Helsinki – un summit câștigător sau o numărătoare inversă pentru Trump?

Preocuparea președintelui Donald Trump de a contesta establishment-ul politic de la Washington și vechile aranjamente de politică externă din SUA este deja bine documentată. La fel de cunoscută este dorința acestuia de a schimba cursul relațiilor dintre SUA și Rusia, în consecință, întâlnirea cu președintele Vladimir Putin la Helsinki pe 16 iulie nu ar fi trebuit să fie o surpriză globală.

Totuși, pregătirea Summit-ului Trump-Putin s-a produs în mare viteză, în ciuda unei opoziții interne, venită dinspre ambele tabere politice, democrată și republicană, și a dezaprobării continue a comunității de informații americane. Demersul contribuie, indirect și în mod inevitabil, la legitimarea unor acțiuni de politică externă și regională, pentru care Rusia este condamnată moral și sancționată economic de majoritatea statelor democratice.

Întâlnirea lui Putin cu președintele american, imediat după summit-ul NATO de la Bruxelles, îi atrage acestuia un capital geopolitic de imagine. Cu toate că nimeni nu se așteaptă la schimbări majore în ceea ce privește regimul sancțiunilor la adresa Moscovei, Rusia a perceput această întâlnire ca pe o recunoaștere a statutului său de mare putere prin faptul că SUA ar putea acorda atenție intereselor sale.

Trump și Putin, între nivelarea conceptelor de politica externă și frustrare istorică

Dorința lui Trump de a aprofunda în această manieră relațiile cu Rusia este fără precedent și greu de digerat. De la sfârșitul Războiului Rece, fiecare președinte american și rus au încercat în mod similar să dezvolte o relație bilaterală și personală de cooperare, însă fiecare încercare a culminat printr-o dezamăgire amară, lăsând relațiile dintre SUA și Rusia într-o formă mai gravă.

Nu este clar în ce măsură Donald Trump înțelege nevoia de profunzime a actului său, însă astăzi nu este necesară doar o altă strângere de mână simbolică sau un angajament de a depăși vechile diferențe, ci mai degrabă o analiză la rece asupra cauzelor profunde ce au determinat crizele succesive în relațiile dintre SUA și Rusia, precum și o înțelegere mai articulată a motivelor care au compus marile dezacorduri ce au persistat de-a lungul timpului. Un dialog coerent presupune înțelegerea valorilor pe care se așază la nivel societal și politic puterile și instituțiile lumii în parte, aspect la care Donald Trump este restanțier, dovadă fiind „drama politică” generată la Bruxelles, în cadrul Summit-ului NATO. Analiștii sunt sceptici că episodul Helsinki ar putea intra în categoria abordărilor de profunzime, însă este posibil ca cei doi președinți să lanseze un dialog foarte necesar cu privire la starea reală a relației SUA-Rusia.

În centrul conflictului de lungă durată dintre Rusia și Statele Unite se află un dezacord cu privire la modul în care se desfășoară afacerile externe. Până în timpul mandatului Trump, Statele Unite au susținut în mod tradițional, chiar dacă nu au respectat întotdeauna, ordinea liberală internațională, inclusiv liberalismul politic, liberalismul economic și liberalismul în relațiile internaționale; promovând activ valorile liberale dincolo de frontierele sale. Rusia a aderat la o conceptualizare realistă, subliniind importanța intereselor naționale și mai puțin a valorilor liberale, prin menținerea frontului strategic, în special în acele domenii vitale care i-ar putea afecta interesele.

Acest dezacord fundamental nu a fost rezolvat sau clarificat pe parcursul întregului istoric al relației bilaterale după Războiul Rece. Cu toate că Donald Trump vede ordinea liberală internațională ca fiind fundamental dăunătoare vitalității politice și economice a Statelor Unite, el învață ca un elev silitor că existența ei continuă are un recul puternic și este greu de dezmembrat peste noapte, dar nici posibilă dorită poziției majoritare în societatea americană.

Care sunt mizele și opțiunile în relația SUA-Rusia?

Încercările succesive de îmbunătățire a relațiilor dintre SUA și Rusia au avut de multe ori o defecțiune structurală semnificativă, reflectând diferențe importante între elaborarea politicilor din SUA și Rusia. Abordarea americană în raport cu Rusia favorizează de obicei pași mici și inițiative precaute care pornesc din interiorul sistemului de securitate și apărare națională, încercând să promoveze înțelegeri sau acorduri pe problematici și nișe restrânse. În cazul unui posibil progres bilateral, acesta poate servi ca o punte de oportunitate pentru extinderea dialogului și avansarea unei agende mai largi; respectiv, o agendă strategică larg orientată către SUA, va atrage iminent un rezultat prezidențial satisfăcător.

Pe baza declarațiilor oficiale, agenda Summit-ului Trump-Putin s-a sprijinit pe câteva perspective globale cheie:

• în Orientul Mijlociu era de așteptat ca Trump să propună Rusiei cooperarea cu SUA și Israel pentru a înlătura forțele iraniene din Siria, însă parcursul istoric al Rusiei și interesul său în regiune acordă șanse minime ca un astfel de acord să se fi produs;
• Speranțele în Europa s-au îndreptat către oportunitatea summit-ului de a găsi o formulă pentru un acord de pace în Siria, iar în ceea ce privește Iranul, Trump să nu anuleze apoteotic acordul nuclear;
• Iran este al treilea cel mai mare furnizor energetic pentru India, iar abilitatea lui Putin de a-l determina ușor pe Trump să facă anumite concesii cu privire la Iran, ar conta semnificativ din punct de vedere economic pentru India, cu toate că oficialii de la New Delhi nu păreau să parieze pe succesul lui Putin;
• China este identificată de Statele Unite ca fiind cel mai mare competitor strategic pe termen lung. Dacă relațiile SUA-Rusia capătă dinamism, în timp ce relațiile SUA-China continuă să se răcească, Beijingul are motive reale de a se teme că va trebui să suporte greutatea luptei împotriva puterii globale a SUA;
• Coreea de Nord – Trump ar putea miza pe o basculare dinspre China către Rusia pentru a identifica un mediator cheie și a gestiona cu succes denuclearizarea Peninsulei Coreene;
• Numeroasele declarații, relativ recente, ale lui Trump la adresa Rusiei și implicit la adresa lui Putin nu lasă nici o urmă de îndoială că este deschis să metamorfozeze climatul regional pe tipar rusesc în subiectul fierbinte privind anexarea Crimeii și războaiele din estul Ucrainei. Însă aici ne confruntăm cu o mare dilemă, niciunul dintre cei doi lideri nu au făcut referiri majore, în cadrul conferinței de presă, la problema Ucrainei;
• ghimpele din agenda bilaterală și dorința lui Trump de a elimina suspiciunile privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA îl împing pe președintele de la Casa Albă să afișeze un interes direct în aplanarea scandalul de acasă, evitând astfel o erodare extrem de nocivă a imaginii sale în plan politic și mediatic.

Perspective privind noua arhitectură de interese SUA – Rusia

Declarațiile de presă susținute în urma Summit-ului de la Helsinki, scot în evidență următoarele concluzii:

• demersuri pentru pace în Siria – Rusia consideră Siria ca fiind succesul substanțial al întâlnirii prin iterarea intenției de a instaura pacea și reconcilierea în această țară, drept un prim exemplu de succes în cooperarea dintre Rusia și Statele Unite, care aparent pot prelua conducerea pe această temă pentru a depăși criza umanitară și pentru a facilita reîntoarcerea acasă a refugiaților sirieni din Turcia, Liban, Iordania, etc. Putin consideră că pentru a realiza acest nivel de cooperare de succes în Siria, „avem toate componentele necesare”, SUA și Rusia având un balon de fotbal pe propriul lor teren în Siria;
• concesii din partea lui Trump pentru Iran – Putin amintește că datorită acordului nuclear, Iranul a devenit țara cea mai controlată din lume și asigură efectiv caracterul exclusiv pașnic al programului nuclear iranian, consolidând regimul de neproliferare. Rusia va continua la nivel regional formatul de lucru cu Turcia și Iran, aspect care indică concesiile lui Trump asupra Iranului în ceea ce privește prezența militară în Siria a Iranului și o libertate de acțiune economică condiționată în limitele sancțiunilor stipulate de acordul nuclear;
• Israelul este pus la adăpost prin garanțiile oferite de Putin și Trump – după succesul înregistrat de înlăturarea rețelelor teroriste din sud-vestul Siriei, Rusia propune ca Sudul să fie adus la deplină conformitate cu Tratatul din 1974 privind separarea forțelor Israelului și a Siriei. Acest demers ar avea un rol stabilizator pe Înălțimile Golan și va aduce o relație mai pașnică între Siria și Israel, asigurând totodată securitatea statului Israel;
• SUA și Rusia se susțin reciproc pentru denuclearizarea Coreei de Nord, cei doi oameni de stat au lăsat să se înțeleagă că și-au luat un angajament pentru a pune capăt acestei probleme și vor folosi cadrul ONU pentru a controla procesul de denuclearizare;
• se întrevăd perspective către o hegemonie energetică în Europa, proiectată de Rusia și SUA, atât în ceea ce privește arhitectura rutelor de transport cât și piața energetică. SUA și Rusia declară la unison dorința de a identifica formule de complementaritate pentru reglementarea piețelor internaționale de energie dar și pentru a controla evoluția prețului de carburanți la nivel global. În ceea ce privește culoarul energetic Nord Stream 2, Putin îl reasigură pe Trump că Rusia va menține tranzitul de gaze naturale prin Ucraina;
• la Helsinki, Rusia câștigă o influență sporită în Marea Neagră – cu privire la Crimeea, Putin confirmă faptul că Trump s-ar fi aflat pe o poziție diferită, însă precizează că regiunea își va defini noul statut în urma unui referendum, respectând Carta ONU și legislația internațională, aspect la care Donald Trump închide ochii și sfidează implicit Declarația NATO din 11 iulie și pozițiile UE care condamnă anexarea Crimeii;
• Trump obține „garanția” lui Putin pentru neamestecul Rusiei în campania electorală americană din 2016. Donald Trump precizează în urma summit-ului că l-ar fi chestionat pe liderul de la Kremlin cu privire la interferența rusească în alegerile prezidențiale din 2016 ale SUA, iar Putin ar fi negat. Trump sugera ieri într-o postare pe Twitter că tinde să-i confere încredere președintelui Putin și să nu ia în seamă presiunile sau argumentele șefilor serviciilor de informații americane, justificând în cadrul conferinței de presă la Helsinki: „Trad.: Am mare încredere în oamenii mei de informații, dar vă voi spune că președintele Putin a fost extrem de puternic și convingător în negarea sa astăzi, și ceea ce a făcut reprezintă un gest remarcabil. / I have great confidence in my intelligence people but I will tell you that President Putin was extremely strong and powerful in his denial today and what he did is an incredible offer.”; asta, doar la câteva zile după ce un mare juriu din SUA a acuzat 12 agenți de informații ruși cu privire la amestec în alegerile electorale.

Câștigători și perdanți în urma Summit-ului de la Helsinki

Rusia punctează la toate capitolele, în timp ce Trump are o miză parțială, planând asupra lui suspiciunile de a obține la schimb garanția declarativă a lui Putin pentru neamestecul Rusiei în procesul electoral american. Misiunea grea pentru Trump abia acum începe, la întoarcerea acasă, va prefera să scrie mai des pe Twitter, din Air Force One, decât să confrunte realitățile de la nivelul solului ce vor fi avansate de establishment-ul american.

Summit-ul de la Helsinki a stârnit reacții virulente la adresa lui Trump, venite din partea înalților oficiali americani:

• Senatorul John McCain, președinte al Comitetului pentru Serviciile Armate ale Senatului American: „conferința de presă de la Helsinki este una dintre cele mai rușinoase interpretări ale unui președinte american din istorie”;
• Paul Ryan, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților, a afirmat după Summit-ul de la Helsinki: „Președintele trebuie să aprecieze faptul că Rusia nu este aliatul nostru”;
• Senatorul de Virginia, Mark Warner, președinte al Comitetului de Securitate al Senatului: „pentru ca președintele să se alăture lui Putin peste propriii săi oficiali de informații și sa dea vina pe Statele Unite pentru atacul Rusiei asupra democrației noastre este o mare rușine”.

Republicanii lui Trump s-au întrebat, la rândul lor, cu voce tare dacă Rusia deține vreun fel de informație compromițătoare despre Trump care i-ar permite lui Putin să controleze relația. Putin a respins ideea în timpul conferinței de presă, deși nu a negat-o în mod explicit.

În planul înțelegerilor bilaterale, Trump obține însă câteva promisiuni în ceea ce privește continuarea ofensivei economice, cu scopul probabil de a contrabalansa China și de a-și asigura piața energetică de desfacere în Europa; sprijinul Rusiei în dosarul „Coreea de Nord” și o implicare în tandem pentru Siria și Orientul Mijlociu.

Concluziile agendei ridică întrebarea dacă cei doi vor găsi continuitate pe termen lung în angajamentul lor de principiu, de a fi parte dintr-un nou război economic declanșat de Trump cu puțin timp în urmă. Cocktailul rusesc format dintr-o criză internă de proporții și putere tradițională de infiltrare subversivă, oferă un nou format de nerefuzat și de nesperat în fața cadourilor oferite de Trump, cu foarte multă generozitate.

Ocolirea discuțiilor cu privire la respectarea drepturilor omului, reducerea arsenalelor nucleare proprii, încălcarea dreptului suveran al popoarelor, reprezintă atât pentru Putin, cât și pentru Trump, parte a unui compromis de nivelare a politicii externe care nu se regăsește în substratul valorilor pe care s-a fondat și construit națiunea americană.

Într-un tablou mai mare, europenilor le revine rolul ingrat de a demonstra maturitate și capacitate de mediere, de a asigura, uneori prin compromisuri, mult dorita coeziune în cadrul NATO și UE. Nici Marii Britanii nu-i este avantajoasă această potențială reconfigurare de putere, trimițând la aspecte dilematice de reconsiderare a Brexit-ului, mai ales într-un scenariu care ar supune RP Chineză la o spirală a izolării economice globale forțate. Se pare că orgoliul lui Donald Trump are afectul de a diminua orgoliile, de altfel mult mai mici, ale europenilor în găsirea unor formule de compromis. Riscul major este ca relația europenilor cu administrația Trump să devină și mai complicată de spiritul rebel al acestuia, căpătând o valoare impredictibilă, nefiind prima dată când președintele american este caracterizat de inconsecvență politică, unde adesea suma declarațiilor sale nu reflectă sau nu urmează cursul acțiunilor sale.

Concluzii pentru România

• ignoranța lui Trump față de accesul ireversibil al Rusiei la Marea Neagră, impune pentru România, UE și NATO, un format de cooperare accentuată cu vecinătatea estică și la nivelul aliaților;
• România are oportunitatea de a explora oportunitățile din domeniul energetic, atât pentru exploatare în bazinul Mării Negre, cât și pentru rute și destinații, prin adaptarea cadrului legislativ, prin discuții și consultări cu UE și SUA. Încurajarea investițiilor occidentale, reprezintă și o preocupare externă pe termen lung pentru securizarea lor;
• „drama politică” a lui Donald Trump din cadrul Summit-ului NATO de la Bruxelles a deturnat agenda întâlnirilor, rămânând incomplet discutată. România are șansa să recupereze vidul rămas în agenda NATO prin angrenarea mecanismelor inter-ministeriale pentru întărirea capacităților de apărare regională. Astfel, se impune promovată asigurarea permanentă a forțelor aliate navale prin rotație în Marea Neagră;
• la nivel regional este importantă susținerea în continuare a înființării unui Centru de Excelență NATO pe Securitatea Mării Negre în Georgia;
• România poate să dinamizeze dialogul cu miniștrii de finanțe ai statelor aliate pentru a armoniza investiții și proiecte în sectorul de apărare;
• în contextul președinției Consiliului UE și a summit-ului EU de la Sibiu de anul viitor, România are oportunitatea de a calibra o agendă regională coerentă care să securizeze militar și economic regiunea din care face parte.

Comenteaza pe Contributors.ro