MedLife a încheiat T1 cu o creștere de 27,6% față de anul trecut și anunță continuarea programului de achiziții în România și regiune
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, încheie primul trimestru din 2019 pe o direcție ascendentă și anunță o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 224,9 milioane lei aferentă acestei perioade, în creștere cu 27,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Rezultatele din primul trimestru vin pe fondul unei dinamici foarte bune pe toate liniile de business, dinamică susținută de apetitul în creștere al românilor pentru serviciile medicale, dar și de o evoluție favorabilă la nivelul întregii piețe.
Potrivit reprezentanților MedLife, la nivel de dezvoltare, primul trimestru a însemnat deschiderea a două clinici stomatologice pentru adulți și copii în Sibiu sub brandul DentEstet, finalizarea proiectului de extinderere al celui mai mare spital din cadrul grupului MedLie, Life Memorial Hosital, cu o noua secție de 40 de paturi, dar și un bloc operator, cu 3 săli de intervenții, astfel ca urmare a acestui proces de extindere spitalul a ajuns la un număr de 232 de paturi și 8 săli de operații. Adițional, compania a continuat investițiile în echipamente și aparatură medicală performantă, respectiv a achiziționat 3 aparate noi de rezonanță magnetică în clinicile din Oradea, Pitești și Galați, până la un total 18 astfel de echipamente la nivel de grup, devenind cel mai important pol de imagistică medicală la nivel național. De asemenea, în acest interval, MedLife și-a extins numărul de arondați la servicii de prevenție cu 76.000, astfel încât întreg portofoliul MedLife a ajuns la 650.000 de clienți corporate, un record pe piața de profil.
“Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute, iar scăderea gradului de îndatorare ne încurajează să ne îndreptăm către acționari pentru a solicita creșterea liniilor de finanțare în vederea reluării achizițiilor în România, Ungaria, dar și în țările învecinate unde vedem o piață importantă de creștere. După tranzacția reușită din Ungaria, credem că este un moment bun să prospectăm și să testăm mai adânc piețele învecinate. Avem în acest moment discuții cu 2-3 operatori din România și alți 2-3 din Ungaria și, prin prisma specificității acestui tip de tranzacție, sperăm că vom avea posibilitatea să revenim cu vești bune către acționarii noștri în a doua jumătate a anului sau la începutul anului viitor privind câteva tranzacții de mărime medie”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.
Adițional planurilor de extindere la nivel național și internațional, MedLife are ca strategie în perioada următoare dezvoltarea proiectelor de digitalizare. În acest sens, compania a demarat procesul de implementare a serviciilor de Self Check-In și SelfPay, care vin în întâmpinarea nevoilor pacienților, oferind posibilitatea acestora de afla mai multe detalii legate de serviciul care urmează să îl efectueze și de a-și face singuri plata în sistem. “Consumul digital reconfigurează abordări tradiţionale ale consumatorului, apare un nou tip de pacient care doreşte să fie informat şi care vrea să aibă acces la aplicaţii şi device-uri care îi eficientizează experienţa din punctul de vedere al timpului şi al costurilor. În acest sens, avem ca și focus în această perioadă proiecte de amploare pe partea de digitalizare și online, transferând experiența pacienților la un alt nivel”, a mai menționat Mihai Marcu.
MedLife a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, în valoare de 804 milioane de lei, înregistrând o creștere de 29% față de 2017. Dacă va reuși implementarea tuturor proiectelor anunțate către acționari, există premise să depășească pragul de 200 milioane de euro în 2019.