Sari direct la conținut

Eurostat: Romania a acordat aproape 6.000 de cetatenii in 2008, 5.000 moldovenilor

HotNews.ro

5.590 de straini au devenit cetateni romani in 2008, potrivit ultimei statistici a Eurostat, iar majoritatea dintre ei sunt, in mod firesc, moldoveni – 4.967. Trebuie precizat ca perioada aflata in statistica europeana este inainte de noua lege a cetateniei si infiintarea unor centre multiple de primire a dosarelor de redobandire a cetateniei, deschise in special pentru cetatenii moldoveni. Au renuntat la cetatenia romana in favoarea celei italiene 2.857 de romani, iar in favoarea cetateniei ungare 5.535 de romani.

Romania a acordat in 2008 aproape 6.000 de cetatenii, fata de doar 30 in 2007, potrivit statisticii publicate de Eurostat. In mod firesc, moldovenii au devenit, in numar foarte mare cetateni romani – aproape 5.000. Au fost insa si 85 de americani care au vrut sa devina cetateni ai statului roman si 54 de turci. Eurostat prezinta primele trei grupuri nationale ca marime care au dobandit cetatenie.

In acelasi timp insa, romanii au renuntat la cetatenie pentru a o obtine pe cea a altor state. Este cazul a 5.535 de romani care au devenit cetateni unguri – si sunt cel mai mare grup national care a obtinut cetatenie in Ungaria, din totalul de 8.100 in 2008, si a aproape 3.000 care au devenit cetateni italieni, situandu-se pe locul trei la componenta etnica devenita cu acte in regula cetateni ai Italiei, dupa marocani si albanezi.

La nivelul UE, doar 696.000 de straini au devenit cetateni ai Uniunii, cei mai multi fiind marocani – aproape 64.000, turci – aproape 50.000 si ecuadorieni – aproape 30.000. Cel mai mare numar de cetatenii in 2008 l-au acordat Franta – 137.000, Marea Britanie – 129.000 (una dintre tarile preocupate ca schimbarea ulteriora a legii cetateniei in Romania – in 2009 – ar duce la un aflux de imigranti moldoveni in Marea Britanie) si Germania – 94.000, care au acordat impreuna peste 50% din numarul total de cetatenii acordate in UE in 2008. Fata de anul anterior insa, la nivelul UE, cifrele au scazut putin: in 2007, 707.110 straini au devenit cetateni ai UE.

Ramane de vazut ce schimbari va aduce noua lege a cetateniei din Romania, care a facilitat redobandirea cetateniei romane pentru cetatenii moldoveni, desi procesarea dosarelor dureaza inca destul de mult, in ciuda promisiunilor facute de autoritatile de la Bucuresti. Cifrele indica in mod clar ca promisiuni sau amenintari de genul acordarii a un milion de cetatenii romane moldovenilor sunt total fanteziste si nerealiste, in conditiile in care, la nivelul UE nu se ajunge la un milion de cetatenii pe an, cu toata generozitatea statelor membre.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro