Lupul! Vine criza?

Mai în glumă mai în serios analiștii economici care prevestesc crize sunt în situația mincinosului lui Tolstoi, alarmează lumea o dată, nu vine criza, a doua oară, nu vine criza, și atunci când criza chiar vine nu-i mai crede nimeni.

A venit Criza?

La nivel macroeconomic, încă nu e recesiune, cu excepția unor țări care nu sunt creatoare de trend (ex. Argentina, Turcia). Unele țări ar putea să intre în recesiune trimestrul următor (ex. Rusia, Chile). O situație alarmantă este in Brazilia care a ieșit tehnic dintr-o recesiune, dar riscă sa intre în alta.

Pentru actorii principali ai economiei mondiale, SUA, UE, Japonia, Coreea de Sud etc, situația pare alarmantă, creșterea economică fiind încă pozitivă, dar cu valori sub 1% și tendință de scădere. China și India încă au creșteri economice peste 1%.

Deci, tehnic vorbind, pe date macroeconomice, o recesiune clară ar putea să fie constatată tehnic cel mai devreme peste două trimestre, adică la începutul anului 2020.

Pe de altă parte observăm eforturi de macro-stabilizare prin mijloace monetare la un număr de bănci centrale din întreaga lume. Putem specula că acestea sunt cauzate de o încercare de temperare a unei recesiuni în fază incipientă, sau un răspuns la războiul monetar-comercial ce se desfășoară în prezent. Bursele sunt volatile, investitorii nervoși.

Trebuie spus că atât contabilitatea cât și statistica sunt post-factum. Pierderile devin vizibile mult după ce ele au loc efectiv. La vitezele de tranzacționare de pe burse, un trimestru este o veșnicie.

Bursa americană este pe roșu la momentul când scriu aceste randuri. Bursele sunt pe roșu când se declanșează crizele, dar sunt pe roșu și fără să se declanșeze crize. Faptul că investitorii se înghesuie să cumpere obligațiuni, invită guvernul să cheltuie (mă refer la SUA). Dacă americanii au bani de cheltuit, au cu ce să ofere stimuli anti-criză. Spune bursa că e criză? Poate da, poate nu, dar există o mulțime de factori de risc acumulați, probabilitatea să asistăm la începutul unei crize este ridicată

A venit criza? Răspuns final? Nu știu, și cei care ar putea ști nu pot spune nimic. Probabil unii vor promova o teorie a conspirației, alții vor vorbi de transparență și lipsa ei, dar realitatea este alta. La gradul de nervozitate a piețelor din prezent, declarații pesimiste ar putea genera un efect de contagiune foarte periculos.

.

Ce fel de criză este?

Răspunsul la prima întrebare este deschis încă. Dar putem spune ce fel de criză ar putea fi dacă este una. În primul rând este o criză ciclică amânată. Dacă este criză în prezent, asta este, dacă va fi în viitorul nu foarte îndepărtat, probabil va fi o criză amânată mai mult.

Mai în profunzime, în prezent avem o situație în care politicile pro-globalizare, pro-integrare au fost înlocuite de neo-protecționism și neo-mercantilism. Mai exact se pot observa negocieri spre introducerea de bariere economice între țări și pe o concepție conform căreia banii rezolvă tot. Este aberant să vedem dobânzile negative în țările dezvoltate, pentru că asta înseamnă că ești practic plătit dacă iei bani si taxat să depui bani. Următorul pas, descris, ușor sarcastic aș spune, de Nouriel Roubini este ca băncile centrale să arunce bani din elicoptere in piețele publice. Aberația, chiar dacă o practică toți, nu e normalitate. Putem face tot felul de supoziții, dar probabil mana lungă a lui Marx vine din mormânt și trage de mânecă capitaliștii. Soluția nu a fost socialismul, dar problema a rămas nerezolvată, doar amânata.

Alternanta și oscilația intre doctrine și idei opuse este normală și naturală în dezbaterea publică, dar aplicarea acestei oscilații în practică inevitabil generează incertitudini. Conservatorismul manifest anglo-american (BrexiTrump), fiind pus in practică este inevitabil o schimbare de direcție, cu problemele inevitabile care apar.

Din alt punct de vedere, lumea bi-polară a Războiului Rece s-a dus, lumea unipolară post Război Rece este pe ducă, vine lumea multi-polară. Poate militar nici vorbă de așa ceva, dar economic, ierarhiile sunt puse la încercare. Lumea se schimbă, și vechile circuite nu mai reflectă noua realitate. O criză asanează circuite bazate pe pietre de moară lăsând locul pentru circuite noi economice bazate pe vedete și dileme.

Din punct de vedere tehnologic IA-ul și Banking 4.0 par să străpungă și să destrame cu rapiditate lumea finanțelor. Probabil este exagerată aprecierea potențialului IA-urilor în anumite privințe, dar asta va fi problema viitoarei crize. Este nevoie de spațiu de manevră pentru noile bănci sau noile modele de bănci, și o criză este exact ceea ce ar putea accelera progresul în domeniu.

Răspuns final: E o criză care fie se întâmplă acum, fie mai târziu, deja are energie acumulată de schimbări care includ factori economici, sociali, politici, și tehnologici. Este o criză necesară dar ceea ce urmează după ea este imprevizibil.

Ce înseamnă pentru România?

România este mai pregătită de criză ca niciodată. Deficitul de 3% este sustenabil si in cele mai pesimiste scenarii. Probabil, în condiții de macro-stabilizare se poate ajunge la 4-5% fără a speria piețele financiare. Datoria statului este sustenabilă. Rata dobânzilor este rațională, și BNR are suficientă marjă de manevră înainte să iasă din normalitatea unor rate pozitive. Gradul de îndatorare externă este relativ redus la orice comparație cu orice țări relevante. Creșterea economică poate suporta o lovitură serioasă fără a intra în roșu.

Una din problemele majore pentru economiile dezvoltate este inflexiunea așteptărilor pozitive către negative la declanșarea crizelor, trecerea de la optimism la pesimism. În România optimismul este cel mult moderat, ca să nu spunem că pesimismul este endemic. Deci, una din dimensiunile șocului unei crize externe este irelevantă pe plan intern, dacă oamenii pesimiști rămân pesimiști nu se schimbă nimic. În ceea ce privește capitalul străin, care de fapt este capitalul predominant, dacă nu este solicitat pentru a acoperi pierderile de pe alte piețe, ar trebui să fie foarte fericit aici, ferit de recesiune.

Problema la noi ar putea fi oportunismul politic. O criză ar putea motiva unii politicieni sa-și întărească poziția prin adoptarea de măsuri dure pentru a poza în salvatori providențiali. În etapa actuală trebuie rafinament nu forță. Probabil modelul corect ar fi Altân Bey mai degrabă decât Kazıklı Bey, versiunea compatibilă cu UE (Brâncoveanu nu Țepeș). Avem nevoie de o guvernare pragmatică, sofisticată, și foarte puțin spectaculoasă, cel puțin în relația cu lumea afacerilor. Capitalurile vin unde nu bate toba, și pleacă dacă sunt prea multe reflectoare.

Răspuns final: Sub Altân Bey oportunitate, Sub Kazikli Bey amenințare. Las politicienii iscusiți sa aleagă veșminte potrivite.

Ce trebuie făcut?

Probabil fiecare economist are o serie de răspunsuri, stau sute de teze de doctorat uitate prin biblioteci, probabil prea puțini înțeleg problemele tehnice de detaliu. Prima parte a soluției este o dezbatere reală între oameni care se pricep. Nu știu ce ar rezulta din acea dezbatere, probabil că sunt unghiuri ale problemei pe care nu mi le pot imagina. Știu ce aș propune eu, presupunând ca cineva m-ar invita la o astfel de dezbatere. Personal, aș începe cu punctajul ”Doing Business” și as stabili ca obiectiv îmbunătățirea punctajului cu 25% în doi ani anunțată ca prioritate națională strategică. Nu cred ca este pe agenda nimănui, nici pro, nici contra, deci nu văd de ce s-ar opune cineva, și în mod cert am vedea și antreprenori fericiți.

MFF 2014-2020 se termină curând. Am avut alegeri EU și pe tema următorului MFF nu am auzit nimic nici în campanie nici după. Probabil al doilea lucru important ar fi sa-i pregătim pe oamenii noștri de afaceri și pe campionii fondurilor Europene de pe la noi pentru următorul MFF. Sau, poate, la UE, la negocieri, știu eu, să avem o poziție proprie, rațională, negociabilă?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro