Isterie? Care isterie? (de Liviu Avram)

Cei care sufera in aceste zile si-asa fierbinti ca nu mai suporta „isteria” dosariadei ar trebui sa-si aduca aminte de linistea impusa de Ion Iliescu in anii ’90.

Toata lumea e de acord cu un lucru: dosariada e abia la inceput. Insa unii au ostenit deja si spun ca s-a creat o adevarata isterie cu aceste dosare, isterie care ar fi cazul sa cam inceteze, ca sa lasam institutiile statului, in speta CNSAS-ul, sa lucreze in liniste. Liniste? Unde am mai auzit acest cuvint? Sigur ca da: la Ion Iliescu.

Va mai amintiti? Tara are nevoie de liniste, vrem sa lucram in liniste, sa instauram un climat de liniste. De fapt, tot un fel de „tovarasi, stati linistiti la locurile voastre“, cum zicea, cam fara succes, predecesorul sau. Lui Iliescu insa i-a iesit si nici Constantinescu n-a fost mai breaz.

Asa se face ca, vreme de aproape 17 ani, o cumplita liniste s-a lasat peste tara dinspre arhivele fostei Securitati, sparta foarte rar de citeva file de dosar, scoase discret si aruncate pe piata profund interesat.

Acum, cind de bine, de rau s-a dat drumul la dosare, constatam un fenomen interesant: voci altadata credibile si tare doritoare sa deconspire ceea ce era conspirat prin lege devin brusc ingrijorate de asa-zisa isterie. Apoi forteaza comparatia si aseamana ceea ce se intimpla azi cu zelul demascator si cu procesele staliniste ale anilor ’50.

Dupa cite observam insa, nimeni nu a fost saltat in plina strada si dus la beci pentru ca a turnat la Securitate, iar un nou Canal inca nu se intrevede la orizont.

Ceea ce se intimpla acum este doar aparent o isterie. In fapt, e doar foarte multa informatie care a stat zagazuita atita timp si i-a venit, in sfirsit, rindul sa iasa la suprafata. Iese cu chinuri, pe bucati, iar ceea ce iese nu se vede intotdeauna foarte frumos.

Prin urmare, e si firesc ca la vederea acestor informatii opinia publica sa reactioneze mai mult sau mai putin emotional, pentru ca un lucru e mai presus de orice dubiu: opinia publica are dreptul sa afle si are dreptul sa se revolte.

Alternativa propusa de cei speriati de aceasta vara fierbinte ar fi ca presa sa ignore documente si informatii de acest tip si sa astepte linistita verdictele de la un CNSAS care tocmai si-a secretizat votul. E posibil asa ceva? Mai degraba nu, pentru ca in presa opereaza dintotdeauna o lege nescrisa: cu cit tii mai mult o informatie, cu atit mai mult risti sa o afle si sa o publice altcineva.

Sigur, e pe undeva inevitabil ca dosariada, asa cum se desfasoara ea in prezent, sa produca si victime colaterale. Ramine insa ca discernamintul presei sa limiteze pe cit posibil numarul acestora.

De exemplu, la ora actuala, nu stim cu precizie daca ziaristul Vladimir Alexe a fost informator al Securitatii, asa cum e mentionat in documentele acestei institutii, sau nu, asa cum sustine el fara ezitare. Pur si simplu nu stim. Dar am fixat pe hirtie aceasta stare de fapt si ne vom dumeri cine a mintit atunci cind va vorbi si CNSAS-ul.

Un alt exemplu, care insa lucreaza in sens contrar: publicam azi in detaliu notele informative pe care le-a dat judecatoarea Florica Bejinaru la Securitate. Stim ca, in cazul ei, CNSAS a dat verdictul final ca nu a facut politie politica, dar alte amanunte aceasta institutie nu ne-a furnizat. Cu alte cuvinte, ne-a refuzat sansa de a-i evalua activitatea in amanunt. Acum o putem face.

Citim notele informative si judecam in ce masura membrii CNSAS si-au meritat salariul in ziua in care au votat.

Cei care sufera in aceste zile ca nu mai suporta „isteria“ dosariadei ar trebui sa-si aduca aminte de linistea impusa de Ion Iliescu in anii ’90. Apoi sa-si caute prin buzunare si sa vada ce le-a adus bun aceasta liniste.