Ghidul intelegerii PIB pentru incepatori. De ce suntem in recesiune

Vă simțiți bulversați de interpretările diferite pe care economiștii și politicienii le dau recentelor date statistice privind PIB? Veți fi poate surprinși să aflați că toți au un pic de dreptate, sau mai degrabă că adevărurile nerostite de fiecare dintre ei (din diverse motive) reprezintă partea cea mai consistentă pe care trebuie să o asimilăm pentru a căpăta o înțelegere adecvată a realității. Poate acest scurt ghid vă va ajuta să realizați mai bine (ne)importanța PIB și situația actuală și de perspectivă a României.

De ce suntem în „recesiune tehnică”? Simplu!

Cred că cel mai util este să încep de la o formulă foarte cunoscută de calcul a PIB:

Consum (C) + Investiții (I) + Cheltuieli guvernamentale (G) + Exporturi nete (NX) = PIB

Ce ne spun statisticile?

– Exportul net. România este net importator (importăm mai mult decât exportăm), astfel ceea ce contează este cât de mare este discrepanța dintre importuri și exporturi. În ultimii ani exporturile au crescut mai rapid decât importurile și astfel dinamica ultimului element din ecuația PIB a avut o contribuție pozitivă. Dar în prima jumătate a lui 2014 importurile au avansat mai repede decât exporturile. Deficitul comercial FOB-CIF în semestrul I 2014 a fost de 12619,8 milioane lei (2833,5 milioane euro), mai mare cu 1488,3 milioane lei (298,8 milioane euro) decât cel înregistrat în semestrul I 2013. Așadar, exportul net a pus frână creșterii PIB.

– G a scăzut în primul semestru cu 0,3% față de perioada similară din 2013. În termeni reali scăderea este și mai mare. În comparație cu ținta asumată de govern, cheltuielile publice au fost mai mici cu circa 9 mld. lei. Deci cheltuielile guvernamentale mici rimează cu scăderea PIB.

– Investițiile. Aici știm că investițiile nete au scăzut drastic în primul trimestru față de perioada similară din 2013, cu 7%, scădere continuată probabil și în trimestrul al doilea. Ca fapt divers, lucrările de construcții au scăzut cu 10% în primul semestru din 2014 față de semestrul I din 2013. Așadar, investițiile mai mici au tras PIB în jos.

– Toată lumea vorbește de relansarea consumului. Ei bine, a crescut consumul? Avem la dispoziție o informație statistică cheie pentru a observa răspunsul: încasările din TVA. Deși acestea au crescut cu 1,9% față de primul semestru din 2013, aceasta înseamnă că au rămas aproape constante în termeni reali și se află cu 1,5 mld. lei sub ținta asumată de guvern. Deci informațiile privind consumul nu susțin creșterea PIB.

Concluzia? Toate informațiile statistice disponibile susțineau ipoteza unei stagnări sau chiar reduceri de PIB, “analiștii” economici nu trebuiau să fie prinși pe picior greșit. În rezumat, tabelul de mai jos:

Cât este de relevantă această recesiune pentru dinamica PIB?

Guvernul afirmă că scăderea economică din primele două trimestre este doar un efect statistic și se datorează nivelului prea ridicat la care a ajuns PIB la finalul anului trecut. Cu alte cuvinte, senzația de viteză mică de deplasare pe care o avem acum vine din faptul că în 2013 am apăsat prea tare pedala de accelerație. Fără a constitui un argument cu mare putere explicativă, există un sâmbure de adevăr în această perspectivă. Și este adevărat că trendul general este mai degrabă de creștere a PIB, așa cum vom vedea la sfârșitul anului. Deci, pe de o parte, această recesiune este puțin relevantă. Dar pe de altă parte este foarte relevantă. Faptul că întâmpinăm recesiuni mici și dese arată volatilitatea creșterii economice, implicit lipsa ei de sustenabilitate. Faptul că un an agricol excepțional (2013) poate afecta atât de mult dinamica PIB este un lucru îngrijorător, care demonstrează dezvoltarea primitivă a „capitalismului” românesc. Cu un PIB meteosensibil bunăstarea noastră nu este în siguranță. Concluzia? Ar fi bine să nu ne speriem prea tare de actuala recesiune, dar nici nu a fost bine să ne lăudăm cu PIB-ul din 2013 (mda, “tigrul Europei”…)

Cât de relevant este PIB pentru nivelul de trai?

Aici trebuie înțelese trei probleme: (1) economia subterană, (2) polarizarea socială și (3) metodologia de calcul a PIB.

(1) România are un sector informal masiv iar evaziunea fiscală, după cum a arătat Consiliul fiscal, a crescut în ultimul deceniu indiferent dacă economia a fost în avânt sau în criză. Presiunea fiscală în creștere a contribuit probabil la acutizarea problemei. Astfel, din ce în ce mai multe tranzacții și afaceri scapă evidențelor oficiale. Pe blogul personal și în presă am susținut în repetate rânduri că economia subterană reprezintă o supapă în lipsa căreia economia în ansamblu s-ar fi prăbușit. Că regimul impozitării este în fond un regim politic, iar mica evaziune reprezintă reacția firească și exasperată a cetățenilor și antreprenorilor contra lagărului fiscal impus asupra lor. Cu cât economia subterană crește în dauna celei oficiale, cu atât PIB își pierde relevanța. Să ne referim la două subiecte concrete, atașate discuției despre PIB: și-a revenit consumul? Dacă ne uităm la comerțul cu amănuntul – da; dacă ne uităm la încasările din TVA – nu; dacă ne uităm la intensitatea traficului auto din București sau la mișcarea turiștilor – da; dacă analizăm mediul rural – nu. Cel mai probabil consumul și-a revenit dar acest lucru nu se reflectă bine în statistica PIB. Dar construcțiile, sector în care munca la negru are o importanță deosebită? Oficial ne merge rău, neoficial multă lume își renovează locuința, își mai construiește un gard… Mi se pare evident că PIB subevaluează veniturile/cheltuielile generate în acest sector. Concluzia? PIB a scăzut în prima parte a acestui an, dar nivelul de trai nu.

(2) Contribuția diverselor regiuni la formarea PIB (implicit distribuția avuției) este foarte diferită la scară națională. Pentru a da un singur exemplu – care și el ascunde inegalități profunde – regiunea București-Ilfov cuprinde 10% din populația țării dar generează 25% din PIB. În aceste condiții este evident că o creștere a PIB de câteva procente anual trece neobservată de o bună parte din cetățeni. Dacă ținem cont și de faptul că creșterea recentă a PIB (excluzând agricultura, unde oricum marile exploatații s-au dezvoltat rapid) provine din contribuția câtorva fabrici exportatoare, avem o imagine și mai clară asupra fenomenului. Să încercăm o paralelă între economie și biologie. Pentru ca creșterea PIB să se reflecte în creșterea echilibrată a nivelului de trai este nevoie ca această valoare adăugată să fie distribuită în economie la fel de eficient pe cât este distribuit sângele în organismul uman; este nevoie ca toate comunitățile să fie racordate la producerea și distribuirea avuției, printr-un sistem circulator asemănător celui sanguin. Din păcate economia României are foarte puține artere funcționale, iar capilarele sunt atât de atrofiate încât puține regiuni beneficiază cu adevărat de puțina valoare creată. În concluzie: între o creștere de 1% și una de 3% mare diferență nu este. Cea mai mare parte a creșterii PIB se capitalizează la nivelul unui segment restrâns de populație. Din acest motiv și nu doar în România mulți economiști spun că, pentru ca majoritatea să simtă o îmbunătățire în nivelul de trai este nevoie de o creștere a PIB de 5% anual sau chiar mai mare (cazul Indiei sau al Chinei).

(3) Din metodologia de calcul a PIB, rezumată în ecuația de mai sus, s-ar putea înțelege că variabilele din partea stângă (consumul ș.a.m.d.) reprezintă factorii determinanți ai PIB. Greșit. Formula PIB ne arată cum se împrăștie PIB-ul, unde se duce producția realizată, nu cum se formează ea; de aceea această metodă de calcul a PIB se numește „metoda cheltuielilor” (sau „după destinația PIB”-ului). Ce rezultă de aici? Că este greșit să deducem că stimularea consumului sau creșterea cheltuielilor publice ar putea crește avuția națiunii. Acest lucru este ușor de înțeles la nivel individual: nimeni nu s-a îmbogățit vreodată cheltuind mai mult! Rețeta îmbogățirii este exact opusă. Producția nu poate crește decât prin economisire și acumulare continuă de capital, care să permită inovația și creșterea productivității proceselor economice; desigur, investiția judicioasă, deșteaptă și prudentă este necesară, altminteri risipim tot capitalul adunat – așa cum s-a întâmplat în bună măsură în timpul comunismului sau al anilor de boom economic. Afaceri de genul „sapă șanțul, umple șanțul”, caracteristice în general activității guvernamentale, nu fac decât să umfle contabil PIB în vreme ce sabotează bunăstarea socială. O astfel de creștere a PIB, bazată pe cheltuieli publice, discreționare, este o creștere pauperizantă; arată bine în statistică dar prost în realitate, pe măsură ce capitalul societății este risipit în finanțarea unor proiecte fără legătură cu nevoile oamenilor, așa cum sunt ele exprimate pe piață.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe

Contributors.ro