Sari direct la conținut

Lipsa poftei de mâncare la copii apare frecvent până în 5 ani. Care sunt cauzele și ce analize se recomandă

HotNews.ro
Copil fără poftă de mâncare, Foto: © Yana Bardichevska | Dreamstime.com
Copil fără poftă de mâncare, Foto: © Yana Bardichevska | Dreamstime.com

Părinții obișnuiesc adesea să se îngrijoreze când un copil nu mai are poftă de mâncare. Se gândesc, desigur, că lipsa poftei de mâncare îl va face să scadă în greutate, că va avea o serioasă lipsă de vitamine și minerale, ambele situații expunându-l îmbolnăvirii. Explicăm de ce se pierde pofta de mâncare la copii și ce analize se recomandă pentru a afla cauzele.

De ce își pierd copiii pofta de mâncare

Lipsa poftei de mâncare la copii poate avea mai multe cauze. Apare frecvent între 2 și 5 ani. Dincolo de cauzele fiziologice (dentiție, etape normale de dezvoltare etc.), lipsa poftei de mâncare poate apărea pe fondul unei boli (gripă, răceală, infecții gastrointestinale, paraziți intestinali), al unui tratament cu antibiotice, ori din cauza intoleranțelor alimentare. O serie de factori psihologici, cum ar fi stresul, anxietatea sau depresia pot fi legate de pierderea poftei de mâncare. Pe aceștia îi explicăm mai jos.

1. Regresele de dezvoltare

Printre vinovați se înscriu așa-numitele „regrese de dezvoltare”, când copilul trece prin perioade solicitante care presupun schimbări în viața lui – grădinița, apariția unui frate, certuri între părinți, pierderea unei persoane dragi – care declanșează reacții firești la evenimente înfricoșătoare sau frustrante. În acest caz, lipsa poftei de mâncare este însoțită de stări de rău, chiar depresie.

Regresele, în afara cazurilor când anunță boli sau evenimente traumatizante, urmăresc procesul firesc al dezvoltării și maturizării individuale. Și tot ce au de făcut părinții este să-i înțeleagă stările și să-l ajute, cu răbdare, să le depășească.

2. Descoperirea controlului

O altă cauză a lipsei poftei de mâncare este pusă pe seama dezvoltării emoțiilor și a unui oarecare control. Ceea ce îl face să devină sfidător, testându-și în felul acesta capacitatea de a se împotrivi lucrurilor pe care trebuie să le facă.

Melanie Potock, logoped pediatru, specialist în alimentație și autoare a cărții „Adventures in Veggieland“ (n.red.: Aventuri în Țara Legumelor), adaugă: „La această vârstă, un copil învață că are mult control asupra comportamentului părinților și descoperă acest lucru ca fiind foarte distractiv! Respingerea alimentelor este o modalitate de a-și exercita puterea“.

Specialiștii spun că, indiferent cât de tentant ar fi să nu-i mai oferi alimentele pe care le refuză, copilul le va accepta din nou DOAR dacă vei continua să i le oferi. Dar ai putea încerca moduri noi de a i le oferi: nu mai vrea legume, pune-le pe un blat de pizza, ori transformă-le în chifteluțe la cuptor; nu mai bea lapte, oferă-i griș cu lapte și cu o linguriță de gem.

3. Un meniu prea puțin divers

Când, de teama refuzurilor, părinții tind să le ofere copiilor același fel de mâncare pe care știu că-l acceptă, copilul ajunge să refuze alimente noi. În timp, apare lipsa apetitului iar mai încolo obezitatea infantilă, pentru că dieta preferată a micuților este formată, după gusturile lor, din carbohidrați și zaharuri. Consumul excesiv de carbohidrați și zaharuri în deficitul substanțelor nutritive sănătoase (vitamine, fibre, calciu, adică fructe, legume, lapte) poate determina în timp dezechilibre metabolice importante la copil.

Dacă îi plac pastele cu sos de roșii, adaugă ardei copt în sosul acela. Odată ce le acceptă, adaugă parmezan. Pâine cu unt? Oferă-i pâine cu cremă de pește (la început cu mai mult unt, apoi crește cantitatea de pește). Biscuiți cu ciocolată? Adaugă în ciocolată bucățele mici-mici de măr.

4. Refuzul alimentelor solide

Ar mai trebui amintită și situația în care părintele spune „nu mănâncă nimic/bea doar lapte”, care, de cele mai multe ori, este exagerată. Dacă nu există probleme medicale legate de această situație (fren lingual scurt sau întârzieri motorii care fac dificilă mestecarea alimentelor), urmărește o zi întreagă și notează tot ce bagă în guriță: 3-4 linguri de supă, 2-3 bucățele de cărniță, 1 feliuță de măr. Te vei liniști și, între timp, oferă-i laptele după ce mănâncă, chiar dacă mesele lui vor fi, o perioadă, shake-uri de fructe sau supe pasate.

Ce analize îi poți face copilului și ce relevă acestea

Lipsa poftei de mâncare la copii se poate asocia cu anumite deficiențe nutriționale. O cercetare publicată în revista Nutrients în 2021 a demonstrat că există o legătură între alimentația selectivă a copiilor și carența de zinc, de fier și de cupru.

Anemia prin deficit de fier, care nu este depistată și tratată corespunzător, a fost asociată cu o întârziere în dezvoltarea motorie și cognitivă a copiilor. Deficitul de zinc poate conduce, de asemenea, la afectarea dezvoltării cognitive, favorizând dezvoltarea anemiei, a unor afecțiuni neurologice și hematologice. Pe de altă parte, un deficit de zinc poate reprezenta și cauza apetitului alimentar scăzut. Copiii au nevoie de un aport sporit de calciu și de magneziu, în caz contrar le poate fi afectată creșterea oaselor.

Majoritatea copiilor între 1 și 5 ani descriși ca fiind „mofturoși” sunt sănătoși și se dezvoltă normal. Însă refuzul alimentelor pe o perioadă mai îndelungată ar trebui să determine părintele să ducă micuțul la un control la medicul pediatru/de familie. Medicul va urmări curba de creștere, meniul copilului și starea generală de sănătate. Nu există o listă standard de analize recomandate unui copil fără un consult medical anterior.

Însă, dacă în urma examenului fizic vor exista semne de întrebare, medicul vă va recomanda analize de sânge, urină, coprocultură/ examen coproparazitologic, ecografii/radiografii.

Iată ce analize vi s-ar putea recomanda de către medicul pediatru în cazul lipsei poftei de mâncare la copii:

– hemoleucograma completă este un test de sânge din care putem afla dacă există anemie, posibile infecții bacteriene, parazitare, fungice;

– examen coproparazitologic și amprenta anală, teste care pot identifica prezența unei infecții cu paraziți intestinali, cum sunt oxiurii, spre exemplu.

Alimentația copilului are la bază aceleași principii ca și cea a adultului. Un copil are nevoie, la fel ca un adult, de vitamine, minerale, proteine, carbohidrați și grăsimi. Diferențele stau în cantitățile de aceste substanțe nutritive, care se modifică pe măsură ce copiii cresc.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro