Educatia, camp de batalie politica (II)

Ministrul Andronescu a reactionat in aceasta dimineata la amenintarea premierului Emil Boc ca o va demite daca pune in practica ordinul privind numirea directorilor si inspectorilor direct de domnia sa, pentru a indrepta abuzurile de numiri pe criterii politice.

In 23 februarie 2009, d-na ministru a emis ordinul 3278 care spune:

“Incepand cu data prezentului ordin se suspenda organizarea si desfasurarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de inspector scolar si inspector scolar de specialitate din inspectoratele scolare si a functiilor de director si director adjunct din unitatile de invatamant preuniversitar de stat, pana la o data care va fi comunicata ulterior”.

Aceasta data “comunicata ulterior” n-a mai venit. Prin acest ordin d-na ministru si-a permis sa anuleze prevederile Legii 128/1997, Statutul cadrelor didactice, care specifica faptul ca functiile de director, director adjunct si inspector se ocupa prin concurs.

Ajungem in 16 septembrie 2009. La nici o saptamana de la numirile cu delegatie a 16.000 de directori, directori adjuncti si inspectori, d-na ministru anuleaza printr-un nou ordin, 5139/16.09.2009, numirile cu delegatie facute de inspectorii generali, asumandu-si rolul de a numi domnia sa, dupa analiza CV-urilor si conditiilor legale de accedere pe post, a circa 16.000 de manageri din invatamantul preuniversitar, pentru a repara numirile politice, uneori ilegale, alteori politice, realizate de inspectorii generali.

Premierul Emil Boc ameninta sambata seara, intr-o emisiune tv, ca daca ministrul educatiei pune in opera acest ordin, care contravine programului de guvernare si pactului pentru educatie, va fi demisa in aceeasi zi, cu informarea partenerilor de coalitie si nu cu negocierea remanierii.

Cine are dreptate?

D-na ministru a gresit in februarie 2009 cand a blocat concursurile de manageri, fara sa emita in cel mai scurt timp o metodologie de ocupare prin concurs a functiilor de conducere, incalcand grav legea.

In intervalul 1-8 septembrie 2009 au avut loc negocieri aprige in coalitie pentru ocuparea acestor functii. Sa nu fi stiut nimic d-na ministru de aceste negocieri, cand delegatiile referitoare la functiile de conducere expirasera la 31 august si timp de o saptamana a fost vid de decizie in 80% din unitatile scolare? De ce n-a pus piciorul in prag in acel interval tensionat?

Este d-na ministru persoana neutra din punct de vedere politic, care sa repare personal numirile politice si ilegale facute de catre inspectorii generali? Adica se va detasa, pur si simplu, de interesele PSD si va actiona doar in interesul educatiei? Un basm frumos, chiar prea frumos pentru a fi adevarat. Nu cumva miza a fost ca directorii si inspectorii numiti de domnia sa sa pregateasca terenul ca selectia ce se va face in conditiile noii legi, sa tina cont de interesele PSD?

Noua lege a educatiei, promovata prin asumarea raspunderii intra in vigoare imediat ce va fi publicata in Monitorul Oficial. In cateva zile dupa aceea se poate elabora metodologia de reconfigurare a consiliilor de administratie din scoli si alegerea directorilor. Adica, in cateva saptamani putem avea un nou cadru pentru alegerea directorilor care sunt numiti acum cu delegatie. S-ar fi rezolvat legal si depolitizat spinoasa problema a selectarii managerilor din preuniversitar. Si atunci de ce atata graba, sa schimbam de 3 ori directorii in doua luni?

Cert este ca legea educatiei asumata de catre guvern s-a nascut greu, cu opozitia feroce a d-nei ministru Andronescu la tot ce inseamna descentralizare si depolitizare. Fara a-i face un proces de intentie, constat doar ca asa intelege domnia sa conducerea educatiei, sa tina totul in mana, fiind convinsa ca rezolva corect problemele invatamantului, ca este plasata in afara jocurilor politice si manevrelor electorale.

Problema este ca sunt putini cei care mai cred acest lucru si-i acorda creditul solicitat.

Dincolo de toate acestea exista principiul european al subsidiaritatii, pe care d-na ministru nu-l intelege sau nu-l accepta. Aceasta este vina esentiala a unui ministru al educatiei dintr-o tara a Uniunii Europene.