Federalizarea Regatului Unit – o cutie a Pandorei?

Cine și-a imaginat că respingerea prin referendum a independenței Scoției va rezolva problema constituțională a Regatului Unit s-a înșelat.

Euforia unioniștilor s-a împrăștiat la doar câteva ore după anunțarea rezultatului – 55% la 45% în favoarea NU-ului, când s-au văzut confruntați cu propriile promisiuni de acordare a unor prerogative sporite Scoției și cu planurile, inevitabile, de federalizare completă a Regatului Unit.

Liderii celor trei partide care au susținut rămânerea Scoției în Regatul Unit – Conservator, Laburist și Liberal Democrat – au făcut promisiuni de descentralizare sporită în ultima săptămână de campanie, iar fostul premier Laburist, scoțianul Gordon Brown, a avansat chiar un calendar ultra-rapid de introducere a legislației privind “Devo Max” (Devolution Maximum) pentru Scoția, aparent cu binecuvântarea celor trei lideri de partid – premierul David Cameron, liderul opoziției Ed Miliband și vicepremierul Nick Clegg.

Devo Max înseamnă transferul de competențe fiscale, cheltuielile sociale și angajarea de împrumuturi publice parlamentului de la Edinburgh.

Legislativul Scoției are la ora actuală în competență exclusivă chestiunile de sănătate, educație, justiție, transporturi, mediu, etc, precum și modificarea cu +/- 3% a ratei de bază de impozitare care la nivelul Regatului Unit este de 20%.

O lege adoptată de parlamentul de la Westminster (al Regatului Unit) în 2012 permite deja parlamentului de la Edinburgh să fixeze, începând cu 2016, ratele de impozitare a veniturilor pentru rezidenții Scoției.

Dar Devo Max ar permite Scoției nu doar să adune și să rețină majoritatea banilor din impozite și taxe, ci și să-i cheltuiască cum dorește în domeniul social, cel al ajutoarelor sociale, actualmente de competența parlamentului de la Westminster.

Acest lucru ar lăsa practic doar politica externă și cea de apărare în competența parlamentului de la Westminster în ceea ce privește Scoția.

Premierul Cameron a intervenit public la numai câteva minute după anunțarea rezultatelor finale ale referendumului din Scoția și a confirmat intenția guvernului pe care-l conduce de a introduce în parlament legislația promisă pentru Devo Max, dar în același timp a spus că în paralel se va trece la atribuirea de competențe similare pentru Țara Galilor, Irlanda de Nord și Anglia, cu alte cuvinte trecerea la o federalizare completă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu cele patru provincii din componență.

Anglia și Scoția

În particular, afirmația care a aruncat în aer consensul partidelor unioniste din timpul campaniei referendare din Scoția a fost “voturi englezești pentru legi englezești”.

La ora actuală, datorită existenței parlamentului de la Edinburgh în parlamentul de la Westminster a apărut o anomalie constituțională: deputații din Anglia nu au dreptul să voteze asupra chestiunilor care sunt de competența exclusivă a Scoției, în timp ce deputații scoțieni de la Westminster pot vota asupra chestiunilor ce privesc doar Anglia.

Acest paradox se numește “The Weslothian Question” și numele ei a fost popularizat de Tam Dalyell, deputatul Laburist al circumscripției cu același nume, care a avertizat că înființarea unui parlament la Edinburgh (produsă în urma unui referendum în Scoția în 1997) va duce la această anomalie.

Dacă acest lucru a fost acceptabil pentru deputații din Anglia cât timp atribuțiile parlamentului de la Edinburgh erau relativ reduse, acum acest lucru nu mai poate fi tolerat de ei.

“Voturi englezești pentru legi englezești” înseamnă că în parlamentul de la Westminster în chestiunile care privesc doar Anglia să se ia dreptul de vot deputaților din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nod, cele trei provincii (sau țări) care au deja adunări legislative cu competențe exclusive în anumite domenii.

Premierul Cameron, care este și lider al Partidului Conservator, principalul partid de guvernământ, s-a aflat sub o presiune constantă din partea propriilor deputați pentru a lua taurul de coarne în privința “Chestiunii Westlothian”.

Nu este doar o chestiune de principiu, ci și una de interes politic partizan. Partidul Conservator își are baza de putere în Anglia. La alegerile din 2010 din cei 306 deputați Conservatori aleși, 297 proveneau din Anglia (dintr-un total de 534), opt din Țara Galilor (dintr-un total de 40) și doar unul din Scoția (dintr-un total de 59). În Irlanda de Nord se aleg 18 deputați, dar cele trei mari partide fie nu prezintă candidați acolo, fie obțin rezultate nesemnficiative.

De asemenea, tot mai multe voci din Partidul Conservator contestă așa numita “Formulă Barnett” prin care Scoția primește o finanțare de la bugetul central cu 1600 de lire sterline pe cap de locuitor mai mare decât în Anglia, prevăzută prin “Formula Barnett”, după numele politicianului Laburist care a elaborat în 1979 modul de calcul al repartizării chelutielilor sociale pe provincii.

O asemenea finanțare, spun aceste voci, cu ecou și în opinia publică din Anglia, nu se mai justifică în condițiile în care Scoția primește atribuții sporite în domeniul fiscal.

Partidul Laburist se opune însă unei asemenea soluții sau cel puțin legarea ei cu reforma constituțională din Scoția. Și e ușor de văzut de ce.

În anul 2005, când Partidul Laburist a obținut o majoritate absolută la Westminster (355 de mandate din 646), în Scoția a avut 41 de deputați din 59. Un calcul simplu arată că fără deputații din Scoția Partidul Laburist nu ar fi avut majoritatea absolută în Camera Comunelor.

Un caz și mai relevant ar fi acela în care Partidul Laburist ar obține majoritatea absolută în parlament, dar nu ar obține majoritatea mandatelor în Anglia, unde Partidul Conservator este cel mai puternic.

Și atunci se poate ajunge la situația în care “Voturi englezești pentru legi englezești” să ducă la situația în care guvernul Regatului Unit să nu dispună de majoritate în Anglia pentru a-și aplica programul de guvernare în cea mai mare provincie a Regatului Unit (Anglia are 53 de milioane populație, față de 5,3 milioane Scoția, 3,1 mlioae Țara Galilor și 1,8 milioane Irlanda de Nord).

Pe lângă aceasta, Partidul Laburist invocă și chestiunea de principiu că acest sistem ar crea două categorii de deputați aleși în același timp, unii cu drepturi de vot depline, alții cu drepturi de vot limitate.

Partidul Conservator este sub o mare presiune din partea Patidului Independenței Regatului Unit (UKIP) care în ultima vreme se prezintă că singurul reprezentant legitim al alegătorilor din Anglia, pe care-i consideră nedreptățiți fată de cei din celelalte provincii ale Regatului Unit.

Alternative de federalism

Dar care ar fi alternativele la sistemul “voturi englezești pentru legi englezești”. Soluția cea mai clară ar fi înființarea unui parlament separat al Angliei, dar o asemenea măsură, extrem de costitsitoare nu are sprijin în opinia publică, dată fiind lipsa de echilibru între Anglia și celelalte provincii.

Partidul Laburist a susținut în trecut descentralizarea prin înființarea de adunări regionale (unele regiuni având populație mai mare decât celelalte provincii, de pildă Londra are o populație caât a Scoției și Țării Galilor luate împreună).

O asemenea idee nu este nici ea populară, în 2004 un referendum a respins cu 78% din voturi propunerea de înființare a unei adunări regionale în nord-estul Angliei.

Partidul Laburist propune înființarea unei convenții constituționale cu largă participare politică pentru discutarea viitorului reformei constituționale în restul Regatului Unit și insistă ca legislația cu privire la Devo Max în Scoția să fie adoptată până anul viitor înaintea alegerilor generale programate pentru mai 2010.

Este însă clar că liderul Laburist Ed Miliband a fost prins pe picior greșit de rapiditatea cu care s-a mișcat premierul Cameron.

Între timp, șeful executivului Țării Galilor, Carwyn Jones (și el Laburist) a declarat că provincia sa nu acceptă să fie vioara doua după Scoția în acest proces de reformă constituțională.

Adjunctul șefului executivului regional al Irlandei de Nord, numărul doi din partidul separatist Sinn Fein, Martin McGuinness, a cerut organizarea unui referendum “de frontieră”, în care să se voteze asupra propunerii de unificare a provinciei cu Republica Irlanda. Propunerea a fost respinsă de șeful executivului regional, unionistul Peter Robinson.

În ceea ce-i privește, separatiștii scoțieni din partidul premierului Alex Salmond, SNP, n-au pierdut prea mult timp ca să treacă din nou la ofensivă.

Salmond i-a anunțat intenția de a demisiona în luna noiembrie din funcția de lider al executivului scoțian și al SNP, dar a acuzat partidele unioniste că au înșelat electoratul din Scoția cu promisiuni pe care acum nu mai vor să le respecte.

Liderul separatist demisionar a admis că problema independenței Scoției nu se va mai pune tim de o generație, dar independența Scoției ar putea fi din nou pusă pe tapet în cazul că apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, trecut momentan pe plan secund, va fi pusă la îndoială în cazul unui referendum promis de premierul Cameron pentru 2017, în cazul în care Conservatorii obțin o majoritate absolută a mandatelor în alegerile din mai 2015. Sentimentul pro-european în Scoția este mai accentuat decât în Anglia.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro