Sari direct la conținut

Fiecare persoana are o amprenta neuronala unica (studiu)

HotNews.ro
Creier, Foto: captura ecran
Creier, Foto: captura ecran

​Creierele noastre sunt conectate diferit – acesta este un mod popular de a sublinia faptul ca exista diferente de la o persoana la alta in ceea ce priveste modul in care acestea gandesc. Aceasta ipoteza a fost testata, insa, de catre un grup de cercetatori americani, ale caror rezultate au fost publicate in jurnalul Plos, ca dovada ca putem lua in considerare aceasta ipoteza literalmente, scrie engadget.com.

Cercetatorii au dezvoltat o modalitate de a amprenta creierul uman prin intermediul tehnologiei imagistice prin rezonanta magnetica si au constatat faptul ca legaturile structurale ale creierului sunt atat de unice incat pot fi folosite pentru identificarea indivizilor, precum se intampla in cazul amprentelor obisnuite colectate de pe degete.

Studiul a fost efectuat pe 669 de subiecti a fost posibil datorita unui aparat RMN de difuzie, care poarta acest nume intrucat foloseste procesul de difuzie a moleculelor de apa in tesuturile biologice pentru a genera un contrast in imaginile rezultate.

Cercetatorii au analizat aceste rezultate calculand distributia apei la nivelul conexiunilor locale ale materiei albe a creierului.

Ceea ce au descoperit a fost ca fiecare persoana are o structura unica alcatuita la nivelul acestor conexiuni, ca un fel de amprenta digitala.

Spre exemplu, in randul subiectilor gemeni participanti la studiu, conexiunile au fost similare intr-un procent de numai 12%.

Pentru a se asigura ca rezultatele studiului sunt corecte, cercetatorii au efectuat 17 mii de teste de identificare, constantand ca rezultatele au identificat cu o precizie de 100% subiectii.

Studiul nu s-a limitat la aceste rezultate, insa. Cercetatorii au descoperit ca experientele de viata ale unei persoane, precum traitul in saracie sau indurarea unei boli grave, afecteaza structura creierului.

Ca atare, cercetatorii au concluzionat ca aceasta metoda ar putea fi folosita pe viitor pentru a intelege si modul in care mediul in care traiesc oamenii, precum si experientele de viata ale acestora, modeleaza creierul uman, schimbandu-i structura.

„Acest studiu confirma ceea ce am luat ca asumptie intotdeauna in studiile din domeniul neurostiintei – si anume, faptul ca modelul conexiunilor neuronale sun unice pentru fiecare persoana in parte. Acest lucru arata ca fiecare experienta de viata este reflectata la nivelul conexiunilor neuronale. Astfel, putem sa studiem modul in care experientele traite in comun, precum persoanele care traiesc in saracie sau cele care sufera de aceeasi boala patologica, sunt reflectate la nivelul structurii conexiunilor neuronale, iar aceasta descoperire deschide drumul unor noi indicatori medicali pentru identificarea problemelor de sanatate,” declara Timothy Verstynen, cercetator in cadrul Universitatii Carnegie-Mellonone din Pittsburgh.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro