Giovanni Cassini a scris istorie

Mă rog, numai asta nu a aprofundat el, ci astronomie, inginerie, matematică și altele asemenea, dar a fost chiar bun la ce a făcut că a rămas în istorie. Atât de bun, și atât de multe contribuții a avut în știință, că NASA a numit o sondă spațială după el prin 1997, ceea ce nu e chiar de colo. A fost un vârf, nu încape îndoială, și tocmai asta vom încerca să subliniem azi… cine a fost el și cum a ajuns să facă ceea ce a făcut.

Pe scurt, Giovanni Domenico Cassini a apărut pe lume în Perinaldo, o mică așezare din nordul Italiei, pe atunci parte a Republicii Genoveze. Pe atunci, adică în anul 1625. Prea multe nu se știu despre părinții lui decât că erau oameni cât de cât înstăriți, locuiau în buricul târgului, maică`sa venea dintr-o familie de notari, iar despre taică`său se știe că era de prin Toscana. Cert este că juniorul a fost luat sub aripa protectoare a unui unchi cu dare de mână, Antonio Crovese pe numele său, cel care s-a și ocupat de educația lui în primii ani de viață.

L-a trimis omul la un colegiu iezuit din Genoa, apoi la Abația San Fructuoso tot din localitate, acolo unde Giovanni a descoperit că are parte nu doar de profesori de prima mână, ci și de o minte suficient de scăpărătoare încât să și priceapă ce îi spuneau oamenii ăia. Fiind un elev eminent, cu înclinație spre științele exacte, a fost racolat de un politician local, Cornelio Malvasia, om pasionat de astrologie și altele asemenea. Da fapt, era mai mult decât pasionat, căci el a pus umărul, respectiv portofelul, la construirea Observatorului Astronomic din Panzano, ba a mai și adus astronomi de excepție care să facă cercetare acolo. Iar cu ei a lucrat și Cassini.

În felul acesta, descoperea tânărul nostru că studiul astronomiei îl ungea la inimă. Parcă era făcut pentru așa ceva. Ca dovadă, la numai 25 de ani, era numit titular al catedrei de astronomie la faimoasa Universitate din Bologna. Între noi fie vorba, nici nu fusese prea mare bătaie pe postul respectiv, că stătea liber de vreo patru ani, dar tot era o mare realizare. Au mai fost și relațiile marchizului Malvasia dar, hei, în cazul de față chiar se investea într-un tânăr de perspectivă.

Cassini pleca, așa cum erau concepțiile vremii, de la ideea unui sistem solar cu Terra în mijloc și cu Soarele și restul planetelor orbitând în jurul acesteia. Ulterior, pe baza propriilor observații, avea să se ducă spre heliocentrismul propus de Copernic. În timpul cât a lucrat la Observatorul din Panzano a efectuat studii asupra cometelor, a calculat înclinația axei Pământului, a făcut observații asupra Soarelui, a descoperit în premieră umbrele sateliților lui Jupiter, a calculat durata mișcării de rotație a planetelor Jupiter și Marte, iar în cazul celei de a doua a avut o eroare de doar 2 minute și jumătate față de ceea ce se știe azi. A mai adus note și despre viteza luminii, calculând el că este finită și că poate fi determinată matematic.

Ei bine, toate realizările astea l-au adus în atenția Papalității care l-a invitat să se alăture cercetătorilor de la Vatican, propunere refuzată însă de Cassini. Omul voia libertate și nu neapărat încorsetare pe bani mulți. Știți cum era la vremea respectivă. Mai adăugăm că, în tot timpul ăsta, Giovanni s-a dovedit și un iscusit inginer, specialist în hidraulică, un bun matematician și altele asemenea, de i s-a dus faima în toată Europa civilizată. Așa de renumit ajunsese încât regele Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, l-a invitat la Paris și i-a oferit postul de director al Observatorului Astronomic de acolo, bașca o poziție în Academia de Științe, plus fonduri îndestulătoare ca să nu își mai facă griji vreodată că nu are cu ce își finanța activitățile.

Se poate spune că la Paris a făcut Cassini cele mai faimoase dintre descoperirile sale

Se mai poate spune, de asemenea, că Franța a fost marea dragoste a lui Cassini, pe lângă astronomie. I-a plăcut teribil, că nici nu a mai plecat, ba și-a mai și schimbat numele în Jean-Dominique Cassini odată cu acordarea cetățeniei franceze. În urma studiilor întreprinse la Observatorul din Paris a descoperit el lunile lui Saturn, Iapetus și Rhea (în anul 1671, respectiv 1672). Și nu doar că le-a descoperit, ci le-a mai calculat și traiectoria. Cu toate planetele și lunile cunoscute la vremea aia, totalul corpurilor cerești era de 14, ceea ce, a zis el, era un omagiu celest adus regelui Ludovic. Cam îngrețoșantă asociere, dar nici voi nu aveți habar cam cum trebuia să cultivi relația cu un cap încoronat de așa talie. Poate și din cauza asta, Cassini a mai așteptat vreo 12 ani până să anunțe descoperirea a încă două luni, Tethys și Dione.

Tot el a descoperit faptul că există un anumit spațiu între inelele lui Saturn, spațiu care a ajuns să îi poarte numele… Diviziunea Cassini. Apropo, naveta aia trimisă de NASA spre Saturn, prima care a intrat pe orbita planetei, de aia a fost numită Cassini. Că el a fost primul care a descoperit treaba cu pricina. Ca să știți. Tot el a spus că inelele lui Saturn sunt formate din corpuri cerești prea mici pentru a putea fi observate individual, ceea ce era perfect adevărat. A creat și prima hartă a feței vizibile a Lunii, o hartă așa detaliată că a rămas obiect de studiu până la apariția primelor fotografii de profil.

A calculat distanța de la Pământ la Marte, a demonstrat că Terra nu este o sferă și, ulterior, a calculat pentru prima dată suprafața exactă a Franței. Apropo de ultima realizare, trebuie spus că l-a cam dezamăgit pe Ludovic, omul fiind convins că țara sa era cu mult mai mare. De fapt, chiar a spus, mai în glumă, mai în serios, că i-a luat Cassini mai mult din teritoriu decât a cucerit el prin războaie. În fine. Dacă tot se apucase de-o treabă, Cassini a pus și bazele primei hărți topografice a Franței, proiect care avea să fie continuat de fiul său, Jacques Cassini, și finalizat tot în familie, de nepotul César-François.

Una peste alta, ați prins ideea. Cassini dărâma barieră după barieră în astronomie și se dovedea unul dintre cele mai inspirate transferuri făcute vreodată de Franța. Cât despre aportul său în știință, aici vorbim deja de universalitate, iar faptul că faceți parte din aceeași specie cu el, ar trebui să vă ridice puțin moralul.

Bibliografie:

Bernardi G., 2017, Giovanni Domenico Cassini: A Modern Astronomer in the 17th Century, Ed. Springer, 197 p.

Maffioli C., 1994, Out of Galileo: The Science of Waters 1628-1718, Ed. Erasmus Publishing, 509 p.