Fără surprize: Candidatul american Ajay Banga devine președintele Băncii Mondiale
Ajay Banga a fost ales președinte al Băncii Mondiale (BM), a anunțat miercuri, într-un comunicat, instituția, după o reuniune a consiliului său de administrație, potrivit AFP.
Omul de afaceri americano-indian, în vârstă de 63 de ani, nominalizat de Statele Unite, a declarat în repetate rânduri că dorește să acorde prioritate în timpul mandatului său finanțării luptei împotriva încălzirii globale și reformării BM.
El este așteptat să preia funcția pentru un mandat de cinci ani la 2 iunie, a precizat BM.
În mod tradițional, BM a fost apanajul Statelor Unite, americanii conducând întotdeauna Banca de la crearea sa, în urma acordurilor de la Bretton Woods din 1944.
Dar această hegemonie a fost tot mai mult contestată, în special de marile țări emergente, în frunte cu Brazilia, China, India și Rusia, care de mai mulți ani doresc să-și vadă consolidat locul în cadrul instituțiilor financiare internaționale.
Într-un context de tensiuni geopolitice în creștere, decizia americană de a-l nominaliza pe Banga, născut și crescut în India, vine în contextul în care Statele Unite încearcă să se apropie de celălalt gigant asiatic pentru a contracara influența chineză în regiune.
Imediat ce a fost nominalizat, Ajay Banga a pornit într-un turneu mondial pentru a-și promova candidatura și a obține sprijinul a cât mai multe țări, în special a țărilor emergente și în curs de dezvoltare.
El a putut conta pe India, Kenya și Africa de Sud, care i-au susținut candidatura.
Dar nu numai, deoarece Banga a putut conta și pe sprijinul mai multor țări francofone, în special, după cum a reamintit la mijlocul lunii aprilie Abdoul Salam Bello, administratorul BM care reprezintă 23 de țări africane, a reamintit AFP.
„Cred că această campanie se desfășoară foarte bine”, a declarat un oficial al Trezoreriei americane la sfârșitul lunii martie: „Experiența sa este văzută ca un punct esențial, la fel ca și cunoașterea sectorului privat și a parteneriatelor public-privat, care sunt esențiale în cadrul Băncii Mondiale”.