​INTERVIU VIDEO Actrita Smaranda Caragea: Sunt norocoasa, foarte putini oameni reusesc sa se bucure de viata prin fiecare lucru pe care il fac

„Sunt norocoasa, sunt foarte putini oameni care reusesc sa isi si traiasca viata si sa se bucure de ea prin fiecare lucru pe care il fac. Cred ca e si noroc, da.” Smaranda Caragea are 27 de ani si este una dintre cele mai de succes actrite ale generatiei ei. E angajata la Teatrul de Comedie din Bucuresti si o puteti vedea si in spectacole la Arcub, Godot Cafe Teatru si alte spatii independente. „Nu alegem sa facem teatru independent, dar intr-un fel alegi sa faci teatru independent daca vrei sa faci teatru. Si eu nu vreau sa fac altceva decat ce am ales cand am dat la facultate”, explica ea. Spectacolul de care este cea mai mandra – Bullets over Lipscani, care a implinit 50 de reprezentatii in primavara acestui an si i-a adus „una din marile alea intalniri pe care trebuie cumva sa le gasesti si sa le cauti in viata”. Despre cum arata o zi din viata ei, egoismul de a face ce iti place, cum se simte vibratia publicului de pe scena si cum reuseste sa fie cu capul in nori, dar cu picioarele pe pamant, intr-un interviu Hotnews.ro cu actrita Smaranda Caragea.

Pe Smaranda Caragea o vedeti saptamana aceasta in Bullets over Lipscani (vineri, la ora 19:00, la Godot Cafe Teatru).

• Interviu cu actrita Smaranda Caragea (partea I):

Smaranda, povesteste-ne despre proiectele tale. In ce te vedem si in ce urmeaza sa te vedem.

Pai sa incepem cu „Bullets over Lipscani”, am implinit 50 de reprezentatii in aprilie, de care sunt foarte mandra, niciodata nu am jucat un spectacol atat de mult. Este pentru prima oara si sper sa avem viata cat mai lunga cu el, ne bucuram foarte tare de el. Il jucam la Godot Cafe Teatru, produs de Godot Cafe Teatru. „Vitelul de aur” la ArCub – acestea doua sunt in regia lui Eugen Gyemant. Avem in pending „Monsters”, pus pe pauza pana cand vom incerca sa il reluam, dupa J.P. Shanley, tot in regia lui Eugen. La Teatrul de Comedie sunt angajata si am un proiect „Crize”, in regia lui Vlad Cristache, impreuna cu profesorul meu din facultate Marius Gilea. Si in „Casa Zoikai” am un rol mic (tot la Teatrul de Comedie – n.red.).

• Interviu cu actrita Smaranda Caragea (partea a II-a):

Eu am vazut ca vorbesti cu mare drag si despre cel mai nou spectacol al tau.

In The Red Light Shakespeare Project

Foto: Facebook.com

Despre „The Red Light Shakespeare Project”. Este un proiect nou. E un spectacol care a pornit de la dorinta noastra, a fetelor, sa ne punem impreuna pe treaba si sa facem ceva cu personajele lui Shakespeare. Intotdeauna ne-am intrebat ce s-ar intampla daca s-ar intalni femeile lui Shakespeare si ar vorbi. Si am ramas la 4 monoloage. E un spectacol despre barbati, cu femei, e un spectacol in care vorbim despre o tensiune erotica din relatia barbat-femeie, si sunt 4 ipostaze ale sexualitatii feminine din operele lui Shakespeare. Eu de data asta am fost distribuita pe un mare contre-emploi – Julieta – cu care inca ma lupt, si toate ne-am dus intr-o zona in care nu am mai lucrat si nu am mai incercat pana acum. Sunt impreuna cu colegele mele Theodora Stanciu – colega si la Teatrul de Comedie, Xing Elena Ling si Alexandra Salceanu care mi-au fost colege in facultate, iar regia este a Alexandrei Popescu.

Hai sa vorbim putin si despre echipa Bullets over Lipscani. Eu te-am cunoscut pe tine acum 2 ani, la „Bullets over Lipscani”, acolo te-am vazut prima data. E cumva spectacolul meu de suflet cu tine si cu voi toti pentru ca asa ne-am cunoscut. Faceti o echipa tare frumoasa, care inteleg ca acolo s-a format, de acolo a pornit.

Am pornit fara sa stim la drum, la inceput, imediat iesiti din facultate, din master, fiecare cu studiile noastre, Catalin Babliuc fiind mai mare, noi – eu cu Eugen (Eugen Gyemant, regizor – n.red.) si cu Dan (Dan Radulescu, actor – n.red) eram la inceput. Pentru mine intalnirea cu ei e una din marile alea intalniri pe care trebuie cumva sa le gasesti si sa le cauti in viata. Noi am invatat foarte mult unii de la altii, mie mi-a dat foarte multa incredere colaborarea cu colegii mei si ne si criticam, ne si ajutam foarte mult, dar mai mult totul este constructiv. S-a format o echipa de care ma bucur foarte mult si cu care facem proiecte in continuare, vad ca traim in continuare impreuna si ne sustinem si in alte spectacole. Stim cu totii unii despre altii ce alte proiecte avem, suntem prezenti in vietile noastre si asta ne face sa fim o echipa si un grup unit.

Tu faci si destul de mult teatru independent pe langa Teatrul de Comedie, unde esti angajata.

Smaranda Caragea in Bullets over Lipscani

Foto: Facebook.com

Mai mult independent pentru ca… nu alegem sa facem teatru independent, dar intr-un fel alegi sa faci teatru independent daca vrei sa faci teatru. Si eu nu vreau sa fac altceva decat ce am ales cand am dat la facultate. Si cred ca iti ofera o foarte mare libertate zona de teatru independent, mult mai mult decat spectacolele care sunt cerute si impuse in teatrul de stat, care oricum usor-usor a inceput sa aduca si texte contemporane, dar nu cred ca textele contemporane se regasesc doar in teatrul independent, este gresit. Publicul s-a format deja in teatrul off si e un public variat, nu mai sunt doar tineri. Oamenii se intorc la teatru, oamenii se intorc la ei, oamenii cauta raspunsuri despre ei, oamenii se cunosc si vor sa se regaseasca in personaje, vor sa gaseasca mesaje, vor sa isi gaseasca teme de gandire, teme de discutie si cum altfel decat prin teatru? Cred ca deja publicul e format si ne da sansa sa ne exprimam si sa avem intalniri cu roluri pe care nu ai ocazia in teatrul de stat sa le ai cand esti tanar. Poti sa incerci mult mai mult.

Legat de public – eu asa vad ca spectator. Publicul de teatru independent mi se pare un public care stie mai bine la ce vine.

E un public care alege. Publicul de teatru independent este si publicul de teatru de stat. Si nu merge la teatru doar pentru ca vrea sa isi puna rochia frumoasa pe care si-a cumparat-o doamna pentru ca a luat salariul si vrea sa o poarte undeva si mergem la teatru sa o purtam, unde in alta parte? Intr-adevar, teatrul educa, continuu face lucrul asta. Dar publicul care vine din teatrul de stat merge dupa aia la teatrul independent si alege: ce spectacol vreau sa vad? ce ma intereseaza? ce curent? Incep sa admire artistii si atunci ii urmaresc in celelalte spectacole. Se creeaza o comunicare intre public, ceva mai puternica decat in teatrul de stat, mai ales ca dupa ce iesi de pe scena, cumva treci printre ei. Ai iesit, ai coborat de pe scena, nu ai iesit prin spate pe la intrarea actorilor. De cele mai multe ori, in teatrul independent, iesi si te duci si te asezi si tu la o masa si stai langa publicul tau. Si ii dai sansa publicului sa te simta, sa iti simta vibratia si sa ii simti si tu vibratia mult mai mult decat… stii ca ai plecat, ai aplaudat, ti-ai luat de la garderoba si ai plecat acasa. E o deschidere catre o comunicare mai profunda, cred. Si o cunoastere mai mare a publicului.

Apropo de faptul ca treci printre ei, te asezi langa ei. Lumea vine sa vorbeasca cu tine?

Da, vine, si e coplesitor, pentru ca noi suntem mici, eu cel putin tot timpul ma rusinez sau zic „vai, multumim”.

Smaranda Caragea in redactia Hotnews.ro

Foto: HotNews.ro

Nu stii cum sa duci, eu cel putin nu stiu cum sa duc. E un defect al meu probabil, dar si o calitate – dau, dau, luati, luati, dar acum nu stiu cum sa duc cand primesc. E foarte greu sa stai si sa zici „multumesc”. Pentru ca incepi sa te evaluezi si tu si nu te gandesti „mama, ce tare am fost, ce bun am fost, gata, eu ma culc pe o ureche!”. Te gandesti ca ai responsbilitatea sa intretii complimentul ala pe care l-ai primit, sa faci ceva pentru el, sa dai data viitoare si mai mult inapoi, sa te ridici la nivelul asteptarilor oamenilor. Poate te-au vazut intr-o seara foarte buna dar a doua oara ce faci, dai chix?

Eu am simtit ca iti place foarte tare ce faci, si stand de vorba cu tine, si urmarindu-te la teatru.

Da, eu sunt dominata de verbul „imi place”, „vreau”… Imi place! Sa-mi placa mie. Nu stiu, e egoismul meu. Am si eu voie sa imi placa, vreau sa fac ce imi place. Nu vreau sa imi ingrop existenta in… vreau sa fac ceva cu lucrurile pe care le traiesc. Nu vreau sa adun amintiri si poze si sa le pun in album si sa stau sa ma gandesc, sa le povestesc nepotilor. Vreau sa fac imediat ceva, de-asta… Chiar a fost o intrebare pe care am primit-o astazi: cum e o zi din viata ta? Si mi-am dat seama ca o zi din viata mea este legata de… nu pot sa zic ca ma trezesc dimineata si imi beau cafeaua, dup-aia ma duc si fac aia, aia… Stiu ca o zi din viata mea este legata de telefon, pe care il platesc destul de mult, si trebuie sa sun imediat si sa stresez oamenii din jurul meu pentru ca am vazut eu pe strada nu stiu ce, sau ca am vazut eu. Nu pot sa le tin pentru mine. Nu pot sa le tin, pur si simplu! Vreau sa stie si altii, sa se bucure. Si am si asteptari – sa se bucure si ei la fel ca mine, dar daca ei n-au vazut, n-au cum. Si-atunci ma chinui si mai mult sa le povestesc ce vad eu. Trebuie sa fac ceva cu experientele pe care le traiesc, nu pot sa le pun… gata, s-a dus, mergem inainte… Suntem tot ceea ce am invatat si tot ceea ce am trait pana acum si nu vreau sa le pun intr-un plic. Vreau sa ma mai bucur o data de experientele placute si de cele neplacute, ca invat ceva din ele si poate invat mai bine data viitoare cand mi se da sansa cumva sa apelez la memoria mea afectiva.

Intrebarea pe care ai primit-o mai devreme, „Cum arata o zi din viata ta”. Cred ca exista fascinatia asta, actorii sunt altfel de oameni…

Da, si eu pentu prietenii mei sunt altfel de om. Tu mi-ai zis mie mai devreme „tu esti un om normal”…

Mie mi se pare ca esti un om cu picioarele pe pamant si nu te vad ca pe un artist cu capul in nori sau caruia i s-a urcat la cap. Atata cat te stiu eu, eu nu te vad asa.

Smaranda Caragea in Crize

Foto: Hotnews

Pai pentru ca am o responsabilitate fata de parintii mei in primul rand si de familia mea si nu imi pemit sa… Cred ca asa sunt eu construita. Nu sunt, nu zic „da, sunt cu picioarele pe pamant”. Sunt cu picioarele pe pamant si cu capul in nori. Fac aceleasi eforturi pe care le face orice om sa se adune si sa se concentreze si sa vada ce vrea. Imi pun aceleasi intrebari, poate putin mai mult decat e cazul de multe ori dar… Trag de mine intr-un fel sa… N-as suporta sa fiu un actor sarac, asta e. N-as suporta sa zic: fac meseria asta dar ma duc acasa in casuta mea, intr-o garosnierita, unde n-am un aragaz, nu am o… Vreau sa ma bucur de viata si am nevoie si sa fac bani ca sa ma bucur de viata. Si atunci, daca nu pot sa fac decat ceea ce imi place, incerc sa fac bani din ceea ce imi place. Sunt norocoasa, sunt foarte putini oameni care reusesc sa isi si traiasca viata si sa se bucure de ea prin fiecare lucru pe care il fac. Cred ca e si noroc, da.

Cursurile tale de teatru – tu ai spus ca e mai mult un atelier de dezvoltare personala, pentru cei mari si pentru cei mici.

Si pentru cei mici tot dezvoltare personala, educatie prin teatru. Am inceput prin a preda copiilor la o scoala particulara. Si mi-am dat seama ca nu pot sa ma duc la copii si sa le spun haideti sa facem o piesa de teatru sau hai sa facem niste joculete pe care le faceam noi in anul I. Pentru ca parintii au niste asteptari si atunci am inceput sa le intuiesc asteptarile sau sa ii intreb „ce vreti, ce doriti dumneavoastra sa obtina copilul dumneavoastra de aici?”. Discutia se potiveste foarte bine si legat de cursurile cu adulti. Toata lumea are niste asteptari, vor sa schimbe, sa transforme ceva in ei, sa se deschida catre niste lucruri, vor sa isi dezvolte anumite calitati, vor sa isi descopere anumite calitati sau defecte, dar vor sa le controleze. Mi-am dat seama ca eu nu as vrea sa fac cursuri de teatru… sunt actrita si hai sa va invat eu cum sa spuneti o poezie. Pentru ca ma face pe mine sa fiu foarte prezenta in viata mea, e o munca pe care o duc cu mine si nu o fac dintr-un altruism – vai, imi place sa dau eu, doar atat! – este si egosim, iau si eu foarte multe de la ei. Si nu ca foarte multe, totul! Ma obliga sa gandesc si ma provoaca sa gasesc solutii si sa transform cumva teatrul in educatie. Ceea ce este cumva, dar vin cu tehnica si cu metoda si imi transform exercitiile, le schimb, inventez exercitii pentru fiecare copil in parte, daca e nevoie, pentru fiecare om in parte. Sa cunosc oamenii si sa vad ca impreuna putem sa evoluam, cumva.

Revenind la teatru, la final ne spui o replica dintr-un spectacol de-al tau care te reprezinta sau care iti place foarte mult?

O replica… Da, stiu. O replica, mi-a venit in minte si imi place mie foarte mult: „Parca ieri aveam 24 de ani. Astazi am 25. Si peste un an, o sa am 26.” Are probabil legatura si cu lucrurile la care meditez eu si e funny oricum. Este o replica din „Vitelul de aur”, smulsa dintr-o replica mai mare.