Sari direct la conținut

Legea publicitatii stradale a fost adoptata de deputati. Autoritatile publice si companiile din outdoor au timp sa se conformeze pana la sfarsitul anului

HotNews.ro

Deputatii au adoptat, miercuri, noua lege a publicitatii stradale, initiata in 2010 Ministerul Dezvoltarii si Turismului – condus atunci de Elena Udrea – si care a trecut, de atunci, prin numeroase hopuri, in Parlament si la Curtea Constitutionala. „Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate” a fost adoptata cu 263 de voturi pentru, 1 impotriva si 2 abtineri, intr-o versiune asemanatoare celei initiale, cu exceptia notabila a unei prevederi pentru care proiectul de lege a fost declarat, in ianuarie 2012, neconstitutional.

  • Legea se aplica administratiilor publice centrale si locale si persoanelor fizice si juridice active in domeniul publicitatii. Prin aceasta lege sunt introduse mai multe restrictii privind publicitatea stradala, de la cele referitoare la dimensiunile suporturilor publicitate permise, pe arbori, pe monumente, pe cladirile institutiilor publice sau in intersectii, la cele privind atribuirea spatiilor prin licitatie publica.

Legea a mai fost adoptata, o data, de Camera Deputatilor – camera decizionala – la sfarsitul anului 2011, insa a fost atunci contestata de PSD la Curtea Constitutionala. Curtea a considerat, in februarie 2012, ca este neconstitutionala una dintre prevederile semnalizate atat de PSD, in mod oficial, cat si, in declaratii publice, de Asociatia Romana de Publicitate Exterioara. Este vorba despre o prevedere potrivit careia mijloacele de publicitate autorizate la data in vigoare a legii puteau fi mentinute pana la data expirarii contractelor, dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2012. Acest lucru era imposibil de realizat pentru companiile active in domeniu – care aveau doar 10 zile la dispozitie sa ia masuri – si a fost considerat drept o incalcare a principiului constitutional neretroactivitatii legii civile.

Dupa adoptarea noii legi, companiile au la dispozitie pana la sfarsitul anului sa aplice masurile necesare pentru a intra in legalitate, acolo unde este cazul. Legea adoptata azi de deputati prevede la art. 56 ca „mijloacele de publicitate autorizate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi pot fi mentinute pe amplasamentele autorizate pana la data expirarii contractelor de publicitate in curs, dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2014.”

Legea a fost adoptata, initial, de Camera Deputatilor pe 20 decembrie 2011, dupa ce, pe 6 aprilie 2011, ea fusese respinsa la Senat. PSD a facut o sesizare de neconstitutionalitate pe 23 decembrie 2011, iar pe 14 februarie 2012 Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea unor prevederi din lege. Intrata din nou in circuitul legislativ, proiectul a fost adoptat de Senat pe 25 martie a.c. si, astazi, de Camera Deputatilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro