DOCUMENTAR Cum a ajuns estul Ucrainei un front de război cu Rusia și cum arată acum conflictul care ține „ostatici” câteva milioane de oameni
Rusia a pus mâna pe Crimeea în trei săptămâni și apoi a început destabilizarea estului Ucrainei, forțele paramilitare ajungând să ocupe în aprilie 2014 clădiri esențiale din multe orașe în regiunile Donețk și Luhansk. Armata din Ucraina a recâștigat apoi o parte din teritorii, rușii au revenit în forță cu arme grele și trupe și apoi s-a încercat, fără mare succes, încheierea unor acorduri de pace. Conflictul din Ucraina durează deja de cinci ani și a lăsat în urmă peste 13.000 de morți și milioane de refugiați, însă atacurile și bombardamentele au loc în continuare și aproape zilnic mor oameni, de ambele părți.
–
Cât din Ucraina este sub ocupație și cum a început războiul din est
Ucraina are o suprafață totală de 603.000 kmp, iar în prezent aproximativ 7% din ea este sub ocupație (Crimeea anexată de ruși are 27.000 kmp, iar teritoriile din Donbas deținute de pro-ruși au aproape 17.000 kmp). Linia de contact din Donbas are 450 km și printre orașele importante ocupate de separatiști se numără Donețk, Luhansk, Debalțeve, Horlivka și Alcevsk. Din aceste zone circa două milioane de persoane și-au părăsit căminele și majoritatea au devenit refugiați interni pe teritoriul Ucrainei. Unii au ales să plece și în Rusia.
Alte câteva milioane au ales însă să rămână în zonele ocupate, deși multe servicii nu mai funcționează sau sunt serios afectate: băncile nu mai funcționează, industria e afectată, transportul pe cale feroviară și aeriană aproape nu mai există, sunt mari probleme privind alimentarea cu apă potabilă în unele locuri, moneda națională nu mai poate fi folosită, au dispărut numeroase locuri de muncă, intrarea spre și dinspre teritoriul controlat de Ucraina se face doar prin cinci puncte de control pe cale rutieră etc.
În zece luni (între aprilie 2014 și februarie 2015), harta regiunii s-a schimbat enorm din cauza forțelor susținute de Rusia, forțe care au ocupat instituții din orașe din vestul regiunii Donețk precum Kramatorsk și Slaviansk, iar în mai 2014 au ocupat o parte din instituțiile din Mariupol, oraș la Marea Azov.
În iunie și iulie 2014, ofensivele armatei ucrainene au avut succes și teritoriul deținut de rebeli s-a micșorat. Spre final de august, contraofensiva forțelor ruse a devenit foarte agresivă și a dat roade: este ocupat orașul Luhansk, dar și Novoazovsk, în sud, fiind din nou în pericol portul Mariupol. Pro-rușii au obținut o victorie importantă la Ilovaisk.
Pe 5 septembrie în acel an au fost semnate primele acorduri de la Minsk, încălcate imediat însă, prin luptele dure de la aeroportul din Donețk.
Acordurile de la Minsk
Marile puteri s-au întâlnit de două ori la Minsk (Belarus) pentru a încerca să determine încetarea focului: prima oară în august 2014 și a doua oară în februarie 2015. Însă prevederile nu au fost respectate.
Care erau principalele prevederi de la Minsk II:
– o încetare totală și imediată a focului la miezul nopții, pe 15 februarie 2015;
– retragerea armamentului greu de pe linia de contact până la 25 februarie 2015;
– acordarea de liber acces reprezentanților OSCE pentru a verifica dacă primele două prevederi sunt respectate.
Acordurile nu au fost decât parțial respectate și, la doar câteva zile după discuțiile din Minsk, armata ucraineană a fost nevoită să se retragă din Debalțeve, oraș recucerit de separatiști și aflat și acum sub controlul lor. Debalțeve este un punct important pentru separatiști, fiind plasat pe drumul principal dintre Donețk și Luhansk. În plus, separatiștii se temeau că va fi pus în pericol un alt oraș pe care l-au ocupat în zonă: Horlivka.
Totuși, de la semnarea acordului Minsk II intensitatea luptelor a scăzut și linia de demarcație nu s-a schimbat prea mult, însă au fost escaladări izolate de violență; zilnic sunt lupte și foarte des sunt și victime.
Frontul din Ucraina astăzi: atacuri și bombardamente zilnic. Morți de ambele părți
Reprezentanții armatei ucrainene spun că în fața atacurilor separatiștilor nu pot răspunde corespunzător, întrucât respectă acordurile de la Minsk și pot doar să mențină pozițiile în fața atacurilor care fac foarte des victime. Ucrainenii mai spun că rușii plătesc mercenari, de cele mai multe ori oameni cu venituri reduse, pentru a lupta de partea separatiștilor în Donețk și Luhansk (Lugansk în rusă). Comandanții sunt fără îndoială ruși.
Ucraina nu și-a recuperat însă prin Minsk II teritoriile ocupate și printre puținele câștiguri se numără faptul că așa-zisele republici populare nu au fost recunoscute. Pe de altă parte, Rusiei nu i-au putut fi impuse obligații, țara condusă de Putin negând implicarea în conflictul din est. Teritoriile din est aflate sub ocupație reprezintă 2,5% din suprafața Ucrainei.
De câțiva ani acordurile Minsk II mențin un conflict de joasă intensitate, însă unul care face des victime și unul care poate să dureze în acest stil încă mulți ani de acum înainte. Opinia generală este însă că o soluție mai bună este greu de găsit dacă nu se schimbă radical vreun element din ecuație și majoritatea analiștilor din Ucraina și din Occident sunt de acord că, dacă armata ucraineană ar ataca pentru a recuceri teritoriile, rușii ar riposta cu super-forță și numărul morților ar fi mare.
Cu cine se luptă Ucraina în est: cu separatiști sau cu Rusia?
De multe ori politicienii de la Kiev NU au catalogat drept „război” conflictul care a început în 2014 în est, dar reprezentanții armatei spun acum, fără echivoc, că sunt în război și că există dovezi cât se poate de clare că rușii au stârnit și au finanțat totul.
Cu cine se luptă armata ucraineană? S-au folosit des categorisiri precum separatiști sau teroriști, însă cei din armata ucraineană spun că se confruntă cu „invadatorii ruși” sau cu „forțele ruse de ocupație”, întrucât legăturile cu Moscova sunt de netăgăduit.
„E război. E hibrid, dar e un război”, spune unul dintre comandanții ucraineni de pe front.
Oficialii de la Kiev dau însă și cifrele la zi despre inamicul cu care se confruntă: undeva între 20.000 și 35.000 de separatiști și mercenari, susținuți de câteva mii de soldați ruși și ofițeri (printre care și generali) care vin prin rotație să preia controlul și să ghideze forțele care luptă împotriva armatei ucrainene.
Forțele de ocupație sunt susținute de Rusia direct și prin tehnică militară, arme, muniții și provizii – spun oficialii ucraineni, iar toată zona ocupată din Luhansk și Donețk e plină de tancuri, lansatoare de rachete, blindate, arme grele, mortiere, tunuri și mine.
De altfel, constant militarii ucraineni de pe front întâlnesc noi și noi arme și tipuri de tehnică militară care nu pot proveni decât din Rusia – de la drone, la echipamente de bruiaj electronic.
Mai mult, la granița cu Ucraina, Rusia a mobilizat câteva zeci de mii de militari care desfășoară constant exerciții militare. Ei au la dispoziție sute de tancuri, sute de elicoptere și avioane de atac, mii de blindate și arme de artilerie.
Potrivit informațiilor prezentate de oficialii de la Kiev, toate aceste forțe ale Rusiei ar putea fi mobilizate în mai puțin de 72 de ore în cazul unei intervenții directe în Ucraina.
Crimeea anexată de Rusia și zonele din Donbas deținute de pro-ruși (sursa – liveuamap.com)
Rușii încalcă zilnic acordurile de la Minsk, spun reprezentanții armatei din Ucraina, care publică des buletine informative despre operațiuni. Iată cum arată un astfel de buletin pentru ziua de 14 iulie: „Federația Rusă a încălcat înțelegerea de încetare a focului de 19 ori, folosind de șase ori arme interzise conform acordurilor de la Minsk. (…) Inamicul a tras către unitățile noastre mortiere de 120 mm și 82 mm, a folosit diferite lansatoare de grenade, arme pe vehicule de infanterie, mitraliere grele și arme de calibru mic”.
Pe 18 iulie a fost rănit un soldat ucrainean, forțele ruse de ocupație au inițiat șase atacuri, iar apărătorii ucraineni au ripostat cu focuri de armă. Pe 19 iulie a fost omorât un soldat ucrainean, dar și unul rus, iar atacurile au fost pe scară largă pe linia de contact (la Pisky, Troițke, Kamianka, Vodiane, Pavlopol, Lomakyno și Pișcevik, în regiunea Luhansk, și la Maiorsk, în regiunea Donețk).
TIMELINE pentru conflictul din Donbas
2014
27 februarie: Forțele ruse ocupă Parlamentul din Crimeea, la Simferopol. Apar primele informări despre „omuleții verzi” în peninsulă.
16 martie. Rușii organizează un așa-zis referendum în Crimeea. Două zile mai târziu, Duma de la Moscova votează încorporarea peninsulei în Federația Rusă.
7 aprilie: La trei săptămâni după așa-zisul referendum din Crimeea, protestatarii ocupă clădiri guvernamentale din Donețk, Luhansk și Harkov. Autoritățile recâștigă controlul în Harkov pe 8 aprilie.
12 aprilie: Separatiștii au atacat orașul Kramatorsk, unde aveau să se dea lupte până în iulie. Armata ucraineană a câștigat diverse poziții, iar adversarii au recâștigat o parte din ele în iunie, după atacuri cu tancuri. La început de iulie, separatiștii au fost alungați din Kramatorsk, oraș care se află acum la peste 50 km de linia de contact.
12 aprilie: Insurgenții au capturat Slaviansk, oraș unde aveau să se desfășoare bătălii sângeroase.
16 aprilie: Președintele interimar al Ucrainei, Olexander Turcinov, anunță începutul unei „operațiuni antiteroriste” contra „separatiștilor pro-ruși”.
17 aprilie: Putin vorbește despre conceptul de Novorossia, încercând să aducă o motivație istorică pentru agresiunea din estul Ucrainei. Ideologii ruși și-ar fi dorit o confederație în care să fie proclamate „republici populare” și la Odesa și Harkov, la fel ca la Donețk și Luhansk, și să fie constituită o confederație care să includă cât mai mult din estul, sudul și sud-estul Ucrainei.
25-27 aprilie: Are loc prima bătălie pentru controlul aeroportului din Donețk, forțele ucrainene ieșind învingătoare.
2 mai: Tulburările provocate de separatiști ajung la sute de kilometri de Donețk și Luhansk, la Odesa. 42 de oameni, majoritatea activiști pro-ruși, mor într-o clădire în flăcări.
9 mai: Insurgenții preiau controlul în Mariupol, important port la Marea Azov și centru economic esențial în regiune. Forțele guvernamentale întorc situația și preiau controlul total pe 13 iunie.
11 mai: După așa-zise referendumuri, „Republicile Populare” din Donețk și Luhansk își proclamă independența. Nici Ucraina și nici Occidentul nu le recunosc.
25 mai: Petro Poroșenko este ales președinte al Ucrainei și promite să elibereze teritoriile ocupate din est.
4 iunie: Separatiștii preiau controlul asupra a două baze militare din estul regiunii Luhansk.
5 iulie: Armata ucraineană a eliberat Slaviansk, oraș unde își stabilise cartierul general Igor Girkin (Strelkov), cunoscut general rus și fost locotenent-colonel în serviciile secrete militare.
17 iulie: Zborul Malaysia Airlines MH17 este doborât de rebeli pro-ruși cu un sistem de rachete adus direct din Rusia – 283 de oameni au murit. Avionul s-a prăbușit lângă satul Hrabove, din oblastul Donețk și conflictul a fost readus în atenția opiniei publice mondiale.
5 august: Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene spune că Rusia comasează forțe consistente la graniță: 45.000 de soldați, 160 de tancuri și 192 avioane militare.
5 septembrie: Este semnat primul protocol de la Minsk, care nu a reușit să oprească luptele.
6 septembrie: Cea mai clară dovadă că acordul de la Minsk este un eșec: pro-rușii încep să bombardeze portul Mariupol.
28 septembrie: Începe a doua bătălie pentru aeroportul din Donețk, luptele vor dura patru luni.
7 noiembrie: Rusia trimite în regiunea Luhansk o coloană formată din 32 de tancuri, 16 piese de artilerie grea și 30 de camioane cu arme și muniții.
30 noiembrie: Rusia trimite un convoi „umanitar” în Ucraina estică, dar autoritățile protestează și spun că este de fapt vorba despre echipamente militare pentru separatiști. Este al optulea astfel de convoi.
26 decembrie: Ucraina și pro-rușii fac un schimb de câteva sute de prizonieri.
2015
14 ianuarie: Forțele pro-ruse atacă Debalțeve, oraș cu 20.000 de locuitori situat într-o poziție strategică. În iulie 2014, Kiev-ul recâștigase controlul asupra orașului.
21 ianuarie: Armata ucraineană se retrage de pe aeroportul din Donețk. Rebelii pro-ruși fac paradă cu prizonierii, într-un gest simbolic.
24 ianuarie: 30 de oameni au fost uciși de un atac cu rachete în Mariupol, rachete trase din zona separatiștilor.
12 februarie: Liderii politici din Ucraina, Rusia, Germania și Franța au semnat noile acorduri de pace de la Minsk (așa-numitele acorduri Minsk II).
20 februarie: Pro-rușii izgonesc trupele ucrainene din Debalțeve, una dintre cele mai sângeroase bătălii din est. Înfrângerea a stârnit o undă de șoc în societatea ucraineană.
De atunci, luptele au continuat. Sunt perioade în care intensitatea lor este mare, iar numărul de victime a depășit 13.000 de persoane în cinci ani.
Zilnic sunt atacuri și uneori pe toată lungimea frontului, atât cu arme de calibru scăzut, cât și cu arme grele. Ucrainenii spun că linia frontului este stabilă și că armata încearcă să nu răspundă provocărilor venite de la pro-ruși, ci doar să își păstreze pozițiile.
Un eveniment extrem de important în regiune este construirea podului rusesc de peste strâmtoarea Kerci, pod de 3 miliarde de euro, construit în perioada 2015-2018. Podul a afectat economic porturile Mariupol și Berdiansk, unde activitatea a scăzut cu 30-50%.
În ultimele săptămâni s-a discutat intens și decretul lui Putin prin care mai multe categorii de cetăţeni ucraineni vor putea deține şi un paşaport rus. Ucraina a denunțat măsura și spune că Rusia face tot ce poate ca să erodeze suveranitatea Ucrainei.
Mai multe despre ce s-a întâmplat de atunci în Donețk și Luhansk puteți citi în materialele viitoare ce vor fi publicate pe HotNews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro