MAE: Corpul neinsufletit al lui Filaret Motco, ucis in Afganistan, va ajunge in tara vineri dimineata
Corpul neinsufletit al lui Filaret Motco, decedat in urma atacului de la Centrul ONU de la Mazar-i-Sharif, in Afganistan, va fi adus in Romania vineri, 8 aprilie, la ora 8.10, cu o aeronava TAROM, pe Aeroportul militar Otopeni, urmand sa aiba loc si o ceremonie militara organizata de catre Ministerul Apararii Nationale, a anuntat, joi, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Doris Mircea, informeaza Agerpres.
„Dupa efectuarea operatiunilor specifice de trecere a frontierei va fi organizata de catre MApN o ceremonie militara la Aeroportul militar Otopeni, urmata de un moment in care cunoscutii si prietenii apropiati vor putea sa prezinte un ultim omagiu. Va fi transportat cu o aeronava militara catre Suceava, de unde va fi preluat pentru ultimul drum spre Izvoarele Sucevei de catre o unitate specializata a MApN. Pe tot parcursul drumului, corpul neinsufletit va fi insotit de un reprezentant ONU. Funeraliile la Izvoarele Sucevei vor avea loc pe 9 aprilie”, a precizat oficialul MAE.
Purtatorul de cuvant a mentionat ca Ambasada Romaniei la Islamabad se afla in contact permanent cu reprezentantii misiunii ONU de asistenta din Afganistan. Conform procedurilor, MAE a transmis comunicarile privind acest caz Ministerului Administratiei si Internelor, aceasta fiind institutia care gestioneaza baza de date cu evidenta populatiei si care a instiintat si familia cu privire la tragicul eveniment.
Expertul international Filaret Motco, in varsta de 43 de ani, a murit ca urmare a atacului din 1 aprilie asupra biroului Organizatiei Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan. El avea o impresionanta activitate in cadrul relatiilor internationale si al organizatiilor internationale. A mai participat la misiuni internationale in Centrul Operational ONU din Kandahar, in misiunile OSCE de teren din Tadjikistan, in Federatia Rusa, regiunea Caucazul de Nord-Cecenia, in Kirgizstan.