INTERVIU Nae Caranfil: Am facut un film in limba engleza ca sa puteti citi subtitrarea
In 7 martie se lanseaza in Romania asteptatul „Closer to the Moon”. Plecand de la cazul real al atacului asupra Bancii Nationale a Romaniei din 1959, cineastul a construit o farsa tragica despre pierderea inocentei, tema pe care a exploatat-o si in filmele precedente. Nae Caranfil a povestit pentru HotNews.ro despre cum a lucrat in sistem american, marturisind si ce reactii nu ar dori de la publicul roman.
Reporter: Cum a decurs prima întalnire cu publicul pe care filmul a avut-o in 2013 la New York, in cadrul Festivalului Making Waves, mai ales ca spusesei in timpul filmarilor ca se adreseaza unui public international?
Nae Caranfil: Prima vizionare, in fata unui public din care mai mult de 80% erau romani, a fost sideranta. Romanii din diaspora nu vin sa vada un film. Ei vin sa-si vada propriile destine, propriile probleme de emigratie, sa-si re-chestioneze deciziile luate de-a lungul vietii, si atunci fiecare eveniment (teatru, film, pictura sau orice altceva) devine un fel de oglinda in care se privesc ei pe ei, ceea ce ii face foarte subiectivi.
Am observat un fenomen interesant pe care eu il numesc “patriotismul tardiv” si care intervine dupa parasirea granitelor: romanul care traieste in alta parte simte nevoia ca tot ce ii aduci ca produs cultural din tara sa semene cu recuzita unei agentii de turism.
A doua proiectie, de asta data cu public aproape 100% american, a fost entuziasmanta, semn ca filmul vorbeste o limba internationala care nu e engleza, ci tema in sine – si care intereseaza, captiveaza, emotioneaza in ultima instanta.
Rep: Cat de greu ti-a fost sa lucrezi in sistem american?
NC: Pentru un „autor de film”, cum ma consider, a lucra in paradigma americana e frustrant. Daca nu esti Spielberg, Scorsese sau alt regizor de box office, nu ai parte de ceea ce se cheamă “the final cut”. Prin contract, producatorul care investeste in film banii unor persoane private si al carui principal job e sa-i restituie din exploatarea filmului, are dreptul ultimului cuvant in privinta aspectului artistic final al filmului.
Tu, ca regizor-scenarist, ii propui lucrurile pe care le doresti, el le evalueaza si, in functie de propriul sau gust, de propriul sau instinct sau de feedback-ul venit din partea unui anturaj care poate fi de multe feluri, iti modifica filmul fara sa te mai consulte neaparat si, eventual, te anunta ulterior asupra schimbarilor operate.
Pentru mine e un mod de lucru inacceptabil, dar partea fericita e ca, in urma unor lungi negocieri, a unor schimburi de argumente si a unor vizionari in „regim de samizdat” pe care le-am facut cu filmul in diverse versiuni de montaj, Michael Fitzgerald a revenit la propunerea mea, dar nu la cea initiala, cea conforma cu scenariul, ci la cea pe care o operasem dupa ce cazusem amandoi de acord cu solutia structurii pe capitole. Initial a fost o mediere, dupa care mi s-a dat credit nelimitat pana la capat.
Rep: Cand ai filmat in 2011, anuntai premiera pentru cel mai tarziu in toamna lui 2013, dar premiera are loc de-abia acum pentru ca faza de montaj a fost lunga. Varianta finala te multumeste?
NC: Da. A fost o postproductie cu multe hopuri, cu multe schimbari de directie neasteptate si oarecum radicale. Filmul nu mai seamana cu scenariul de la care a plecat, dar asta e o decizie pe care eu insumi am luat-o, schimband la montaj mai mult decat am facut-o la oricare alt film al meu.
Adica am gasit un alt tip de a structura povestea. Initial, scenariul era construit ca un zig-zag intre inainte si inapoi: dupa 20 de ani, 6 luni inainte, 3 zile mai tarziu, samd. In forma actuala, filmul e construit pe capitole, desi tot non-linear, dar capitolele creeaza acest „inainte si inapoi” intr-o maniera mai putin arbitrara, mai logica si, in acelasi timp, mai anticipabila.
Rep: De ce ai modificat structura?
NC: Pentru ca in primele versiuni de montaj filmul avea o expoziţie laborioasa. Pana cand se angrenau rotitele si mecanismul incepea sa functioneze dura cam mult. Declicul s-a produs cand o agenta de vanzari din Paris, care a vizionat propunerea noastra „pe curat”, fara nici o pregatire prealabila, ne-a spus foarte onest ca filmul demareaza greu.
Atunci am decis impreuna cu producătorul Michael Fitzgerald sa ne jucam outside the box. M-am tot gandit, am tot incercat versiuni, m-am jucat cu ideea unor voice over-uri pana cand, intr-o buna zi, m-a pocnit aceasta solutie cu capitolele care ordoneaza povestea intr-un mod fluid.
“Ador scenariul asta, faceti-mi o oferta! ACUM!”
Rep: Cum au reactionat actorii la prima lectura a scenariului?
NC: Majoritatea au rezonat intr-un mod foarte puternic. Dau primul exemplu care imi vine in minte: Vera Farmiga, pe care nu o cunosteam si care nu vazuse nici un cadru din filmele mele, a citit scenariul si a trimis imediat un mail agentului ei, care fireste ca l-a CC-uit spre cele patru vanturi: „Ador scenariul asta, vreau sa fac rolul, faceti-mi o oferta! ACUM!”
Rep: Parca o doreai pe Uma Thurman.
NC: Lucrurile sunt mai complicate. A existat o lista intreaga de actrite abordate. Unele au zis „pass” in cunostinta de cauza, altele in necunostinta de cauza, adica necitind scenariul din diverse motive. Uma Thurman, care a fost penultima optiune, a acceptat rolul, ne-am bucurat cu totii, insa ulterior, pe neasteptate, s-a razgandit. Motivele nu le stim foarte clar, dar banuim ca provin din faptul ca a petrece opt saptamani in Romania cu doi copii care urmau sa mearga la scoala in anul respectiv i-ar fi putut parea putin peste mana.
Rep: Faptul ca Vera Farmiga e nascuta (in SUA) din parinti ucrainieni a facut-o sa simta altfel povestea?
NC: Nu-mi dau seama pentru ca nu am prea putut sta la povesti cu ea in afara platoului de filmare. A venit cu doi copii si mai mici decat cei ai Umei Thurman, din care unul era inca in faza de alaptare, asa ca in afara filmarii nu o prea vedeam la fata.
Acuma, scenariile mele nu sunt atat de locale cum ar putea parea la prima vedere. Un actor cu un oarecare instinct in privinta naturii umane poate foarte rapid sa isi faca o idee despre ce se asteapta de la el. Mark Strong a avut o oarecare retinere in a contura un personaj pozitiv (era primul lui personaj principal pozitiv) care sa contina unele elemente de cinism si de aparenta cruzime.
Poate tocmai pentru ca nu era obisnuit cu rolurile pozitive, undeva in adancul sufletelului sau gandea ca un pozitiv trebuie sa fie pozitiv pana la capat, fara ca „pozitivismul” sau sa fie supus celui mai mic dubiu. Din cauza asta a si „sughitat” in cateva puncte din scenariu unde ceea ce i se cerea risca sa-l faca usor antipatic.
N-a trebuit decat sa-i explic ca aceste momente fac parte din nucleul dur al personajului care nu e neaparat un fat-frumos, ci un personaj ambivalent, cu un oarecare côté diabolic care ii confera o componenta sexy, si ca mi-ar parea rau sa se piarda acest lucru. Daca as fi construit un papa-lapte pozitiv de comedie romantica, sau un erou de film de aventuri, toata premisa tramei s-ar fi prabusit.
Rep: Nu s-a intamplat ca Mark Strong sau Vera Farmiga sa iti spuna: „Aici schimba, ca nu-mi place?
NC: Nu, chiar nu.
“Mi-e teama doar de snobismul sau de asa-zisul rrromanism”
Rep: Ai vrut ca personajele tale sa semene cu persoanele reale?
NC: Nu. Am stiut de la bun inceput ca, daca vreau sa-mi reuseasca filmul, trebuie sa imi acord cat mai multa libertate si sa ma las cat mai putin incorsetat de adevarul istoric sau de cel documentar.
E o poveste extrem de complicata ale carei resorturi intime nu se cunosc nici pana azi. Ca eu sa pot crea un film care sa raspunda la marile intrebari ale acestei patanii trebuia sa fac slalom printre stalpii care ar constitui adevarul stiut. O explicatie am, insa e varianta mea. Nu pretinde ca are de-a face cu resorturile autentice ale acestei aventuri, dar imi serveste mie. Nu o pot spune, ar fi ca si cum le-as spune oamenilor ce înseamna Rosebud inainte de a vedea „Cetateanul Kane”.
Rep: Dar publicul o poate lua de buna?
NC: Da, in contextul povestii pe care o spun pentru ca eu, totusi, fac o fictiune. Numele personajelor sunt schimbate astfel incat nimeni sa nu aiba de la mine pretentia unui film care sa reconstituie faptele reale.
Filmul e o farsa tragica, dar nu o farsa pusă la cale, ci intinsa de destin unor oameni. Am putea spune ca faptul ca ei sunt scosi din puscarie si pusi sa filmeze pe strazile orasului ar putea fi inteles ca o farsa macabra a autoritatilor. Dar inainte de această farsa macabra lansata de autoritati ei comisesera acel hold up care, in sine, era si el o farsa.
Trailer “Closer to the Moon”:
Rep: Ti-e teama ca publicul din Romania nu va lua filmul ca pe o farsa sau ca va fi derutat de limba engleza?
NC: Mi-e teama doar de snobismul sau de asa-zisul rrromanism (cu trei de r!) al celor care ma vor intreba, cu falsa candoare, de ce am ales sa fac acest film in limba engleza. Raspunsul meu e gata pregatit: „Pentru ca m-am saturat ca publicul roman sa descalifice filmele romanesti din cauza ca nu intelege dialogul. Am facut un film in limba engleza astfel incat sa puteti citi subtitrarea”.
––––
Filmul istoric preferat?
“Spartacus”.
Ce carte pentru copii ar ecraniza daca i s-ar propune?
“Craiasa Zapezii”, deşi e un basm, nu chiar o carte.
Politica e …
… „solutia finala”, pentru limba romana.
Ar face un remake dupa un film de-al sau asa cum a facut Michael Haneke dupa “Funny Games”?
Nu-mi amintesc de vreun remake care sa fi fost superior originalului. Cred ca as prefera sa incasez banii pentru drepturile de remake si sa las plictiseala de a refilma un film deja existent in carca unui alt regizor.
Ce regizor american al momentului ii place?
Alexander Payne.
Un regizor cu al carui nume nu ar vrea sa fie asociat?
Lars Von Trier. Dar nu exista nici un risc…
––––-
„Closer to the Moon” e produs de Mandragora Movies (Romania), Rainier Group (Italia), Agresywna Banda (Polonia) si Denis Friedman Production (Franta), cu ajutorul companiei american Ithaca, sustinatorul financiar al partii romane a proiectului. Filmul ii are in rolurile principale pe: Vera Farmiga, Mark Strong, Harry Lloyd, Anton Lesser, Christian McKay, Tim Plester, Joe Armstrong si Alan Corduner. La doua saptamani dupa lansare, filmul va porni cu o caravana prin tara, prima destinatie fiind Moldova.
INTERVIURILE HotNews.ro