INTERVIU. „Trump se va trezi frustrat că nu poate să ajungă la niciun acord cu Putin, care o să vrea toată Ucraina”

Establishmentul de politică externă românească își dorește continuitate la Casa Albă, adică Kamala Harris, crede Marius Ghincea, cercetător la universitatea elvețiană ETH Zurich, specializat în politică externă și de securitate. E o opțiune ideologică sau chiar riscăm dacă vine Trump? 

• „În timp ce președintele Poloniei se întâlnește cu Trump și Biden, Iohannis nu are un nivel similar de acces”.
• „Nu avem încă suficiente companii americane care să investească în România”. 
• „În privința lui Trump, cea mai bună poziție este să luăm de bun ce spune. Însă la masa negocierilor Trump va realiza că de fapt Putin vrea tot. Și se va trezi frustrat”. 

Într-un interviu pentru publicul HotNews, Marius Ghincea, expert în politică externă și de securitate, cercetător la universitatea elvețiană ETH Zurich, spune că Trump ar putea încerca să preseze Ucraina spre o încheiere a războiului, dar că, cel mai probabil, nu va reuși să îl convingă și pe Vladimir Putin. 

Până acum, sprijinul oferit de actuala administrație americană Ucrainei a plasat România într-o poziție mai sigură și ne-a ferit de o situație care ar fi crescut nivelul de amenințare, riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale a țării.

Acestea fiind spuse, țara noastră și Europa de Est în general trăiesc acum sub spectrul unei incertitudini, așteptând rezultatul alegerilor din 5 noiembrie din SUA și, în cazul în care Donald Trump câștigă, poziția pe care acesta o va avea cu privire la concluzionarea războiului din Ucraina.

Marius Ghincea: „În general, liderii noștri sunt mai șterși”

„Eu cred că Trump se va trezi frustrat că de fapt nu poate să ajungă la niciun acord cu Putin, care o să vrea toată Ucraina, pe care Trump nu o să poată să i-o dea pentru simplul fapt că va arăta ca un eșec”, spune expertul. 

El observă în același timp că în continuare, când SUA vorbesc despre Europa de Est, „Polonia e întotdeauna menționată. România mai rar spre niciodată” și că, în vreme ce președintele Poloniei se întâlnește cu Trump și cu Joe Biden, Klaus Iohannis nu are același nivel de acces. 

„În general, liderii noștri sunt mai șterși”, spune Ghincea.

„SUA ar fi putut oferi vociferare“, dar a dat un sprijin real

HotNews: „Președintele Joe Biden iese din istorie și din această cursă cu capul sus. Cred că e un lider care a făcut exact ce trebuia într-un moment extrem de delicat. Fără președintele Biden, sunt convins că România s-ar fi învecinat astăzi cu Federația Rusă”. Este o declarație a ambasadorului României la Washington Andrei Muraru și aș vrea să vă întreb dacă sunteți de acord cu ea. 

Marius Ghincea: Sunt de acord cu bilanțul ambasadorului României la Washington. Momentul critic al ultimilor patru ani în ceea ce privește implicarea și relațiile Statelor Unite cu țările din Europa Centrală și de Est a fost răspunsul american foarte ferm, împreună cu UE, la invazia Rusiei în Ucraina. 

SUA s-ar fi putut eschiva, ar fi putut oferi asistență umanitară și o grămadă de vociferare și retorică diplomatică, dar fără să facă nimic practic, și lumea nu ar fi criticat foarte mult. Însă Joe Biden și administrația americană au decis să acționeze foarte activ.

Deci, din punctul ăsta de vedere, guvernul american și administrația Biden au definit, practic, evoluția războiului, oferind sprijin militar mai mult decât semnificativ, care a permis eliberarea părții de nord și nord-est a Ucrainei. 

Desigur, ulterior, administrația americană a adoptat ceea ce eu numesc o teorie a victoriei care presupune o extindere a duratei conflictului, pentru că una din intențiile dorite, nu știm cât mai este adevărat și astăzi, dar cel puțin în acel moment era adevărat, era de a eroda capacitatea militară convențională a Federației Ruse.

Care ar fi fost efectele asupra României dacă SUA nu ar fi sprijinit Ucraina

-Și în ceea ce privește România?
-Situația pentru România este în context mai bună decât ar fi fost într-o lume contrafactuală în care Joe Biden și SUA nu ar fi oferit acest sprijin militar Ucrainei. 

În primul rând pentru că am fi avut fie trupe ruse la granițele României, la nord și la est, fie un „puppet state” ucrainean, care ar fi fost prorus și antioccidental, ceea ce ar fi crescut nivelul de amenințare, riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale a României.

De asemenea, ar fi creat o situație extrem de dificilă politică și militară în Republica Moldova, ceea ce ar fi ridicat niște întrebări importante la București legate de un potențial sprijin politic și militar direct pentru Republica Moldova, dacă trupele rusești decideau să extindă cumva conflagrația și pe teritoriul Moldovei. 

Din perspectivă politică, ar fi apărut întrebări serioase dacă garanțiile de securitate, de apărare și descurajare ale Statelor Unite sunt credibile în regiunea noastră și în special în ceea ce privește România. 

Ar fi avut și implicații economice, pentru că dacă Ucraina ar fi căzut și am fi avut trupe ruse sau ucrainene proruse la graniță, nu știm câți investitori ar mai fi fost tentați să investească în regiunea noastră. 

Iar situația din Marea Neagră ar fi devenit poate puțin mai stabilă, dar mai nesigură. Pentru că forțele ruse ar fi putut fi tentate să încerce să testeze capacitatea de descurajare și apărare legată de zona economică exclusivă românească din Marea Neagră, de care depinde până la urmă, pe termen mediu, independența energetică românească.

„Nu avem încă suficiente companii americane care să investească în România”

– Revenind la relația României cu SUA și lărgind un pic discuția, cum ați descrie-o în acest moment? Avem un deficit în această relație sau ce anume am fi putut obține, dar nu am obținut încă? Din punct de vedere economic, spre exemplu.
– În momentul de față, relațiile noastre cu SUA sunt foarte bune, avem un parteneriat strategic, relațiile sunt excelente, aș putea spune, cel puțin din perspectivă românească.

S-au făcut pași importanți pentru eliminarea vizelor pentru români. Asta ne va face eligibili pentru a intra în Visa Waiver începând din toamna anului viitor. Deci, din punctul ăsta de vedere, unul din principalele puncte de tensiune în relațiile române-americane pare să se fi încheiat. 

Pe partea militară, Statele Unite dezvoltă o mare bază militară la Kogălniceanu, extindere semnificativă a bazei, care va fi una dintre cele mai mari baze americane din Europa. România achiziționează echipament militar din SUA. Iar în contextul războiului în Ucraina, România și SUA au colaborat foarte bine. 

Există, desigur, niște nemulțumiri de la partea americană cu privire la capacitatea statului român de a-și îndeplini obligațiile pe care și le-a asumat pe diverse dosare și pe diverse aspecte legate de securitate, de infrastructură și așa mai departe, care nu sunt discutate public și care sunt de natură mai degrabă secretă.

În momentul de față, elementul principal care e încă puțin dezavantajat în România este faptul că nu avem încă suficiente companii americane care să investească în România și în zona Mării Negre. 

În general, ăsta a fost unul dintre obiectivele de lungă durată ale guvernului de la București, să atragă mai multe investiții americane, mai multe corporații americane în România, astfel încât, pe termen lung, Satele Unite să aibă un interes economic și nu doar geostrategic sau politic pentru a fi ancorate cât mai stabil și de lungă durată în România.

„Când SUA vorbesc despre Europa de Est, Polonia e întotdeauna menționată, România mai rar spre niciodată” 

– Spuneați acum patru ani că există impresia că relațiile dintre București și Washington nu sunt atât de intense și integrate, precum cele dintre Polonia și SUA. Iar asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Am mai făcut pași de atunci?
– Comparativ cu acum patru ani, relațiile româno-americane s-au aprofundat. Relațiile sunt mult mai strânse. 

Polonia în continuare se bucură de avantaje structurale în relația cu Statele Unite. Dacă ne uităm la discursurile politicienilor de top, fie că vorbim de președintele SUA, de candidati, sau de oameni din sfera diplomatică și de politică externa de la Washington, când ei vorbesc de Europa de Est, Polonia e întotdeauna menționată. România mai rar spre niciodată. 

Dar trebuie să recunoaștem că în ultimii patru ani, în special în contextul războiului din Ucraina, relațiile s-au amplificat, nu mai sunt conduse de o natură tranzacțională și Bucureștiul a învățat să ceară lucruri, pentru că anterior Bucureștiul avea o problemă în a cere lucruri în schimbul lucrurilor pe care le ofeream Washingtonului. Iar ăsta e un lucru bun.

„În timp ce președintele Poloniei se întâlnește cu Trump și Biden, Iohannis nu are un nivel similar de acces” 

– De ce este România mai puțin menționată decât Polonia?
– Sunt trei factori. În primul rând, factorul important este că polonezii investesc mult mai mulți bani în lobbying și advocacy la Washington. 

E suficient să te uiți la fundațiile poloneze, la guvernul polonez, la dimensiunea ambasadei Poloniei la Washington și la banii pe care îi investesc în fiecare an actorii polonezi la Washington pentru promovarea intereselor Poloniei, comparativ cu cât investește România.

România nici măcar nu are suficienți bani să-și organizeze evenimente, cu atât mai puțin să facă lobby la Congres sau la Departamentul de Stat. Ambasada României la Washington trebuie să se roage de Hidroelectrica sau de Tarom sau de alte companii de stat să-i facă donații de câteva mii sau zeci de mii de dolari pentru a organiza un eveniment sau altul și deseori nici măcar nu poate să le organizeze, nu poate să folosească banii pentru că nu au capacitatea organizațională, nu au suficienți oameni.

Deci o problemă de resurse efective investite în context de lobby și advocacy la Washington. Cu think-tank-uri, cu diverse organizații și așa mai departe. 

Al doilea factor ține de faptul că Polonia este prezentă în discursul și mentalul establishmentului de politică externă de la Washington de mult mai multă vreme. Polonezii n-au început de azi, de ieri să-și facă simțită prezența. 

Comunitatea poloneză a fost întotdeauna destul de largă. Vorbim acum, spre exemplu, de comunitatea poloneză din Pennsylvania, în contextul alegerilor din Statele Unite. 

„Bucureștiul, deși este a doua cea mai importantă putere regională, nu se profilează”

Avem mulți lideri ai establishment-ului de politică externă din ultimii 30-40 de ani care au origini poloneze. Deci există, istoric, o prezență poloneză care a lăsat o amprentă politică și culturală mai mare decât cea a românilor, care are implicații politice.

Iar al treilea factor ține de faptul că Polonia este cea mai mare țară din Europa Centrală și de Est. Atât în termeni de suprafață cât și în termeni de populație. Economic este, de asemenea, puterea regională, iar din punct de vedere al voinței politice, acolo există mult mai multă voință politică de a fi proactiv, vizibil și extrem de relevant regional, ceea ce se traduce în investiții mult mai mari în apărare.

Polonia anunța că investește 4% din PIB în apărare. Sunt mai credibili atunci când se poziționează împotriva Rusiei.

Iar, din punctul ăsta de vedere, Bucureștiul, deși este a doua cea mai importantă putere regională, nu se profilează la fel de vizibil, pentru că voința politică a liderilor de la București nu a fost similară cu a celor de la Varșovia. Nu avem nici amplitudinea economică și de putere potențială pe care o au polonezii. 

Și în general, liderii noștri sunt puțin mai șterși. În timp ce Andrzej Duda se duce și are discuții tête-à-tête private cu Donald Trump la Trump Tower sau face vizite private cu președintele Statelor Unite și Kamala Harris, președintele Iohannis nu are un nivel similar de acces. 

Și asta ține și de resurse, ține și de voință, ține și de dimensiunea țării. Deci, din perspectiva americană, vrei să lucrezi cu cea mai mare putere din regiune, care are și voința de a fi foarte aliniată cu pozițiile tale și care poate de asemenea să facă lucruri în regiune. 

Pe când românii nu dau dovadă de astfel de caracteristici. Din păcate.

Trump și Harris, aceleași scopuri, abordări diferite

– Revenind la alegeri, candidații sunt diferiți, au programe diferite, inclusiv pe politică externă. Ce anume nu se va schimba totuși în viitoarea politică externă a SUA în relație cu Europa de Est, indiferent de cine vine la Casa Albă?
– Dacă ne gândim la viziunile de politica externă ale lui Trump vs. Harris sau ale republicanilor vs. democraților, ne gândim la trei elemente: mijloace, procese și scopuri. 

Când vine vorba de obiectivele principale, cele două partide nu sunt absolut deloc diferite. Și Donald Trump, și Kamala Harris vor să mențină ce a mai rămas din hegemonia americană, să mențină statutul Statelor Unite ca putere principală din sistemul internațional, ceea ce în engleză se numește primacy. 

Atât Trump cât și Harris sunt dispuși să folosească aceleași mijloace, tot arsenalul de resurse disponibile Statelor Unite pentru a-și atinge obiectivele. Fie că vorbim de instrumente economice, militare, politice, diplomatice sau culturale.

Diferența dintre cei doi ține de abordările prin care intenționează să folosească aceste mijloace, aceste instrumente pentru a-și atinge obiectivele.

Trump ne-a arătat că are o abordare unilateralistă, centrată pe o formă de realpolitik care nu ține cont de alinieri ideologice sau politice la nivel internațional, ci ține cont efectiv de distribuția puterii. Nu-i respectă pe cei care n-au putere și care în perspectiva lui trebuie să se subordoneze.

În cazul democraților și al Kamalei Harris, vedem că abordarea multilaterală este elementul central al strategiei pe care ei o adoptă. 

Nu susțin o abordare unilateralistă, nu susțin o abordare extrem de tranzacțională, ci doresc să folosească instrumentele de putere ale Statelor Unite într-un mod în care să coalizeze, într-un mod multilateral, toată colecția de aliați și parteneri.

Iar în ceea ce privește abordarea regională, Europa Centrală și de Est va fi afectată de o administrație a lui Donald Trump în principal în două moduri. În primul rând va fi afectată de poziția pe care Trump o va avea cu privire la concluzionarea războiului din Ucraina. 

„Nu cred că Trump va da Ucraina Rusiei pe tavă”

– Apropo, a fost doar discurs de campanie sau va marșa pe o sistare destul de rapidă a ajutorului pentru Kiev?
– Nu știm, dar eu în general am tendința de a-l crede pe cuvânt. Adică cea mai bună poziție este să luăm de bun ce spune.

– Ok, și cum vedeți finalul războiului în aceste condiții și ce ar însemna pentru România în condițiile în care Trump e reales președinte?
– Prima întrebare la care trebuie să răspundă cu privire la Ucraina este cum se concluzionează conflictul. Acum, ucrainenii nu o să achieseze la orice le spune Trump, dar Trump are și capacitatea de le tăia sprijinul militar.

Eu cred că Trump va dori să realizeze o pace negociată, în care să îi șantajeze pe ucraineni să accepte să se așeze la masa negocierilor chiar dintr-o poziție de inferioritate, pentru că altfel le taie ajutorul militar. Iar ucrainenii vor face asta, cu speranța că îl va aduce la masă și pe Putin și să accepte niște condiții favorabile lui Putin, dar să mențină și un statut cât de cât suveran, independent, al Ucrainei. 

E important de menționat aici că eu nu cred că va da Ucraina Rusiei pe tavă, ci că va încerca să negocieze cu Putin și Zelenski, în dauna lui Zelenski, dar nu oferind totul pe tavă.

Nu își va permite să abandoneze total Ucraina, dar va încerca să șantajeze Ucraina să își reducă din cerințele sau doleanțele maximaliste. Cel mai probabil o teorie a victoriei sau o strategie de negociere pentru Trump va fi ceva să ceară Ucrainei să abandoneze teritoriile ocupate din est și din sud-est în schimbul unei păci negociate. 

„La masa negocierilor Trump va realiza că de fapt Putin vrea tot”

– Acest scenariu a fost prezentat ca unul ce ar aduce incertitudine din punct de vedere al securității acestei zone și României. Pentru că, au spus mulți, asta ar încuraja Rusia, ar putea lăsa conflictul neterminat, în ciuda garanțiilor pe care Moscova ar fi dispusă să le ofere.
– Eu cred că ăsta ar putea să fie un scenariu al lui Donald Trump, dar nu cred că va avea succes. Pentru că una e să vrea Trump asta, alta e să vrea și Putin. 

Eu cred că Trump se va trezi frustrat că de fapt nu poate să ajungă la niciun acord cu Putin, care o să vrea toată Ucraina, pe care Trump nu o să poată să i-o dea pentru simplul fapt că va arăta ca un eșec.

Deci eu cred că asta de fapt va șubrezi pe termen scurt Ucraina, pentru că va fi forțată să se așeze la masa negocierilor, dar la masa negocierilor, Trump va realiza că de fapt Putin vrea tot și asta îl va dezavantaja politic intern și extern. Pentru că va arăta ca un semn de slăbiciune, atât a lui personală, cât și a SUA.

„Din perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, pentru România situația devine incertă”

– Harris a spus că va susține în continuare Ucraina, dar vedem că totuși există o oboseală a publicului american în general față de susținerea Ucrainei. Venirea Kamalei Harris cum s-ar traduce în viitorul apropiat, în relație cu războiul?
– Singura schimbare pe care aș putea să o văd în cazul continuării administrației democrate, alegerii lui Kamala Harris, ar fi legată de faptul că s-ar putea să vedem mai mult ajutor militar trimis Ucrainei și o reconfigurare pe poziții de forță a americanilor în favoarea Ucrainei, dar cu condiția ca democrații să mențină controlul Senatului. 

Pentru că dacă democrații nu mențin controlul Senatului, situația devine mult mai dificilă, pentru că republicanii cel mai probabil vor continua să pună piedici.

Acum despre România. Din perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, pentru România situația devine incertă, în legătură cu două aspecte fundamentale. Primul aspect pe care l-am menționat anterior era legat de situația conflictului în Ucraina, care are un impact direct asupra securității noastre teritoriale și economice. 

Iar al doilea aspect e legat de relații transatlantice, pentru că nu mă aștept ca relațiile bilaterale româno-americane să fie afectate direct. Nu au fost afectate direct în primul mandat Trump, nu mă aștept să fie afectate direct în cel de-al doilea, dar vor fi afectate indirect în funcție de poziția lui Trump din Ucraina și de relațiile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. 

Pentru că dacă Statele Unite sub Trump decid să lanseze un război comercial împotriva UE și decid să intre într-un conflict politic cu UE, atunci România se va găsi într-o situație foarte ingrată de a se balansa între a-și proteja și menține parteneriatul geostrategic cu Statele Unite, dar în același timp de a se poziționa în interiorul UE în așa fel încât interesele comerciale și politice ale UE să nu fie profund viciate. 

Și întotdeauna, României i-a fost extrem de dificil să facă asta. Pentru că atunci când Bruxelles-ul și Washingtonul se înțeleg, Bucureștiul e fenomenal de bine. Când Bruxelles-ul și Washingtonul nu se mai înțeleg, ne este foarte dificil să balansăm între cele două relații.

Și nu este întotdeauna foarte clar că vom acorda întotdeauna prioritate pozițiilor pro-americane în dauna celor de la Bruxelles, mai ales când sunt implicații economice și comerciale importante pentru economia românească.

„Dacă americanii se retrag rapid, atunci asta va constitui un șoc militar și de securitate pentru Europa”

– Este Europa gata să preia sarcina susținerii Ucrainei și, mai larg, a asigurării securității pe flancul de Est în condițiile unei, să zicem, retrageri a Statelor Unite, parțiale, pe termen mediu?
– Pe termen scurt, nu. Europa, UE, nu are capacitățile fizice, tehnologice, industriale de a înlocui Statele Unite ca furnizor de echipamente militare pentru Ucraina. Din punctul ăsta de vedere, Uniunea Europeană, statele membre vor primi un imbold de a integra industria de apărare și politica de apărare și securitate, dar asta va avea consecințe, implicații, efecte doar pe termen mediu și lung. 

Dacă la anul în ianuarie Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina, Europei îi va fi imposibil să înlocuiască acest ajutor militar pe termen scurt. 

Pe termen mediu și lung, desigur, Europa își poate clădi în continuare industria de apărare, pe care de altfel trebuie să o și facă, și poate înlocui gradual ajutorul american. Dar dacă americanii se retrag rapid, atunci asta va constitui un șoc militar și de securitate pentru Europa.

– Ne putem însă aștepta ca infrastructura militară și angajamentele SUA pe flancul de est, noi ne gândim la România, să rămână disponibile totuși pe termen mediu, indiferent de cine va veni la Casa Albă?
–  Da. De altfel, eu nu mă aștept ca Statele Unite să se retragă din Polonia, România și așa mai departe. Mă aștept ca prezența lor să crească, de fapt, indiferent de cine e ales președinte. 

„Din perspectiva comunității de politică externă românească, toată lumea vrea continuitate – pe Harris”

– Vreau să vă întreb cum vi s-a părut, dacă ați observat așa ceva până acum, poziționarea politicienilor români față de alegerile din SUA și față de candidați?
– Nu e o obișnuință pentru decidenții politici români, pentru liderii politici români, să exprime preferință în favoarea unuia sau altuia, pentru că dacă câștigă celălalt, asta va avea implicații negative asupra politicii respective a administrației pentru România. 

Din perspectiva establishment-ului de politică externă, a comunității de politică externă românească, toată lumea vrea continuitate. Vrea ca Harris să rămână la Casa Albă, în poziția de președinte, pentru că asta creează predictibilitate în relațiile transatlantice, predictibilitate în relațiile bilaterale și creează, într-un nivel mai moderat, credibilitate și predictibilitate în ceea ce privește conflictul din Ucraina. 

Dar partidele politice, din câte știu eu, nu s-au poziționat și e foarte bine că nu s-au poziționat. 

Bine, știm că votanții AUR au adoptat poziții mai degrabă anti-americane.

– Dar a fost această lipsă de poziționare a mainstream-ului politic o dovadă de abilitate sau o lipsă de interes față de ce se întâmplă dincolo de graniță?
– Cred că, în general, politica externă nu reprezintă un subiect foarte important în dezbaterea electorală locală. 

Este, de altfel, o problemă pe care eu o am legată de clasa politică românească, care nu este interesată foarte mult de ce se întâmplă în afara țării și care nu are nici foarte multă expertiză, de altfel am văzut una din candidatele la funcția de președinte care avea o lipsă de cunoștințe de bază legată de relații internaționale. Doamna Lasconi nu știa că nu suntem membri permanenți ai Consiliului de Securitate, nu avea noțiuni de bază de relații internaționale. 

În general, liderii politici români, de mulți ani, nu oferă foarte multă atenție politicii externe, în ciuda evoluțiilor geopolitice din regiune. 

„O realegere a lui Trump poate oferi un imbold mișcărilor iliberale, suveraniste”

– Care ar fi efectul unei victorii a lui Trump, un lider populist, asupra democrației, valorilor democratice din estul Europei, din România în special. Ar da aripi grupărilor suveraniste, spre exemplu? L-am văzut pe George Simion, care este un suporter al lui Trump și mă gândesc că ar putea fi încurajat, nu doar el, ci toate aceste grupări suveraniste din România și din estul Europei, mai fragil din punct de vedere democratic.
– Din punctul meu de vedere, realegerea lui Trump semnalizează faptul că normele liberale care au guvernat perioada post-Războiul Rece nu mai sunt atât de constrângătoare în a ghida ceea ce este permis și ceea ce este interzis în politica democratică din lume. 

O realegere a lui Trump poate să aibă ca implicație faptul că mișcări iliberale, suveraniste, conservatoare, naționaliste se primească un imbold. 

Iar lideri politici care altfel nu ar fi avut curajul să facă pași spre iliberalism, spre autocratizare, să zică că contextul internațional le permite să facă pași pentru a crește puterea și influența politică în dauna instituțiilor democratice, fără să fie trași la răspundere.

Pentru că deseori atunci când mișcări politice sau lideri politici decid sau nu să facă pași spre autocratizare sau reducerea constrângerilor democratice, o fac atunci când consideră că sancțiunile pe care ar putea să le primească, sancțiuni politice, diplomatice, condamnări și așa mai departe, sunt din ce în ce mai reduse. 

O realegere a lui Donald Trump ca un exponent al acestor mișcări iliberale în Statele Unite va oferi, cred eu, stimulente unor actori politici.

Ei vor putea să zică că „știi ceva, dacă mâine decid să limitez niște constrângeri instituționale sau să limitez libertatea de expresie sau să limitez drepturile politice ale unor grupuri de cetățeni, nu mă mai aștept la condamnări internaționale atât de dure, nu mă mai aștept ca costurile pe care le-aș fi suferit făcând asta să fie atât de semnificative, pe când beneficiile pe care le-aș dobândi dacă fac asta ar fi chiar destul de mari. Deci de ce să nu o fac?”.

Atunci când costurile pentru acțiunile tale devin mai reduse decât beneficiile, atunci ai mult mai multe stimulente să îți promovezi mai acerb, mai activ viziunile tale iliberale, antidemocratice.