Marea Britanie: Dominic Raab nu va mai fi ministru al Justiţiei şi vicepremier. Nici Grant Shapps nu va mai continua ca ministru al Transporturilor
Dominic Raab a anunţat, marţi, pe Twitter, că nu va face parte din cabinetul noului premier britanic Liz Truss, el părăsind astfel posturile de secretar al Justiţiei şi vicepremier.
Din tweet-ul său nu este clar dacă Dominic Raab a demisionat sau a fost demis. Dar, în practică, distincţia este adesea lipsită de sens deoarece, odată ce miniştrii îşi dau seama că nu vor fi menţinuţi, tind să demisioneze oricum, notează News.ro.
Raab a înfuriat tabăra Truss spunând în timpul campaniei că politica ei economică va fi o „notă electorală de sinucidere” pentru partid.
Thanks to the brilliant MoJ team for all their hard work over the last year. Good luck to the new PM and her team. I look forward to supporting the government from the backbenches.
— Dominic Raab (@DominicRaab) September 6, 2022
Nici Grant Shapps nu va mai fi ministru al Transporturilor, el fiind un susţinător al lui Rishi Sunak în timpul campaniei.
Şi Steve Barclay, ministru al Sănătăţii, a plecat, el fiind de asemenea un susţinător al lui Rishi Sunak.
Cei trei vor reveni la funcţiile de parlamentari.
It has been a privilege to serve as Transport Secretary; a job I loved. Now I look forward to being a strong, independent voice on the backbenches, developing policies that will further the Conservative cause and the interests of my constituents in Welwyn Hatfield.
— Rt Hon Grant Shapps MP (@grantshapps) September 6, 2022