Fonduri SAPARD pentru pensiuni agroturistice
Suma alocata prin Programul SAPARD pentru turismul rural este de aproximativ 68 de milioane de euro, din care 38 de milioane de euro sunt pentru pensiuni, iar restul sumei pentru alte tipuri de turism rural, potrivit datelor furnizate de Agentia Sapard, informeaza Rompres. Totalul fondurilor disponibile pentru Masura 3.
4, „Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitati multiple si venituri alternative”, se ridica la 150,32 milioane de euro, din care investitiile mentionate mai sus au o pondere de 45%.
Beneficiarii, persoane fizice autorizate, asociatii familiale, societati agricole, societati comerciale cu capital integral privat, pot primi sprijin financiar de minim 2500 de euro si de maxim 100.000 de euro. Valoarea totala a investitiei, care include cofinantarea si finantarea SAPARD, trebuie sa se incadreze intre 5000 de euro si 200.000 de euro.
Din valoarea totala eligibila a proiectului, 50% reprezinta contributia benefiarului, iar 50% contributia publica.
Masura 3.4 prevede pentru turismul rural, posibilitatea constructiei integrale a unei pensiuni, mobilarea acesteia, dotarea ei cu aparatura electronica, achizitionarea de mijloace de transport, precum si dezvoltarea unor facilitati de divertisment care pot include teren de sport sau chiar o piscina.
Totodata, programul SAPARD sprijina modernizarea si extinderea pensiunilor existente pentru atingerea unui plafon de calitate care sa asigure viabilitatea economica a investitiei. Dezvoltarea turismului in mediul rural prin Programul SAPARD cuprinde si proiectele axate pe turismul recreativ: eco-turism, turism ecvestru, cinegetic, piscicol, montan si cicloturism.
Pentru infiintarea unei pensiuni agroturistice investitia trebuie sa se incadreze in clasificarea de minim doua margarete. Numarul de camere poate varia de la patru pana la 10, cu un maxim de 30 de locuri de cazare.
In ceea ce priveste modernizarea sau extinderea unei pensiuni existente, aceasta va avea la finalizarea proiectului o clasificare de minim trei margarete si un numar maxim de 20 de camere. Potrivit Agentiei Sapard, nu numai pensiunile agroturistice beneficiaza de fonduri nerambursabile, ci si complexele turistice rurale, cabane de vanatoare si pescuit, sate de vacanta, campinguri.
Totodata, este posibila achizitionarea de animale de agrement – ponei, cai, pauni etc. (exceptie fac caii de cursa) – pentru eco-turism. Cicloturismul, o activitate deosebit de atractiva in strainatate, beneficiaza de sprijin financiar in vederea achizitionarii de biciclete performante si adaptate pentru diferite terenuri.
La nivel mondial, turismul este cea mai importanta ramura economica, detinand 12% din totalul domeniilor de activitate si avand incasari de aproximativ 530 de miliarde de dolari pe an. In ultimii zece ani s-a constatat o cerere din ce in ce mai crescuta pentru eco-turism si turism rural, 10% dintre agentiile de turism internationale acordand o atentie deosebita programelor ecoturistice.
Atractiile unice ale tarii noastre, din perspectiva marilor agentii de turism internationale sunt natura nepoluata, autenticitatea traditiilor, animale salbatice mari (lupi, ursi) si Delta Dunarii. Romania atrage anual, in medie, un numar de cinci milioane de turisti, dintre care un milion de turisti straini. Turismul rural, potrivit INS, a atras anul trecut 90.000 de turisti romani si straini.