Interviu cu analistul Armand Goșu. Zelenski a dovedit că face față unor negocieri dure cu Putin. De ce vor rușii un acord de tranzit al gazului cu Ucraina, deși au aproape gata Nord Stream și South Stream

Rezultatele negocierilor de la Paris sunt mai degraba modeste. Blocajul principal, același de mai mulți ani, este în privința primului pas. Putin condiționează retragerea din Donbass și predarea controlului frontierei către grănicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Ucraina vrea ca rușii să se retragă înainte de organizarea alegerilor locale.

Interviul de mai jos cu Armand Goșu este în fapt o discuție mai lungă despre Ucraina și Rusia, cu multe trimiteri istorice necesare, și cu o privire asupra contextului internațional. Armand Goșu este istoric de profesie, cunoaște nemijlocit aceste țări, este domeniul lui principal de competență, de peste 20 de ani.

La sfârșitul discuției Armand Goșu dă câteva elemente importante pentru a înțelege negocierile dintre Rusia și Ucraina pe partea energetică. De ce cere Gazprom un acord de tranzit cu Ucraina dacă Putin construiește Nord Stream și South Stream?

____________________________

S-a încheiat luni, 9 decembrie, summitul de la Paris, în formatul Normandia, la care au participat pe lângă președinții Ucrainei și Rusiei, cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele Franței Macron. S-a dat publicității un comunicat, e peste tot postat, dar conferința de presă n-a adus prea multă lumină…. sau așteptările erau mult mai mari. Ambasada Ucrainei la București, tot mai activă în ultimii ani, l-a tradus și distribuit la toată presa din România. Deci, documentul e destul de cunoscut. Cum comentați rezultatele summitului?

Avem un comunicat al summitului, mai avem ceva detalii care au fost date „pe surse”… Deci, ne putem face o idee. Sunt câteva înțelegeri importante privind încetarea focului, schimbul de prizonieri și extinderea misiunii OSCE. Dar aveți dreptate, așteptările erau mult mai mari. Nerealist de mari.

Mai ales din cauza presiunii la care era supus președintele Zelenski. Liderii a trei importante partide din opoziție au semnat săptămâna trecută un acord prin care-i cer președintelui să nu accepte nici un fel de compromis care să ducă la federalizare, abandonarea proiectului integrării europene și euro-atlantice, să nu accepte alegeri în zonele ocupate, controlate de separatiștii pro-ruși, să insiste pentru evacuarea trupelor rusești, pentru dezarmarea milițiilor separatiste și – mai ales – pentru preluarea controlului asupra graniței de stat dintre Ucraina și Rusia în sectorul Lugansk și Donețk.

Rezultatele summitului sunt modeste, dar nici nu aveau cum să fie altfel. În documentul final nu e nimic spectaculos. Președintele Zelenski a dovedit că face față unor negocieri dure cu Putin, deci cei care afirmă că e doar un actoraș naiv, pradă sigură a diplomației rusești, se înșeală.

Au fost mari demonstrații, mai ales în capitală și în vestul Ucrainei, cele mai mari demonstrații de la Euromaidan, adică din ultimii șase ani.

Da, o mișcare puternică de respingere a oricăror concesii. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze. Marile canale de știri din Vest au relatat pe larg despre asta. Cancelariile occidentale sunt puțin derutate, nu cu multe luni în urmă în Ucraina fusese ales președintele, cu un scor zdrobitor, și care se bucură de o cotă de încredere impresionantă. Unele lozinci sunt și o prelungire a campaniei electorale din primăvară.

Situația e tensionată mai ales în capitală. Sunt și tabere de corturi montate lângă reședința președintelui Zelenski, cu demonstranți care cer liderului de la Kiev să nu trădeze interesele naționale. Asta nu înseamnă că noua administrație e pe cale să se prăbușească. Ține și de specificul vieții politice ucrainene, care e mult mai vioaie, mai agitată. Ăsta e și farmecul Ucrainei.

Deci, ce s-a decis în fapt la Paris?

Până la sfârșitul anului să facă schimb de prizonieri. Adică, toți prizonierii să fie eliberați și repatriați. Încetarea deplină a focului, retragerea combatanților și a armamentului de pe linia frontului în punctele fierbinți din Donbass. Sunt două localități, Petrovskoe, unde e mai veche discuția, și Zolotoe. Astea sunt sate în regiunea Lugansk, din ce-mi amintesc.

Dar în privința controlului frontierei, cea mai delicată temă din acordul de la Minsk? Este vorba de o graniță de 400 km lungime.

De peste 400 km. Pe care o controlează rușii. Kievul a condiționat implementarea părții politice a acordului de la Minsk de retragerea rușilor și de controlul asupra frontierei. Partea politică, adică organizarea alegerilor locale și discutarea statului special al zonelor separatiste în cadrul Ucrainei, modificarea Constituției.

Putin a condiționat retragerea din Donbass și predarea controlului frontierei către grănicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Fostul președinte Petro Poroșenko, dar și actualul, Vladimir Zelinski, le-au cerut rușilor să se retragă mai întâi, iar granița de stat dintre regiunile Lugansk, Donțk din Ucraina și și regiunea Rostov din Rusia să fie și sub controlul ucrainenilor. Este evident de ce. Pentru ca să oprească infiltrarea trupelor ruse și a separatiștilor pro-ruși. După care, ucrainenii promit să organizeze alegeri locale, în zonele controlate de separatiști. Aceasta era o problemă vitală pentru Kiev. Ca și revenirea în zona controlată de separatiști a oamenilor alungați de la casele lor. Vorbesc de populație civilă.

Blocajul continuă în această problemă. Nu s-a putut avansa. Putin continuă să ceară alegeri, iar Zelenski controlul frontierei. Poziția Kiev-ului a fost susținută la Paris, ca și altădată, de Angela Merkel. Deci, nu s-a decis data organizării alegerilor locale în zonele ocupate. Aceste alegeri sunt fundamentale pentru fixarea viitorului zonelor separatiste. Implicațiile lor pot fi dramatice pentru viitorul întregii Ucraine, dar și a viitorului raporturilor ruso-ucrainene.

Deci, poziția Kremlinului a rămas neschimbată. Moscova cere Kievului să negocieze direct cu separatiștii, repetând invariabil că în Donbass e un război civil la care Rusia nu participă. În același timp, prin aceste negocieri directe, Putin încearcă să-i legitimeze pe liderii separatiștilor pro-ruși din Donbass. Pentru a întări și pozițiile acestor lideri locali. Moscova dorește ca ei să rămână la putere și după încheierea conflictului. De asta și trebuie să le crească profilul.

Zelenski a refuzat categoric să negocieze cu aceștia, ba mai mult, i-a cerut lui Putin includerea în Grupul Trilateral de contact din Minsk și a unui reprezentant al refugiaților din zonele ocupate de milițiile separatiste. Vorbim de două milioane de refugiați care n-au nici un reprezentant la negocieri, deci e un argument puternic pentru Zelenski.

În comunicatul de la finalul summitului de la Paris se vorbește despre includerea formulei Steinmeier în legislația ucraineană. Ce înseamnă formula Steinmeier?

Steinmeier, înainte să fie președinte al Germaniei, a fost ministru federal de Externe. În această calitate, Frank-Walter Steinmeier, a participat la discuțiile în formatul Normandia. El a prezentat „formula” la summitul din octombrie 2015. De ce atunci?

Ne întoarcem puțin în timp, ca să înțelegeți contextul. Există un pachet de documente între Kiev și Moscova, dintre care unele prevederi se contrazic. Primul document este protocolul de la Minsk, din septembrie 2014, după înfrângerea majoră de la Ilovaisk, când armata ucraineană a fost prinsă ca într-un clește la sud de Donețk. Al doilea este Acordul de la Minsk, din februarie 2015. De fapt, acum intră în funcțiune formatul Normandia, la negocierile din capitala Republicii Belarus participând Franța, Germania, Rusia și Ucraina. Formatul Normandia se înființase în Franța, în iunie 2014, când la ceremonia de 70 de ani de la debarcarea Aliaților din Normandia, liderii Germaniei, Franței, Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit pentru prima dată în acest grup. La Minsk, în februarie 2015, au decis atunci și asupra unui calendar de reglementare. Primul pas era adoptarea unei legi privind statutul special al zonelor controlate de separatiști din Donbass. O lună mai târziu, la mijlocul lui martie 2015, Consiliul Național de Securitate și Apărare de la Kiev aprobă un proiect de lege iar apoi Rada Supremă îl votează. Însă, a fost imediat contestat, iar susținătorii continuării procesului de reglementare a conflictului acuzați de trădare. Pentru a depăși acest blocaj, în octombrie 2015, ministrul federal de Externe, Steinmeier, a prezentat la Paris, la al doilea summit al formatului Normandia un plan privind ordinea pașilor în care se va implementa legea privind statutul special.

Ce înseamnă concret asta?

Cele patru diplomații au și negociat un text, care spune că la ora 20.00 în seara zilei în care au loc alegeri locale în regiunile controlate de separatiști, conform legislației Ucrainei, va deveni temporar valabilă legea privind statutul special până în ziua în care OSCE va publica raportul final privind alegerile din aceste regiuni. Legea intră definitiv în vigoare doar dacă echipa de monitorizare a OSCE constată că s-au respectat standardele europene în alegerile locale, adică au fost libere și corecte. Deci, pare o prevedere tehnică. Însă, opoziția de la Kiev și o parte din corpul de experți sunt de altă părere și-l acuză pe Zelenski că e o concesie mult prea mare pe care o face lui Putin.

Asta spune ceva despre totala neîncredere între Moscova și Kiev. E imposibil de avansat în reglementarea politică a conflictului câtă vreme nu există nici un gram de încredere.

E important să rețineți, această formulă Steinmeier a fost un pretext pentru a bloca negocierile, nimic mai mult. În primul rând, de către Ucraina. În societatea ucraineană, pierderile de vieți omenești, de bunuri materiale, aceste emoții intense generate de tot felul de știri negative, dezamăgirea față de lipsa de reacție a unor cancelarii occidentale, toate acestea au dus la creșterea neîncrederii față de Vest. Și la Kiev ca și la București există suspiciunea că Vestul, în primul rând Germania, ar vrea să bată palma cu Rusia și să reia afacerile obișnuite. Singură Ucraina, din cauza faptului că e în război cu Rusia, ar împiedica asta.

Și din cauza acestei neîncrederi în partenerii occidentali, vreme de trei ani funcționarea formatului Normandia a fost blocată.

Cum s-a ajuns la acest summit, al patrulea al formatului Normandia?

Berlinul și Parisul și-au manifestat destul de vocal dezamăgirea că medierea lor pare să eșueze din cauza acestui blocaj. De aceea au pus presiune pe Kiev. Însă și Merkel și Macron nu-i puteau cere lui Poroșenko să adopte măsuri ce ar putea fi interpretate drept concesii înaintea campaniei electorale. La rândul său, Poroșenko a declarat chiar înaintea turului întâi că întâlnirea în formatul Normandia va avea loc imediat după alegeri. MAE francez a răspuns cu un comunicat în care reconfirmă interesul pentru reluarea negocierilor între Ucraina și Rusia, imediat după alegeri. Cu doar câteva zile înaintea turului al doilea, Poroșenko a revenit spunând că tot în Normandia, la începutul lunii iunie, cu ocazia ceremoniei dedicate împlinirii a 75 de ani de la debarcare, va avea loc următorul summit. Numai că alegerile au fost câștigate de Zelenski, care imediat a fost acuzat de fostul președinte și de alți lideri ai opoziției că va face concesii dramatice ce vor compromite viitorul Ucrainei.

Momentul decisiv a fost vizita făcută în Vest de noul președinte, 17 iunie la Paris, 18 iunie la Berlin. Reunirea formatului Normania era și în programul electoral al lui Zelenski. Asta și explică disponibilitatea acestuia de a găsi o soluție cu ocazia consultărilor care au avut în timpul verii, între consilierii celor patru lideri care au stabilit condițiile pentru un nou summit. E un pachet de condiții, de la schimbul de prizonieri, la retragerea trupelor și armamentului de pe două aliniamente. Schimbul de prizonieri a fost spectaculos, a ținut câteva zile prima pagină a presei internaționale, Parisul și Berlinul au afirmat că e un pas serios pentru reluarea dialogului. A avut loc și o discuție telefonică între Putin și Zelenski iar cei doi au promis că vor prezenta cât de curând o dată pentru summit. Marele impediment era acceptarea de către Ucraina a formulei Steinmeier, cea care blocase vreme de trei ani mecanismul Normandia.

La 1 octombrie președintele Zelenski a anunțat că este de acord cu formula Steinmeier care stabilește condițiile implementării legii statutului special în unele regiuni din Donbass. Acest anunț a generat un val de proteste în Ucraina. Nici explicațiile date de președinte că e doar o chestiune tehnică, nici promisiunea că va ridica la summit și problema restituirii Crimeei, anexată de Rusia în martie 2014, n-au putut să calmeze opoziția politică și o parte a opiniei publice. La 12 noiembrie, partea rusă a îndeplinit ultima condiție prin retragerea unor unități separatiste de pe linia frontului. Astfel, la 15 noiembrie, liderii celor patru puteri participante la formatul Normandia au anunțat data de 9 decembrie, pentru al patrulea summit.

Au fost înregistrate progrese în ultimii trei ani? De unde vine această insistență a Vestului, dar și a președintelui Zelenski, pentru reluarea încercărilor de reglementare în conflictul Rusia-Ucraina? Rusia le-a dorit?

Rusia n-a arătat vreo disponibilitate, în același timp e un context bun pentru Berlin și Paris de a forța reluarea aceste negocieri. Sunt foarte multe piese pe tablă în acest moment. O să încerc să le descriu pe fiecare.

După alegerile din Ucraina s-a schimbat atmosfera politică din țară. Oamenii sunt obosiți de război. Încă din campanie, Zelenski a arătat disponibilitate pentru găsirea unui compromis. Chiar pentru unele concesii, pot spune.

Noul președinte a renunțat la retorica agresivă față de Putin, a scos tema războiului de pe primul loc al agendei zilnice de comunicare. Și pentru asta, opoziția l-a acuzat că trădează interesele Ucrainei, sute de mii de oameni au mărșăluit cerând să nu se facă nici nu fel de concesii la Paris. Însă, noul președinte e în primul rând un pragmatic.

Costurile războiului sunt destul de mari. Partenerii din Occident fac presiuni pentru implementarea reformelor, birocrația ucraineană dă vina pe război ca să conserve sistemul. Investitorii străini nu se înghesuie, invocând același război care nu se mai termină și absența reformelor.

Dezghețarea consultărilor în format Normandia relansează dialogul Kiev-ului cu Berlin și Paris care au investit politic în aceste negocieri. Un eșec le-ar pune într-o lumină proastă, tocmai acum când încearcă să promoveze autonomia strategică a Europei în raport cu aliatul transatlantic. Merkel și Macron lucrează împreună cu Putin și Zelenski spre a căuta soluții de compromis. Numai că influența lor la Kiev este uriașă, iar la Moscova foarte redusă. Asta face ca Berlinul și Paris, oricâte declarații frumoase ar produce, nu au cum să fie un intermediar onest, echilibrat și eficient între Kiev și Moscova.

Mai ales ultimele declarații ale lui Macron despre moartea cerebrală a NATO și atitudinea față de Rusia care trebuie ținută aproape, cu care Vestul trebuie să se împace și să lucreze împreună.

M-am uitat la conferința de presă de la summitul NATO de la Londra, a președinților Trump și Macron și nu am văzut deosebiri fundamentale în atitudinea lor față de Rusia lui Putin.

Excelentă observație. Atât la Trump cât și la Macron există o abordare extrem de pragmatică a relației cu Rusia. Și unul și altul au nevoie, din motive diferite, să readucă Rusia lui Putin, în marele joc geopolitic. Unul vrea s-o folosească împotriva Chinei, celălalt ca să se desprindă din brațele americanilor.

Declarațiile lui Macron cum sunt privite la Kiev? Cum explicați această spectaculoasă schimbare de politică externă a Franței?

În Ucraina atât opinia publică cât și oamenii politici au destul de puțină încredere în liderii occidentali, astfel că declarația lui Macron n-a făcut decât să le întărească suspiciunile.

Cât privește politica externă a Franței…. nu e nimic nou. Astfel de schimbări bruște de direcție țin chiar de specificul diplomației franceze. Dacă regii Franței nu s-ar fi aliatul cu sultanii otomani împotriva Habsburgilor, mai exact împotriva lui Carol al V-lea, rege al Spaniei și împărat al Imperiului romano-german, Ungaria medievală n-ar fi fost transformată în pașalâc, iar Viena n-ar fi fost asediată începând cu 1529. Și dacă generalul Bonaparte n-ar fi invadat Egiptul otoman creând condițiile pentru formarea „monstruoasei coaliții” dintre țarul Rusiei și padișahul otoman, n-am fi avut flota militară a Rusiei în Mediterana la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și nici campania lui Suvorov din Italia și Elveția. Mai recent, generalul de Gaulle a scos Franța din structurile NATO, unde a revenit abia de un deceniu. Deci, nu e nimic nou.

Știți, adesea se vorbește despre tradiționalele relații bune dintre Rusia și Germania. Pentru cineva care știe mai mult decât istoria ultimei jumătăți de secol, pot să vă spun că relațiile dintre Franța și Rusia au o tradiție cu mult mai solidă și au fost infinit mai strânse. Trebuie doar să vă uitați la harta fizică a Europei, la dimensiunea câmpiei nordice europene, ca să înțelegeți și de ce unitatea Germaniei a întârziat atât de mult ca să se realizeze.

Iar declarațiile lui Macron au fost estompate de audierile de la Washington, de scandalul Ukrainegate. Cat de tare au slăbit relațiile dintre SUA și Ucraina din această cauză?

Sunt foarte tare afectate, fără discuție. Este un dezastru de proporții pentru Kiev. Iar varianta promovată de Trump, potrivit căreia nu Rusia ci Ucraina e vinovată de interferențe în alegerile americane din 2016, va avea consecințe pe termen lung asupra încrederii între cei doi parteneri. Însă, semnalele sunt contradictorii; de pildă în vremea administrației Trump livrările de arme letale către Ucraina au fost mai mari decât sub Barack Obama.

Cu toate scenariile avansate de Trump, Ucraina știe că este prizoniera SUA, că nu se poate baza pe ajutorul Germaniei sau Franței care n-o vor susține într-un conflict cu Rusia. Zelinski înțelege că Spania, Italia, Franța, Olanda, Germania nu văd în Rusia o amenințare serioasă și ar vrea să se întoarcă la business as usual, pe când balticii, polonezii și românii văd în ea o amenințare existențială. Numai că aceste state nu-i pot asigura susținerea necesară, nici militară și nici diplomatică. Deci, Kiev-ul depinde de parteneriatul strategic cu Washington, e garanția supraviețuirii statului ucrainean.

Și totuși, în ultimele luni, Putin s-a concentrat pe aspectul energetic al relației cu Ucrainei, pe negocierea unui nou acord de tranzit a gazului. Și n-a spus nimic de Donbass sau de formatul Normandia. De ce?

Acele regiuni ocupate de separatiștii pro-ruși din Donbass îl costă pe Putin – aici diferă evaluările experților – între 2 și 5 miliarde de dolari anual. Facem un calcul pe cifra cea mai optimistă pentru Moscova, 2 miliarde, dată de un fost consilier economic al lui Putin. În acele zone controlate de separatiși din Lugansk și Donețk, Rusia cheltuie de trei ori mai mult decât în Iakutia sau de 5 ori mai mult decât în regiunea Stavropoli. Din cauza acestui război, Rusia a înregistrat o hemoragie de sute de miliarde de dolari. Investițiile sunt la cel mai scăzut nivel din istoria recentă. Pe lângă asta, perla coroanei, copilul de suflet al lui Putin, concernul Gazprom, e supus sancțiunilor internaționale, are de plătit amenzi.

Nu întâmplător, în ultimele luni, negocierile dintre Kiev și Moscova s-au concentrat pe dosarul gazului. E cel mai complicat, iar fără un acord, de la 1 ianuarie, aprovizionarea Europei cu gaz rusesc ar putea să traverseze o nouă criză.

Tribunalul de arbitraj de la Stockholm, unde Rusia a dat în judecată Ucraina, a amendat Gazprom cu 2,6 miliarde de dolari. Amenda n-a fost plătită. Rusia, deși ea a introdus acțiunea la tribunal, nu vrea să recunoască decizia instanței. Ucraina cere Gazprom să-și plătească amenda, nu cash ci în mii de metri cubi de gaz. Putin nu vrea să accepte pentru a nu-și strica imaginea publică. El speră să anunță victorios semnarea unui nou acord de tranzit, fără să menționeze plata amenzii. Multă lume se întreabă ce rost au aceste negocieri dacă Putin a construit Nord Stream și South Stream, tocmai pentru a ocoli teritoriul Ucrainei. Gazprom anunțase cheltuirea a peste 16 miliarde de dolari pentru conductele respective.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro