​Elita capitalistilor romani: Ce ar putea fi. Dar nu e   

Dezbaterea initiata de HotNews.ro in jurul anuntului facut de David Rockefeller, Michael Bloomberg si alti 32 de miliardari americani ca-si doneaza jumatate din averi in scopuri caritabile este importanta din doua motive: (1) Pentru ca este pentru prima data cand „elita” capitalismului romanesc este confruntata sistematic cu un etalon atitudinal si de filosofie de viata specific marii si adevaratei elite capitaliste occidentale. (2) Pentru ca ne ofera premisele unei discutii ce ne ajuta sa intelegem mai bine potentialul si limitele capitalismului, ca sistem pe care dorim sa-l practicam in Romania.

• Vezi aici cum raspund miliardarii romani chestionati daca si-ar dona jumatate din avere

Angajati intr-o astfel de discutie, am inceput sa intelegem de ce abundenta in discursul public romanesc de sintagme precum „capitalism salbatic” sau „acumulare primitiva de capital”, nu este cu totul inocenta. Ele sunt folosite instinctiv pentru a scuza si legitima rapacitatea si impostura profitorilor tranzitiei, deveniti peste noapte « mari capitalisti »: « Sigur, modul in care s-au imbogatit Cutare si Cutare este ilegal si imoral, dar modul lor de actiune este inerent stadiului incipient al capitalismului. Este ceva inevitabil unei anumite etape istorice sau sociale. Vezi America ».

Notiunea potrivit careia am putea gasi in „America acumularii primitive de capital” justificarea culturala si umana a oligarhilor si profitorilor tranzitiei romane este insa falsa. Istoria economica a capitalismul secolului XIX american arata ca au existat intr-adevar si acolo multi impostori si escroci, dar realitatea inceputurilor marelui capitalism nu este nici dominata, nici definita de acestia. Sa reluam deci un argument mai vechi ce spune ca spiritul, culoarea si evolutia capitalismului au fost date de un cu totul alt tip de capitalist decat caricatura prezentata de apologetii oligarhiei si plutocratiei romane.

Un cult al muncii inteligente

Daca dam crezare unui istoric precum Kirkland, un puternic cult al muncii precum si credinta in rolul inteligentei si educatiei sunt caracteristicile definitorii ale constitutiei ideologice a pionierilor marelui capitalism american. Primul lucru care surprinde la acestia este obsesia cvasi-religioasa a ideii de munca si efort.

Un Raport catre Senat scris in 1885 exprima sintetic ideea: „Suntem obligati sa muncim. Este o lege divina: sa te hranesti din sudoarea fruntii tale. Este o lege economica profunda. Omul trebuie sa munceasca”. Un mare lider industrial completa: „Adevarata Evanghelie este sa lasi omul sa-si obtina cele necesare vietii si confortul prin propriile eforturi. Aceasta il va face sa fie si mai bun, si mai intelept”.

Convingerea in natura profunda a muncii era combinata cu o credinta la fel de puternica in individualism. Iar individualismul implica virtutea de a te descurca singur, fara a astepta ceva de la stat. Oamenii trebuie sa fie capabili sa judece independent si sa ia decizii libere: „Aceasta este tara individualismului. Dorim sa facem astfel incat cetateanul sa fie cat se poate de independent. Dorim ca el sa fie spontan, sa se autoguverneze si sa se automotiveze. Dorim sa fie capabil de o perpetua autoeducatie. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa ii dam instrumente necesare ca sa isi poata sustine si exploata in mod indefinit capacitatile latente”.

Cat de convinsi erau liderii americani de rolul inteligentei ne arata nenumaratele pozitii publice luate in acest sens. Un alt Raport catre Senat, de data aceasta din 1880, sintetizeaza: „Inteligenta da roade. Nimic nu este mai puternic decat inteligenta pusa in slujba productiei”. Directorul American Standard Tools intareste ceva mai tarziu: „Totul se inclina in favoarea celor educati si inteligenti. Cunoasterea este avutie acolo unde aceasta este exercitata cu fidelitate si onoare”.

O revolutie a educatiei practice

Faptul ca reprezentantii „capitalismului salbatic” american chiar credeau in aceste idei este confirmat de testul ultim pentru orice capitalist: si anume, vointa de a-si pune banii la bataie pentru ele. Daca pentru ei ideea de munca era totdeauna legata de cea de inteligenta si aceasta era legata de ideea de educatie, acest algoritm nu putea ramane fara urmari practice pentru acesti oameni pragmatici. Astfel, in a doua jumatate a sec. XIX asistam la o explozie de interes al comunitatii de afaceri pentru educatie.

Nu era doar o chestiune ideologica, ci si una practica. Cum putem avea oameni mai muncitori, mai corecti si mai eficienti? „Ignoranta este o inchisoare, raspunde Raportul mai sus citat. Educatia rupe lanturile. Ea elibereaza si in acelasi timp ii ajuta pe oameni sa fie autosuficienti si sa se ajute pe ei insisi.”

De aici, o constanta presiune pentru tot mai multe elemente practice in educatie. Directia de actiune era prefigurata de industriasul Henry Baird: „Educatia livresca duce la demoralizare si produce o armata de gentlemani frustrati care se considera deasupra oricarei activitati practice. Manufacturam prea multi domnisori si domnisoare si prea putin oameni cu inclinatii practice”.

Astfel, liderii oamenilor de afaceri incep sa sustina tot mai intens reforma sistemului de invatamant. De pilda, preseaza ei, bazele contabilitatii si aritmeticii comerciale ar trebui introduse in curriculum. Numai asa se poate aduce echilibrul intre discipline care au importanta practica imediata si cele ce nu au.

Implicare nemijlocita si donatii

Treptat, notiunea potrivit careia sistemul de educatie existent era neadecvat cerintelor momentului se transforma intr-o convingere a businessmenilor ca trebuie sa-si asume personal misiunea de a crea alternative. De aici, un val de scoli comerciale, tehnice si profesionale.

Peter Cooper, un mecanic din New York devenit milionar, creeaza o scoala alternativa „la actualele scoli care ii pregatesc pe tineri pentru orice, mai putin pentru a fi buni si indemanatici muncitori, tehnicieni, artizani sau producatori”. In 1860, Charles Thomson creeaza Institutul Industrial, „menit sa pregateasca tinerii in acele domenii de educatie care sunt esentiale pentru viata practica, dar care nu sunt predate in scolile noastre „.

Curand, businessmenii incep sa-si indrepte privirile si spre universitati, unde se fac purtatorii aceluiasi spirit de insatisfactie si reforma. Pentru a schimba lucrurile, businessmenii dau drumul unei adevarate avalanse de donatii: catre Harvard, pentru inginerie, catre Yale, pentru stiinte aplicate, catre MIT, pentru stiinte exacte. Johns Hopkins creeaza o universitate in Baltimore. Leland Stanford una in California. Donatia imensa a lui John D. Rockefeller duce la renasterea Universitatii din Chicago.

America este astfel rapid acoperita de la un cap la altul de o multime de noi centre de educatie, toate create sau finantate de businessmeni. Impactul lor cumulat transforma civilizatia americana in mai putin de o generatie.

Caracter in business si educatie

In acelasi timp insa, oamenii de afaceri intelegeau rolul pe care „caracterul” il are in viata si munca. Autodisciplina si capacitatea de concentrare si autocontrol erau mult mai apreciate decat diplomele si certificatele. Directivele pe care Charles Perkins le da subordonatilor sai in ceea ce priveste criteriile la angajarea noilor salariati sunt exemplare in acest sens: „Prima intrebare trebuie sa fie: Ce fel de om este? Ce caracter are? Si numai dupa aceea si in masura in care raspunsul este satisfacator, puteti sa treceti si sa investigati ce educatie are la baza”.

Lista in sine a trasaturilor de caracter dorite pentru un angajat este interesanta: „acuratete, promptitudine, meticulozitate, fidelitate fata de organizatie si mai presus de orice intelegerea faptului ca munca este sursa avutiei si ca este cea care da valoare omului. In plus, trebuie sa aiba taria de vointa necesara exercitarii unor pozitii de administratie si executive”.

Introducerea caracterului in ecuatie produce insa o tensiune evidenta intre doua obiective divergente. Accentul pus pe caracter si pe functia sistemului de educatie in construirea caracterului nu poate sa nu intre in tensiune cu ideea de training si educatie orientate catre chestiuni practice. Apare astfel intrebarea: cum poate fi construit si modelat caracterul la scara sociala? Cum pot fi dezvoltate autodisciplina, judecata si capacitatile de analiza practica?

Profesionalismul ca virtute

Raspunsul reflexiv era reintoarcerea catre crestinism si Biblie. Intr-adevar, multi dintre liderii comunitatii de afaceri erau si stalpi ai comunitatilor lor religioase. Dar exista si o a doua varianta, care a de venit din ce in ce mai influenta. Era vorba de constituirea unui nou tip de invatamant scolar, in care insusi procesul de invatare a unei meserii (sau profesiuni) devenea un exercitiu formator de caracter.

Faptul ca acesti oameni practici erau atat de atenti la tensiunea dintre pregatirea tehnica si caracter spune multe despre propriul lor caracter. Mai mult, ei se simt datori sa proiecteze acest training pentru business si viata practica pe un fundal moral. Astfel, contabilitatea era prezentata ca ceva mai mult decat o profesie – era o chestiune de etica.

In mod similar, alte discipline profesionale erau privite nu ca simpla pregatire tehnica, ci ca modalitati de intarire si formare a caracterului, mintii si constitutiei morale. Dupa cum spune un reprezentant al industriasilor: „Educatia pentru business foloseste apelul la motivul trivial si deloc elevat al dorintei de prosperitate materiala, dar, facand aceasta prin disciplina, efort si tenacitate, face mai mult pentru intarirea si indreptarea constitutiei morale a societatii decat toate predicile din lume”.

Si astfel, intr-o perioada turbulenta si de schimbare sociala profunda, intentionat sau nu, liderii capitalisti ai momentului transcend un cult al muncii cu radacini religios-filosofice si creeaza bazele unei culturi a capitalismului productiv bazata pe un sistem de educatie propriu.

Concluzii si intrebari

Acesta este deci contextul in care Carnegie isi elaboreaza si publica « Evanghelia bogatiei », doctrina ce influenteza pana azi decizii filantropice ale miliardarilor precum cele ale lui Gates sau Bloomberg, decizii care au prilejuit dezbaterea deschisa de HotNews.ro. Intelegem acum mai bine de ce, capitalismul ca mod de viata si civilizatie, pentru a-si atinge potentialul, are nevoie ca cei ce sunt primii si cei mai vizibili beneficiari ai sai sa faca un efort de vointa civilizatoare.

Faptul ca in perioada „capitalismului salbatic” businessmenii aveau preocupari atat de elocvente si pragmatice privind chestiuni de maxima relevanta publica si faptul ca, prin modul in care au instrumentat acele preocupari, au avut o influenta profunda asupra culturii americane si a capitalismului, ne ofera un exemplu de astfel de efort. Elita capitalista nu s-a multumit sa se limiteze la sfera restransa de productie si afaceri sau la impactul indirect asupra culturii materiale, ci a intervenit hotarat, schimband cursul educatiei si al vietii intelectuale intr-o directie pragmatica si constructiva, pe care o asociem azi cu spiritul american.

Nu trebuie sa idealizam acest caz istoric. Dar nici sa ne purtam ca si cum nu ar exista. El ne ofera un set de criterii pe baza carora putem sa judecam nu numai fenomenul capitalist si capitalistii in general, dar si pe autoproclamatii lideri ai capitalismului tranzitiei romanesti. Concluziile unei astfel de judecati, implicite pe tot parcursul textului de mai sus, sunt prea evidente ca sa mai merite o elaborare.

Citesti raspunsurile date de cativa dintre cei mai cunoscuti la provocarea HotNews.ro. Acelea nu sunt reactiile pe care le astepti de la niste elite adevarate. Nici in ton, nici in tinuta, nici in substanta. Si atunci intrebarea este : Cand vor incepe liderii capitalismului romanesc sa se comporte ca o elita reala ? Cat mai trebuie sa dureze pana cand vor intelege ca responsabilitatea sociala a unei elite este direct proportionala cu dimensiunea averilor si puterii pe care o are?