INTERVIU Ce învață la lecția de istorie elevii ucraineni despre Bucovina de Nord și sudul Basarabiei? Despre revoltele ucrainene, înăbușite în sânge de România, înainte de 1940

Declarațiile candidatului la președinție Călin Georgescu referitoare la împărțirea Ucrainei, la care ar trebui să participe și România, după ce această țară va pierde războiul cu Rusia, au stârnit reacții ferme de protest din partea ministerului de externe român și cel ucrainean. Dincolo de partea diplomatică, HotNews a vrut să afle însă și perspectiva unui istoric ucrainean despre teritoriile care până în 1940 au făcut parte din România. Ce învață la lecția de istorie copiii ucraineni despre Bucovina de nord și sudul Basarabiei? 

• Oleksandr Naboka este doctor în științe istorice și profesor în Ucraina. În interviul pentru publicul HotNews, istoricul spune că declarațiile lui Georgescu reprezintă o dovadă că și în România există „un segment de populație care nu a învățat din lecțiile celui De-al Doilea Război Mondial”. 
• În perioada când au făcut parte din România în teritoriile respective au existat două revolte ale ucrainenilor care au fost înăbușite în sânge de autoritățile române, amintește istoricul. 

HotNews a căutat o persoană avizată care să explice publicului român și cum se vede subiectul fostelor teritorii românești din Ucraina de partea cealaltă a graniței. Chiar dacă declarațiile lui Olesandr Naboka pot fi suspectate de subiectivism, tema merită abordată din ambele perspective, atâta vreme cât este adusă în discuție recurent de politicieni români și influențează încă relațiile dintre două state. 

Olesandr Naboka este șef al Departamentului de istorie și arheologie al Universității Naționale din Luhansk „Taras Șevcenko”, scriitor, blogger, activist social. Este originar din Luhansk, dar după începerea luptelor în 2014, a părăsit localitatea și în prezent locuiește în Zakarpatie. Din cauza războiului, Universitatea din Luhansk, unde lucrează, a fost evacuată în regiunea Poltava. 

„Numărul ucrainenilor este de câteva ori mai mare decât al celorlalte grupuri etnice”

– Un candidat la președinție din România, Călin Georgescu, a readus în discuția publică fostele teritorii din Ucraina care au aparținut României până în 1940, Bucovina de Nord, sudul Basarabiei, nordul Maramureșului. Georgescu spune că Ucraina va pierde războiul, iar România ar trebui să-și ia înapoi aceste teritorii. Cum vă raportați, în calitate de istoric, la aceste revendicări?
– Evident, această tendință de corectare a spectrului politic, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii se reflectă în apariția la suprafață a unor arhetipuri istorice, inclusiv a acestor dispute teritoriale. 

Din păcate, mai întâi Putin, apoi Trump, prin declarațiile lor referitoare la diverse modificări teritoriale, au scos la suprafață această problemă, care anterior nici măcar nu era abordată sau ridicată. 

Acum, din păcate, ea devine un subiect de discuție în special pentru politicienii de dreapta, fiind legată de revizuirea sistemului stabilit la Ialta-Potsdam, privind inviolabilitatea granițelor, ceea ce, în sine, nu este un lucru prea bun, să spunem așa.

Regiunea Cernăuți, peste care se suprapune regiunea istorică a Bucovinei de Nord.

– Dacă ar fi să vorbim despre aceste teritorii, cum a evoluat componenta etnică a acestora din 1940 până astăzi? Câți români, ucraineni, poate ruși, trăiesc acolo?
– Nu putem spune că această politică a fost întotdeauna echitabilă: mă refer la faptul că după alipirea acestor teritorii la Ucraina, s-a desfășurat un proces de creare a unor comunități monoetnice în aceste regiuni, inclusiv prin așa-zise schimburi de populație. Astfel, în momentul de față, populația ucraineană este, într-adevăr, preponderentă, atât în Bucovina, cât și în Basarabia de sud (n.r.- regiunea Bugeac), și acest lucru este un fapt. 

Regiunea Bugeac

Numărul ucrainenilor este de câteva ori mai mare decât al celorlalte grupuri etnice, inclusiv românii și rușii. De altfel, și anterior, până în 1940 și înainte de alipire, populația ucraineană era dominantă, iar această situație se menține și astăzi. 

Nimic nu s-a schimbat în mod semnificativ. Singura diferență ar fi că politica totalitară de schimburi de populație a redus și mai mult procentele altor etnii, dar nu într-un mod radical. 

Nota redacției: Datele oficiale arată că, într-adevăr, ucrainenii sunt majoritari în cele două regiuni. În Bucovina de Nord, de exemplu, ucrainenii reprezintă peste 70 % din populație, în timp ce românii în jur de 20 %. În ceea ce privește perioada în care teritoriile făceau parte din România, un recensământ din iulie 1940, înainte de anexarea de către URSS, arată că românii reprezentau 28,6 % din populația Bucovinei de Nord, în timp ce ucrainenii 44,9%. Subiectul structurii etnice de la momentul respectiv continuă să fie unul controversat (Sursa: Revista Historia).

 „A existat o politică sistematică de românizare asupra majorității populației”

– Cum sunt prezentate aceste teritorii în manualele școlare din Ucraina din prezent? Cât de actuală este această temă și dacă există vreo abordare ideologică în studiul acestor teritorii?
– Dacă vorbim despre istoriografia ucraineană și despre interpretarea istoriei acestor teritorii din perspectivă ucraineană, atunci se menționează că, în urma Primului Război Mondial, aceste teritorii au fost incluse în componența României. 

În această perioadă, s-a desfășurat o politică sistematică de românizare asupra majorității populației.  De exemplu, au existat schimbări în denumiri, modificări ale numelor de familie prin adăugarea terminației „-escu” sau „-eanu”. 

Să spunem, dacă numele meu este Naboka, ar fi transformat în „Nabokeanu” sau ceva de genul acesta. Au fost și alte astfel de practici.  

Sunt menționate două revolte antiromânești: răscoala de la Tatarbunar (n.r.- România consideră răscoala de la Tatarbunar, sudul Basarabiei, din 1924, „o revoltă țărănească de inspirație bolșevică” împotriva autorităților române care a avut un scop secesionist. Majoritatea populației era ucraineană. Rebeliunea a fost înăbușită în sânge de autoritățile române) și cea de la Hotin. 

De asemenea, se vorbește despre activitatea Partidului Național Ucrainean, însă toate aceste inițiative ale mișcării naționale ucrainene au fost suprimate în anii ’30, ca urmare a instaurării regimului dictatorial în România. 

Aceasta este, în esență, interpretarea istoriografică ucraineană a evenimentelor.

Ulterior, a avut loc alipirea acestor teritorii în vara anului 1940. Iar interpretarea ucraineană a acestui eveniment este că, având în vedere că România, fiind un satelit al Germaniei naziste, pământurile ucrainene au fost alipite Moldovei și Ucrainei sovietice, ca rezultat al acordurilor stabilite la Conferințele de la Ialta și Potsdam. 

Iar având în vedere că, în relațiile internaționale, principiul inviolabilității granițelor stabilite prin aceste conferințe rămâne încă valabil, orice revizuire a acestora constituie o încălcare a practicii internaționale existente.

– Ați fost recent în acele locuri și, în general, ce se spune în comunitatea științifică istorică ucraineană despre populația acestor teritorii și atitudinea lor față de România contemporană?
– Există această tentație europeană: până la urmă, România este parte a Europei de Vest, cu un anumit nivel de trai. Am fost recent în Bucovina, însă, per ansamblu, trebuie să constatăm că acesta este un aspect nesemnificativ al identității naționale.  

De fapt, vorbim mai degrabă despre poziții ucrainene dominante. În Bucovina, în octombrie anul trecut, am fost la o conferință dedicată activității mitropolitului greco-catolic ucrainean Andrei Șeptițki. 

Conferința a fost organizată la un nivel adecvat, iar Șeptițki este recunoscut ca un apostol, inclusiv pentru populația locală. Nu știu dacă există un echivalent român care să fie recunoscut în acest mod.  

Cel puțin la nivelul intelectualității, interpretarea istoriei este prezentată, oferită și acceptată printr-o perspectivă ucraineană. Mai ales acum, în condițiile războiului cu Rusia, și acolo, ca în multe regiuni ale Ucrainei, sunt soldați care au luptat și continuă să lupte. Astfel, mi se pare că, atât în rândul populației generale, cât și al ucrainenilor în general, poziția ucraineană este predominantă. 

„Sunt pretențiile unor politicieni marginali din România care manipulează opinia publică” 

– Și încă un lucru abordat de Călin Georgescu. Acesta a spus că Ucraina este un stat inventat, care a existat doar în componența Uniunii Sovietice. Cum explicați aceasta interpretare și cum este văzută această interpretare?
– Pentru mine, toate acestea se explică prin lecții neînvățate ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ca istoric și ca patriot al Ucrainei, evaluez negativ atât pretențiile maghiare în Transcarpatia, cât și cele românești – nu ale României în sine, ci ale unor politicieni marginali care manipulează opinia publică. 

Pentru mine, aceasta este o simplă manipulare a ambițiilor unei părți marginalizate a populației României. 

Așa cum se predă în universitățile ucrainene, astfel de idei expansioniste și revanșarde sunt susținute, în principal, de oameni cu o conștiință politică marginalizată, de indivizi agresivi. Putin, bineînțeles, susține și încurajează aceste sentimente, făcând acest lucru în mod deliberat, pentru ca tentația unui astfel de scenariu să apară în conștiința colectivă a unei părți a populației. 

Din păcate, și în România există un segment care nu a învățat lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Aici lipsește un „proces de la Nürnberg” pentru a renunța definitiv la orice planuri expansioniste.  Aceasta este, desigur, o situație îngrijorătoare. Pe de altă parte, pentru publicul român, astfel de declarații sunt doar iluzii politice și manipulări, nimic mai mult.  

– În opinia dumneavoastră, astfel de declarații pot avea un impact asupra viitoarelor mișcări politice din România sau din Ucraina, mai ales în aceste teritorii? Cât de periculoase sunt, în opinia dumneavoastră, astfel de afirmații pentru stabilitatea internă a României și Ucrainei?  
– Dacă ne referim la Ucraina, mi se pare că potențialul unor astfel de declarații nu este prea mare. Nu înțeleg exact pe ce se bazează cei care le fac. Putin, de exemplu, avea un factor pro-rus și o armată mare, pe care și-a pus toate speranțele. Dar, după cum vedem, probabil că a greșit. 

În acest context, nu înțeleg pe ce s-ar putea baza politicienii români cu astfel de idei, chiar și în cazul unei victorii. Credeți că ar putea implementa un astfel de scenariu prin forță?  Armata ucraineană a luptat împotriva armatei rusești și a făcut-o destul de bine.

Nu cred că forțele armate române ar avea vreo șansă să implementeze un astfel de scenariu fără pierderi semnificative.  Înțeleg că unii se bazează pe sprijinul lui Putin, însă acest lucru ar presupune victime și alte consecințe grave. 

Identitatea acestor regiuni este predominant ucraineană. În plus, tentația standardelor Europei de Vest, pe care România le-ar putea oferi, este minimă. Nu văd cum acest lucru ar putea fi avantajos pentru România în contextul politicii sale ca un stat european. 

Uniunea Europeană se bazează tocmai pe principiul respectării granițelor stabilite, iar astfel de declarații ar putea provoca o reacție negativă din partea Bruxelles-ului, ceea ce ar putea distruge totul.  

Nu înțeleg cum ar putea fi realizat acest plan în practică și care ar fi scopul său. 

Desigur, există pericolul ca astfel de idei marginale să capete amploare, iar problema revizuirii granițelor Ucrainei să devină parte a discursului internațional. Din acest motiv, este esențial ca principalele țări ale UE să reducă această retorică, inclusiv prin avertizări privind posibile sancțiuni economice, în cazul în care aceste abordări vor apărea chiar și la nivelul discuțiilor.