Iluzia integrării eurasiatice (III) – De ce proiectul este nociv pentru Rusia și vecinii săi?
Iluzii dăunătoare
Analiza de mai sus (aici și aici) demonstrează cu precădere capacitatea limitată a elitei politice ruse de a învăţa lecţiile istoriei recente.
Prima lecţie: când teama dispare, iar economia stagnează structura politică artificială se prăbuşeşte.
A doua lecţie: trebuie totuși ținut cont de deciziile statelor mici, iar punctul de vedere trebuie impus prin persuasiune şi atractivitate, nu prin măsuri de forță. Însă dezintegrarea Uniunii Sovietice dar şi valurile succesive de extindere a UE şi NATO în Europa Centrală şi de Est sunt în continuare interpretate de Kremlin prin prisma jocului cu suma nulă.
Din start integrarea eurasiatică relevă numeroase contradicţii şi slăbiciuni care fac din UV RBK/EUA un proiect iluzoriu.
În primul rând, proiectul este extrem de personalizat, iar instituţii supranaţionale (Comisia Economică Eurasiatică) nu se bucură de autonomia şi competenţele Comisiei Europene. Forţa de atracţie a proiectului este preşedintele Putin, un politician uzat de cei 13 ani la putere, vlăguit de energie și vizibil îmbătrânit. Vladimir Putin a trecut de vârful carierei sale politice şi a demonstrat după preluarea mandatului de președinte în 2012 că este incapabil să se reinventeze. Dispariţia sau chiar slăbirea poziţiilor sale pe plan intern va ridica un semn mare de întrebare cu privire la supravieţuirea UV RBK (sau crearea EUA).
În al doilea rând, colegii de uniune, preşedintele Kazahstan-ului Nazarbaev preocupat la cei 73 de ani de identificarea succesorului şi imprevizibilul preşedinte al Belarus-ului Lukashenka, nu sunt actori care inspiră multă credibilitatea acestui proiect. Natură autoritară a regimurilor politice în Kazahstan şi Belarus nu exclude renunţarea sau sabotarea integrării eurasiatice dacă cei doi lideri vor percepe că Rusia devine prea periculoasă pentru puterea lor în interiorul ţării.
În al treilea rând, oferta Rusiei este una limitată, înşelătoare şi are termen de valabilitate scurt. De pildă, preţul redus la gaze naturale. Rusia urmează să ridice preţurile interne la gaze, scumpind automat gazele pentru ţările membre UV RKB care au promisiunea că primesc gaze la preţul intern din Rusia. Deseori, după ce preia controlul asupra infrastructurii energetice Rusia creşte preţul la gaze indiferent de promisiuni iniţiale (ex. Armenia). Există exemple când Rusia, deşi oferă o reducere la gaze în schimbul păstrării prezenţei militare, ţara achită un preţ la gaze peste media europeană (vezi Ucraina). Oferta Rusiei de a păstra deschisă piaţa muncii pentru membrii UV RKB vine în contradicţie cu un curent tot mai pronunţat anti-imigraţionist în Rusia, în special la adresa cetăţenilor din Caucazul de Sud şi Asia Centrală. În acelaşi timp, închiderea pieţii muncii pentru state post-sovietice care nu se alătură UEA, riscă, pe fundalul declinului demografic din ultimele două decenii, să accentueze criza forţei de muncă în unele sectoare economice din Rusia. Dar efectele pot fi vizibile din prima zi pe străzile Moscovei. Un expert rus a mărturisit că după o razie în cartierul lui împotriva imigranţilor din Asia Centrală, străzile nu au fost curăţate de zile bune.[1]
În al patrulea rând, oferta Rusiei este suplimentată de constrângeri, ameninţări şi şantaj economic. Rusia insuflă teamă, care nu poate fi un fundament solid pentru un proiect regional de cooperare economică. În consecinţă puterea blândă (soft power) a Rusiei, în care Moscova a investit în ultimul deceniu şi ar trebuie să fie o componentă importantă în spatele proceselor de integrare, are de suferit. Aşadar, este evident că imaginea proastă a Rusiei în lume, reliefată în ultimul sondaj global a PEW (Global Attitudes 2013), are cu totul alte cauze decât cele invocate de către diplomaţi ruşi – tendenţiozitate faţă de Rusia şi eșecul Rusiei de a explica clar poziția sa pe un dosar sau altul. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Research and Branding Group, numărul ucrainenilor care consideră Rusia un stat prieten a scăzut de la 24% în aprilie la 16% în august 2013. În Moldova, Dmitri Rogozin a creat teren neprielnic pentru proiecţia forţei blânde de către Patriarhul Rusiei Kiril, care a vizitat Chişinău la scurt timp. Contrastul între mesajul cu privire la unitate spirituală şi solidaritate ortodoxă şi ameninţările lui Rogozin crează disonanţă cognitivă puternică în rândurile populaţiei. Blocarea produselor din Ucraina la vama rusă şi discurs agresiv a lui Rogozin au slăbit poziţiile exponenţilor integrării eurasiatice din Moldova şi Ucraina. De exemplu, în Partidul Comunist din Republica Moldova (PCRM) nu toți simpatizează cu ideea aderării la UV RBK.[2] Asertivitatea agresivă a lui Rogozin nu va contribui la coalizarea forțelor eurasiatice în interirorul PCRM. După măsuri punitive împotriva Ucrainei trebuie să fii tare inventiv să poţi argumenta convingător în spaţiul public pentru aderarea la UV RBK sau eventual la UEA.
Cele afirmate scot în evidenţă principala contradicţie a integrării eurasiatice. Rusia încearcă să construiască un proiect regional post-modern cu mijloace moderne. Dar Rusia – cu deficit imens la capitolul statul de drept şi cu instituții politice și economice șubrede – este incapabilă să genereze un proiect post-modern economic la nivel regional. Pe plan internaţional, Rusia militează pentru neimplicarea în afaceri interne (exceptând cazuri când interesele Rusiei impun aşa ceva) şi reclamă prin vocea preşedintelui Curţii Constituţionale Valeri Zorkin limitarea suveranităţii sale judiciare de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel, este greu de imaginat ca Rusia lui Putin va transfera real o parte din suveranitate spre instituţii comunitare UEA sau va crea mecanisme funcţionale de arbitraj în cadrul EUA cărora se va conforma în caz de conflict comercial, de exemplu cu Belarus.
Marşul eurasiatic al Moscovei este nociv pentru vecinii Rusiei. Alinierea la tariful vamal unic al UV RBK a redus din competitivitate Kazahstan-ului (costul de a face afaceri a crescut) şi a împins sus preţurile de consum. Un pas similar în cazul Armeniei va diminua intensitatea schimburilor comerciale a Erevan-ului cu principalul său partener comercial – UE. Subvenţionarea industriei Belarus-ului prin preţul la gaze sub nivelul pieţii menţine în viaţă o economie de altfel neperformantă. Promovarea UEA nu aduce mai multă securitate. În Ucraina şi Moldova contribuie la polarizarea societăţii şi încurajează tensiuni inter-etnice. De asemenea, instrumentalizarea conflictelor intractibile din Nagorno-Karabah şi Transnistria pentru a convinge Armenia şi Moldova de atractivitatea UEA împiedică identificarea unor soluţii sau implementarea măsurilor de sporire a încrederii între părţi. Eventuala restricţionare a accesului la piaţa muncii sau expulzare în masă a muncitorilor riscă să accentueze tensiuni sociale în state post-sovietice, care depind în mare măsură de remitenţe din Rusia. Aşadar, aceste exemple demonstrează că Rusia este o superputere regională destructivă. Dar putere în relaţii internaţionale înseamnă nu doar capacitatea de a obstrucţiona voinţa altor state ci şi a genera o agendă pozitivă, propune şi implementa soluţii. Privită astfel, Rusia este o putere unidimensională, care excelează la capitolul obstrucţie şi este repetentă la cel de construcţie.
Însă proiectul eurasiatic este dăunător şi pentru Rusia. De pildă restricţionarea accesului la piaţa muncii din Rusia, poate destabiliza state din vecinătatea Caucazului de Nord, regiunea declarată de oficiali ruşi una din principalele probleme de securitatea naţională. Dar probabil cel mai păgubos efect ai iluziilor eurasiatice este prelungirea captivităţii autoritare a Rusiei. Preşedintele Putin reproduce metoda de control a elitelor corupte din Rusia în relaţiile cu state din periferia sa. În 2013 Duma de Stat a adoptat legea care interzice funcţionarilor de rang înalt să deţină conturi bancare şi acţiuni în societăţile comerciale din afară țării. În spatele planului, supranumit de experți „naţionalizarea elitelor”, stă logica şantajabilităţii, adică se permite acumularea licită (și probabil ilicită) a averii, dar nu şi transferul acesteia în afara ţării deoarece te face independent faţă de regimul politic coercitiv. Conservarea regimului autoritar în Rusia are impact direct asupra economiei, prin inhibarea dezvoltării instituţiilor economice inclusive şi consolidarea elitei care se hrănește din exploatarea resurselor naturale, ambii fiind factori esențiali care explică de ce eșuează națiunile.[3]
INTERVIURILE HotNews.ro