Loji in plic. Masoneria de carton (de Ioan T. Morar)

Poate ca trebuie sa platesc taxa pe naivitate si sa cred, in continuare, ca francmasoneria este o organizatie care face lumea mai buna (sau macar depune stradanii pentru asta), ca exista solidaritati luminate care vad binele mai bine decit noi. Dar oricit de naiv as fi, nu pot sa nu observ cum, in Romania, pina si masoneria a fost confiscata.

Exista o schema clasica de discreditare, o stim din ’90, de cind a aparut, in contrapondere la PNL, o uniune liberala, si de cind PNTCD a fost dublat de Partidul Agrarian. Cred ca asa se intimpla acum cu tulburarea luminilor. Au aparut tot felul de personaje care si-au adjudecat ramuri masonice, ba cu capitala in Bragadiru, ba cu centrul in Peris.

Informatori si ofiteri de Securitate, fosti activisti de partid si infractori de drept comun s-au inghesuit sa sprijine, dupa puterile lor, compromiterea imaginii acestei organizatii. Daca mai vreti un exemplu picant, iata-l: apare pe la televiziuni obscure (in alt sens, desigur) un domn numit Olimpian Ungherea, mare membru si specialist in masonerie, dupa cum se recomanda.

Pina in decembrie 1989, tovarasul Olimpian Ungherea a fost redactorul-sef al revistei Ministerului de Interne, celebra ,,Pentru Patrie!”.

Cind am vazut o fotografie in care, printre citeva uniforme de masoni, se afla si Gigi Becali, in civil, am crezut ca e vorba despre un trucaj foto. Si ca trucaj insa mi se parea exagerat.

Cum sa insinuezi ca, intr-o societate atit de presupus aleasa, ar avea loc Gigi Becali? Ceva mai tirziu am aflat ca Becali si Vadim s-au paruit mediatic pentru ca, la o reuniune masonica, unul a primit o diploma de mai mare patriot decit celalalt. Vadim si Becali premiati de masonerie? Alta aparenta gluma, cam proasta, dupa gustul meu.

Dar e greu sa te mai irite astfel de glume petrecute aievea, cind te gindesti ca Gheorghe Florea, cel cu Fulgerul Bragadiru, daca va aduceti aminte, e unul dintre capetele masonice de vaza de la noi. Sau ca Dinu Sararu e mare pro-maestru in aceeasi organizatie discreta. Si ca, in aceasta calitate, a fost seful lui Razvan Theodorescu, ministrul de care depindea Teatrul National. Oare cine l-a impins acolo? Dragostea si Revolutia sau niste tarani?

Recrutat din cine stie ce ratiuni (si interese), Adrian Nastase si-a dorit si el o organizatie (aici Iorgovan nu a exagerat), una care sa fie numai a lui. Si, pentru asta, l-a luat drept consilier chiar pe seful lui pe linie masonica, Eugen Ovidiu Chirovici. Ca in cazul Sararu-Razvan Theodorescu, unul e sef pe linie oficiala, celalalt, pe linie oculta.

Ceea ce ar trebui sa fie o institutie constructiva a devenit, in varianta dimboviteana, o gasca, o coterie meschina, un grup de interese. Fratele Nastase a crezut, probabil, ca e bine sa ai, pe dedesubtul hainei de demnitar, si un sort cu insemne ezoterice care, la o adica, te pazesc in vremuri tulburi.

Indiferent de partidele sau persoanele care vin la putere, o fi existind un frate care sa puna o vorba buna, sa ia o decizie partinitoare, sa ascunda un dosar. Nu marele patriotism i-a impins pe Nastase &Co. spre loji, ci dorinta de capatuiala, de chiverniseala, de cistig obtinut mai repede si mai sigur.

„Sa intram si noi ca poate punem mina pe ceva, poate ne pica si noua un ban”, pare sa fie fraza conducatoare pentru acesti buticari ai masoneriei de carton. Pentru ei, binele tarii trece prin stomacul propriu si se adaposteste in facturiere si conturi. Masoneria este, in capul unora, o modalitate mai eficienta, mai sigura, de a da un tun, eventual din afaceri cu statul.

Cunosc oameni de mare calitate care au intrat in masonerie minati de idealuri si au iesit, adica au intrat in adormire, scirbiti de fojgaiala de interese meschine de acolo. Nu se pot face constructii durabile cu caramizi sfarimicioase, cu mistrii strimbe si cu echerul descleiat.

Asa cum e ea acum, masoneria romana demonstreaza o constatare mai veche, facuta si de altii: si intunericul se propaga cu viteza luminii!