Interviu castigatori Superscrieri 2012 (Sintia Radu/Andrei Craciun/Vlad Odobescu)

​Sintia Radu, Andrei Craciun si Vlad Odobescu sunt 3 dintre cei 17 castigatori de Premii Superscrieri, la editia a doua, in 2012, vorbesc intr-un interviu despre semnificatia castigarea unui premiu Superscrieri.

1. Ce a insemnat pentru tine castigarea unui premiu Superscrieri?

Sintia Radu: Inseamna o certificare a faptului ca am scris la un moment dat o poveste buna care, dintr-o suita de alte povesti bune, a emotionat cel mai tare, chiar daca subiectul in discutie nu era unul comod sau usor de inteles. Inseamna o recunoastere a faptului ca uneori jurnalistul din mine face alegeri bune si ca scriitorul din mine e in stare sa duca ceva la capat.

Andrei Craciun: A fost o confirmare ca, fie si „la paritate” cu mai vechiul meu prieten Vlad Stoicescu, pot fi „cel mai bun reporter”. Participasem si in 2011, si atunci am terminat pe locul III la „Reportaj”, clasarea aceasta soldandu-se cu un scandal -Viorel Ilisoi, membru in juriu, a protestat public in favoarea mea, daca gramatica imi permite sa ma exprim asa. Nu ne cunosteam, de atunci ne cunoastem. Pe de alta parte, nu sufar de sindromul omului nepremiat. Am fost, din pacate, primul pe tot parcursul meu scolar, mai putin in clasa a IX-a, daca memoria mea de om ajuns, iata, in mod surprinzator, la treizeci de ani nu ma inseala. Scriu din pacate, fiindca asta mi-a creat iluzia unei meritocratii, care, cum bine am aflat-o toti, in viata de dincolo de scoala nu exista. Aici e mult hazard. Nu imi place sa urc pe scene si nici sa ridic diplome, sa ma afisez, carevasazica, dar nici sa nu castig nu imi place. Luasem deja toate premiile care conteaza in jurnalismul romanesc, fusesem recunoscut „drept cel mai bun editorialist”, si tot asa. Am avut ambitia sa fiu si „cel mai bun reporter”. O am si anul acesta.

Vlad Odobescu: Ca am scris in anul ala un articol in stare sa iasa in evidenta dintre alte sute.

2. Care miza pentru care cineva ar trebui sa se inscrie?

Sintia Radu: Miza cred ca ar trebui sa fie obtinerea unei certificari ca faci un lucru pe care nu il apreciezi doar tu. Nu consider ca premiile trebuie sa fie motivul pentru a te apuca de ceva, dar cred ca stabilesc un reper profesional, un model pentru altii si mai ales pentru tine. Pe principiul, ia sa vedem, voi scrie la fel de bine si urmatoarea poveste, cat sa mai merite un premiu?

Andrei Craciun: Imi pare rau ca trebuie sa o scriu, dar dupa sase luni de jurnalism independent, intr-o piata media cum e a noastra, vindecat, in mod fizic, de un batran idealism, pot da acest raspuns consistent, brutal, dar onest: banii.

Vlad Odobescu: Superscrierile au un aer special, printre putinele intreceri de presa bine facute de la noi. Merita sa fii acolo, si ai face bine sa inscrii ceva OK.

3. Care e cel mai important lucru pe care un autor de non-fictiune il asteapta sa se intample in urma unui text in care crede?

Sintia Radu: Un text in care crede ascunde mai mereu o cauza in care crede. Jurnalistii au de obicei spirit justitiar, deci consider ca nu gresesc cand spun ca tuturor celor care scriu le-ar placea sa imbunatateasca situatiile din povestile pe care aleg sa le spuna, fie ajutand personajele din acele povesti, fie pe altele ca ele. Cred ca fiecare autor de non-fictiune si-ar dori ca la finalul misiunii sale sa vada o schimbare in bine.

Andrei Craciun: O sa va raspund, ca si pana acum, in nume personal, caci pentru fiecare ￢cel mai important lucru￢ este, bineinteles, altul. Pentru mine, asadar, cel mai important lucru a fost cand un om despre care am scris, si care acum nu mai e, din nefericire, printre noi, o fata tanara, in ultimele sale zile, pe un pat de spital, arata altor oameni, si ei bolnavi, ziarul, tiparit inca pe hartie, si spunea ca acolo chiar e toata viata ei, asa cum a fost. Asta a fost pentru mine important. De fapt, de asta inca scriu non-fictiuni, in contra firii mele, caci nu ma omor dupa realitate si ma simt mult mai confortabil in imaginar, in literatura, in poeziile mele minore.

Vlad Odobescu: Sa-i miste cititorului, fie si cu un milimetru, lumea stiuta pe de rost.

4. „Mi-am petrecut intreaga viata in slujba jurnalismului, pe care il consider una dintre cele mai nobile si importante profesii. Responsabilitatea noastra, a tuturor jurnalistilor, este extrem de mare, pentru ca oamenii citesc si ne cred￢, spunea Joseph Pulitzer. Cum se aplica asta in Romania si ce credeti ca poate aduce o competitie ca Superscrieri ca plus valoare?

Sintia Radu: Sper ca si in Romania oamenii mai cred ceea ce citesc, dar sper in acelasi timp ca jurnalistii devin constienti de faptul ca nimeni nu mai crede chiar tot ceea ce citeste. Cititorii invata zi de zi sa trieze si cred ca o vor face din ce in ce mai bine datorita volumului mare de informatii pe care il au acum la dispozitie. Un concurs ca Superscrieri are puterea de a scoate in fata mostre de scriitura onesta, gandita, dovezi ca merita intr-adevar sa mai crezi in ce citesti si sa sustii oameni care isi fac meseria cu daruire.

Andrei Craciun: Am renumele unui om franc, si tin la el. Nu voi fi, imi pare rau, galant cu dumneavoastra: nu imi place termenul pe care il folositi: ￢plus-valoare￢. Imi da fiori, si nu din ratiuni ideologice. E un concept folosit, astazi, in mod abuziv pretutindeni. Visez la un viitor in care lucrurile sa se judece dupa alte rigori. In ceea ce il priveste pe Pulitzer: are dreptate. Jurnalismul e frumos, e nobil, e important. Tocmai de aceea se vor duce mereu razboaie in contra lui. Vreau sa cred ca nu va triumfa nici actualul mainstream jurnalistic, evident gresit, dar nici nisa care se preda, fara cel mai elementar simt critic, pietei, in toate sensurile cuvantului asta: piata.

Vlad Odobescu: Un ziarist roman ar putea zice ca domnu￢ Pulitzer face misto, mai ales la faza aia cu ￢oamenii ne citesc si ne cred￢. Superscrierile arata ca se poate face si altfel, iar cuvintele alea pot fi pe bune.

5. Cum functioneaza, de fapt, creativitatea si calitatea unei scrieri de non-fictiune la nivel de percepere de fapte si evenimente si, apoi, de formulare de opinii?

Sintia Radu: O scriere de calitate contine emotie. E acel nod in gad sau gandul care nu-ti mai da pace dupa ce ai citit ￢ceva bun￢. Eu, de exemplu, de fiecare data cand citesc o poveste care ma emotioneaza, ma uit altfel la oamenii pe care ii intalnesc pe strazi sau la semafoare, cand lumea se opreste. Incep sa analizez tot soiul de amanunte si gesturi pe care in mod normal, in goana dintr-o parte intr-alta, le ignor cu desavarsire. Incerc sa ghicesc cine ascunde o situatie trista sau fericita ca cea despre care tocmai am citit. Ba chiar ajung sa ma intreb daca unii dintre cei care par mai ingandurati au nevoie de ajutor din nenumarate motive poate chiar in acel moment. Prin urmare, sunt mai atenta la tot ce se petrece in jur, cu tot ceea ce nu sunt lasata sa vad. O poveste emotionanta umanizeaza tot ce ma inconjoara, ma face mai grijulie, mai interesata de tot. Ajung sa ma informez mai mult in legatura cu tot felul de cauze despre care fie nu aveam habar, fie n-as fi crezut ca vor ajunge sa ma intereseze. La unele chiar ader si ma gandesc sa ajut cumva sau sa scriu ceva asemanator care sa aiba acelasi efect asupra altora. Cred ca o poveste emotionanta are puterea de a pune lumea in miscare in feluri nebanuite.

Andrei Craciun: Am competente limitate in a va raspunde acestei dileme. Voi fi, de aceea, evaziv: totul sta pe umerii creativitatii, inca de la Geneza.

Vlad Odobescu: O scriitura buna il tine pe cititor langa tine. In timpul asta, ai face bine sa-i spui tot adevarul despre personaje, situatii, sa-i aduci cifre si alte chestii care sa-l ajute sa vada toata imaginea. Mai departe e treaba lui.

6. Spuneti-ne 3 beneficii directe pe care le poate aduce un storytelling bun in vietile oamenilor (autori sau cititori).

Sintia Radu: O mai buna cunoastere a lumii in care traiesc, mai multa sensibilitate fata de problemele celor din jur, mai putine prejudecati.

Andrei Craciun: Nu stiu ce scrie in manualele de storytelling bun, am studii in cu totul alte discipline, in stiinte politice, in istoria ideilor si mentalitatilor, in cultura si civilizatie ebraica, ba chiar si in administratie publica. Sunt, si trebuie sa suport asta pana la ultimele consecinte, un jurnalist fara Jurnalism absolvit. Dar instinctul imi spune ca in viata oamenilor, impartiti chiar asa, in autori si cititori, e bine cand afli faptele, e bine cand constati ca acela care iti spune faptele a fost cinstit, n-a fost corupt, n-a fost orbit, si mai e bine cand adevarul, cat poate fi si el, in secolul nostru, de obiectiv, are forta sa schimbe realitatea si o schimba cu una mai suportabila, mai ingaduitoare, mai democratica.

Vlad Odobescu: Placere pura.

7. Care ar fi echivalentul in lumea jurnalistilor a juramantului lui Hipocrate „Primum non nocere” (Inainte de toate, sa nu faci rau), facut de medici?

Sintia Radu: „Fii responsabil” cred ca insumeaza toate juramintele si principiile.

Andrei Craciun: In jurnalism poti sa faci rau la fel de usor ca in medicina, doar ca raul nu se vede imediat, raul se acumuleaza, raul pe care il face un jurnalism prost practicat e un cancer, e un ucigas tacut, chiar daca vi se pare ca el se naste din isterie. Isteria e acolo doar pentru a acoperi urmele. Nu sunt bun la motto-uri, la apeluri mobilizatoare, dar de bun-simt mi se pare ca jurnalistii sa accepte sa plateasca pretul cautarii adevarului, sa isi faca meseria in picioare, nu in genunchi, dar nici cu piatra in mana. Pe scurt: „Nu lasa povestea sa strice adevarul”.

Vlad Odobescu: Jur sa zic tot adevarul, si sa-l zic frumos.

8. Cateva recomandari personale de reviste si carti de citit (5 reviste la care v-ati abona, all time si 3 carti care v-au impresionat prin tehnica narativa si abordarea de writing).

Sintia Radu: Prin prisma profesiei, la povestile lungi din carti am renuntat in favoarea celor mai scurte din reviste. Recomand metoda tuturor celor care nu mai gasesc timp sa mai termine o carte din cauza programului incarcat.

Reviste pe care le-as citi oricand: The Atlantic, Esquire, The New Yorker, NY Times Magazine si Vanity Fair (ca sa impac cumva si femeia din mine).

Andrei Craciun: Daca as avea bani sa ma abonez la cinci reviste, nu as mai fi raspuns acum acestei intrebari, ci as fi fost pe o plaja din Costa Rica, bucurandu-ma de beneficiile abonatului. Candva imi permiteam abonament la „The New Yorker”, acum cumpar de la chiosc „Le Courrier International”. Cand mai ajung prin aeroporturile lumii imi iau „Time”, dar niciodata „The Economist”, caci ii gasesc fanatici. Din Romania citesc, uneori, „DOR”. Cat despre carti, din nou va voi dezamagi punand mai presus talentul decat tehnicile narative si „abordarile de writing”. Cartile care continua sa ma impresioneze sunt „Conditia umana”, de Malraux, „Armata de cavalerie” de Isaac Babel, si „Despre eroi si morminte”, de Sabato, toti acesti scriitori fiind, la baza, cat se poate de comunisti.

Vlad Odobescu: Reviste: The New Yorker, The Atlantic, Esquire US, Rolling Stone, The Economist.

Carti: „Extrem de tare si incredibil de aproape”, de Jonathan Safran Foer. „Abatorul 5”, de Kurt Vonnegut. „Cu sange rece”, de Truman Capote.

Premiile Superscrieri este o initiativa a Fundatiei Friends For Friends care promoveaza scrierea creativa si jurnalismul narativ de calitate in Romania. Anul acesta se afla la a treia editie si isi propune sa adune din ce in ce mai multi sustinatori, pentru ca lumea sa devina, prin puterea cuvintelor, un loc mai sanatos in care sa ne crestem ideile. Inscrierile sunt deschise pana pe 30 septembrie.