Sari direct la conținut

Detenția de weekend și acasă, cu sau fără brățară electronică, votată de Camera Deputaților. Luarea și darea de mită și traficul de influență sunt exceptate / Legea merge la promulgare

HotNews.ro

​Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, precum detenția la domiciliu și de weekend pentru condamnările de maxim 5 ani, proiect ce aparține inițial parlamentarilor PNL, dar modificat substanțial de deputații juriști PSD și ALDE. Cei care au comis infracțiuni cu violență, recidiviștii, precum și cei care au fost condamnați pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență nu pot beneficia de aceste măsuri.

Au fost 170 voturi „pentru”, 80 „impotriva”.

„Ati transformat proiectul în măsuri alternative la liberarea condiționată”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache, după vot.

„Mă adresez colegilor din PSD, ALDE, UDMR. Pe zi ce trece transformati România într-un paradis penal, dacă asta vă doriți,înseamnă că reușiți”, a declarat și deputatul USR Stelian Ion.

După adoptare, proiectul va fi trimis la promulgare, însă opoziția a anunțat că va sesiza proiectul la Curtea Constituțională.

Mai jos, principalele prevederi ale aceste legi, așa cum au fost modificate în ședința comisiei de luni – citește aici raportul comisiei juridice cu toate amendamentele aduse de PSD

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenție cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt:

a) măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate

b) masura de executare fractionata a pedepsei privative de libertate: in timpul saptamanii la domiciliu si in zilele de sambata si duminica într-un centru de detenție special înfiinţat pentru această măsură sau în penitenciar;

c) masura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate la o pedeapsa de pana la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesara pentru luarea in discuţie a regimului de detentie, cu aplicarea procedurii prevăzute la art. 8 din prezenta lege.

Masurile alternative nu pot fi dispuse in cazul detinutilor care au savarsit abateri disciplinare.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate nu se aplică pentru condamnările privative de libertate :

a) pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei,

b) pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare (luare de mită, dare de mită, trafic de influență, codul penal și vechiul cod penal – n.r.)

c) persoanelor aflate in stare de recidiva.

Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnați de către MAI cu sau fără brăţară electronică.

Măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei numai în zilele de sâmbătă şi duminică, într-un centru de detenţie special înfiinţat pentru această măsură sau în penitenciar.

Măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei la domiciliu cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent.

Ministerul Justiţiei implementează dispoziţiile prezentei legi, prin adoptarea de norme metodologice, în cel mult 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, in condiţiile prezentei legi, va dispune stabilirea unei masuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fara a fi sanctionate, jumatate din fracţia minimă de executat in sistemul penitenciar. Hotărârea privind stabilirea măsurii aplicării acesteia se comunica deţinutului in termen de 3 zile de la pronunţare. In situaţia in care a fost amanata aplicarea unei masuri alternative de executare a pedepsei, deţinutul poate contesta hotararea in 3 zile de la comunicare, la judecatoria din raza locului de deţinere. Hotararea pronunţata de judecătorie este definitiva.

În situația în care, în urma analizei, judecătorul de supraveghere amana luareea unei masuri alternative, termenul maxim de amanarea nu poate depasi 6 luni. Dupa aceasta perioada, din oficiu sau la solicitarea persoanei private de libertate, judecatorul va dispune asupra stabilirii unei masuri alternative de executare a pedepsei.

Pe durata executarii pedepsei persoana privata de libertate poate beneficia de oricare dintre masurile alternative.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro