care este raspunsul sau acordat HotNews.ro?
- „Imi iau cateva zile de reflexie si voi vedea pe parcurs ce voi face. S-a petrecut prea repede totul. A fost graba mare. Nu se putea pleca in campanie electorala fara sa fiu eu revocat. Incerc sa-mi revin. Sunt in concediu medical”.
Cu tot respectul pentru varsta sa, nu cred ca oboseala sau sanatatea ar fi printre motivele tacerii.
Intr-un interviu pe care i l-am luat imediat dupa numirea sa la sefia CSA acesta spunea ca va face tot ce ii sta in puteri pentru a imbunatati imaginea institutiei. S-au luat niste masuri, s-au spus niste lucruri, dar felul in care se termina aceasta poveste nu face decat sa ridice si mai multe suspiciuni asupra unei autoritati menite sa arbitreze buna functionare a intregului sistem de asigurari din Romania.