INVESTIGAȚIE SNOOP. Cum a ratat România reforma sănătății mintale, deși realizarea ei a fost una dintre condițiile aderării la Uniunea Europeană 

Site-ul de investigații Snoop lansează o amplă serie jurnalistică despre sănătatea mintală în România. Primul episod investighează felul în care statul român a reformat doar pe hârtie serviciile de sănătate mintală, în ciuda presiunii puse de Uniunea Europeană în perioada pre-aderării. Investigația arată și cât ne costă, ca societate, eșecul acestei reforme: în jur de 3,5% din PIB în fiecare an. 

Peste 20 de ani au trecut de când România și-a luat angajamentul că va reforma serviciile de sănătate mintală. Ne aflam sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, când au apărut o lege nouă, o strategie de reformă și un plan pentru a o pune în aplicare. Dar „praful și pulberea s-a ales” de toate acestea, după aderare. O spune chiar unul dintre autorii lor. 

Astăzi, după decenii întregi de abuzuri demascate în instituțiile psihiatrice și multiple condamnări la CEDO ale statului român, sistemul de sănătate mintală rămâne încremenit în timp, axat pe spitale, și nu pe pacient și comunitate.

• România a fost condamnată de CEDO în 17 hotărâri care vizează încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități instituţionalizate sau internate în spitale de psihiatrie. 

Peste 1.500 de oameni mor în fiecare an în instituțiile publice de sănătate mintală și protecție a persoanelor cu dizabilități, arată monitorizarea  făcută de Centrul de Resurse Juridice de-a lungul anilor. Prin comparație, în penitenciare, au loc în jur de o sută de decese anual. 

În ciuda acestor informații, niciun guvern nu a prioritizat reformarea sănătății mintale și dezinstituționalizarea psihiatriei. 

Ce este dezinstituționalizarea și de ce e necesară

Conceptul de dezinstituționalizare a psihiatriei s-a cristalizat în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa de Vest și America de Nord și este considerat un element central al modernizării psihiatriei. 

Implică două mari componente:

1. Închiderea sau reducerea numărului de spitale mari de psihiatrie;
2. Dezvoltarea unor servicii de sănătate mintală cuprinzătoare, bazate pe comunitate, cu scopul de a promova incluziunea socială și cetățenia deplină pentru persoanele care trăiesc cu boli psihice grave. 

În rândul specialiștilor există un larg consens internațional privind necesitatea unei schimbări în îngrijirea sănătății mintale: trecerea de la instituționalizarea pe termen lung la servicii cuprinzătoare și integrate, în comunitate. 

Ideea a plecat, spune profesorul Dan Prelipceanu, de la constatarea că: „instituția psihiatrică nu este curativă și recuperatorie, ci este punitivă și induce permanentizarea statutului de bolnav, de marginalizat, de incapabil”. 

Marile spitale de psihiatrie erau, potrivit lui Prelipceanu, care a și condus Spitalul Obregia între 1997 și 2001, instituții în care „bolnavul era dezumanizat, depersonalizat, dezindividualizat”. 

În acest condiții, foarte mulți din cei internați nu înregistrează progrese terapeutice, spune Prelipceanu. Adică nu se fac (mai) bine. 

Soluția nu e abolirea spitalului, ci reducerea rolului jucat de acesta în cadrul unui sistem complex. 

„Problema spitalului de psihiatrie este că e permanent (n.r. în această tensiune): el vrea să fie un loc unde se primește ajutor, dar este tot timpul și supus presiunii sociale, mai mult sau mai puțin conștiente, de a fi un loc de depozitat elemente cu care nu mai ai ce să faci”, subliniază și psihiatrul Vlad Stroescu. 

Dacă țări din Vestul Europei, ca Italia sau Marea Britanie, au traversat procesul dezinstituționalizării încă din anii ‘70, România postcomunistă ține încă mii de oameni diagnosticați cu dizabilități psihice sau mintale în spitale de psihiatrie cronici sau în centre rezidențiale.  

Argumentul economic. Cât ne costă eșecul reformei sănătății mintale

11 miliarde de dolari pe an – atât estima raportul CES din 2023 că pierde România de la tulburările mintale netratate. Este vorba de 3,47% din PIB-ul României, la nivelul anului 2022. 

În urmă cu 18 ani, când România, la presiunea UE, a făcut primul plan pentru reformarea serviciilor de sănătate mintală, autorii estimau că este nevoie de 150 de centre comunitare de sănătate mintală. La momentul respectiv, costul anual de funcționare a unui astfel de centru era estimat la:

• 250.000 euro pe resurse umane
• 72.000 euro cheltuieli administrative. 

Calculând pentru 150 de centre, la momentul 2006, România ar fi trebuit să investească 48,3 milioane de euro anual pentru funcționarea rețelei de psihiatrie comunitară (322.000 euro anual per centru). Asta însemna că funcționarea centrelor comunitare ar fi presupus o investiție de 0,05 % din PIB-ul României în 2006. Dacă ne uităm strict la procentajele din PIB, astăzi pierdem de 70 ori mai mult ca țară neavând o infrastructură funcțională de psihiatrie comunitară decât ne-ar costa funcționarea acestor structuri. 

Dacă tu sau o persoană apropiată ție trăiește cu o afecțiune psihică cronică sau a fost internată pe o secție de psihiatrie în România și vrei să ne spui povestea, sau dacă ai alte propuneri de subiecte pentru serie, îmi poți scrie la: alexandra.nistoroiu@snoop.ro

Citiți restul investigației pe Snoop.ro.