Sari direct la conținut

Ministrul britanic al sănătăţii cere măsuri internaţionale în problema dispozitivelor medicale „discriminatorii” pe criterii de rasă

HotNews.ro
Ministrul britanic al sănătăţii cere măsuri internaţionale în problema 
dispozitivelor medicale „discriminatorii” pe criterii de rasă

Marea Britanie a îndemnat duminică la acţiune pe plan internaţional în problema dispozitivelor medicale cum sunt oximetrele care funcţionează mai bine în cazul persoanelor cu pielea mai deschisă la culoare, ceea ce ar fi putut costa viaţa a numeroşi pacienţi din rândul minorităţilor etnice în timpul pandemiei de Covid-19, relatează Reuters și Agerpres.

Ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid a declarat că a cerut o analiză asupra acestui aspect după ce a aflat că oximetrele (pulsoximetrele), care măsoară nivelul de oxigen din sânge şi sunt un element-cheie în evaluarea pacienţilor cu Covid-19, dau rezultatele mai puţin precise în cazul celor cu pielea de culoare mai închisă.

„Este ceva sistemic în întreaga lume. E vorba de o diferenţiere rasială în cazul anumitor instrumente medicale. Nu e ceva intenţionat, dar există şi oximetrele sunt un exemplu bun în acest sens”, a spus Javid într-un interviu acordat BBC.

Întrebat dacă este posibil să fi murit oameni de Covid-19 din cauza acestei deficienţe, Javid a răspuns: „Cred că da, este posibil. Nu dispun încă de toate datele”.

El a menţionat că motivul acestor discrepanţe este că multe dispozitive medicale, medicamente, proceduri şi manuale sunt puse la punct în ţări cu majoritate albă.

„Vreau să mă asigur că facem ceva în legătură cu această problemă, dar nu doar în Regatul Unit. Este vorba de o problemă internaţională şi de aceea voi lucra cu omologii mei de pe plan mondial pentru a schimba acest lucru”, a afirmat Javid.

Ministrul britanic a precizat că a discutat despre aceasta cu omologul său american, care s-a arătat la fel de interesat.

Sajid Javid a mai explicat că a observat această problemă încercând să descopere de ce, în Marea Britanie, persoanele de culoare şi alte minorităţi etnice au fost afectate în mod disproporţionat de noul coronavirus, notând că la începutul pandemiei o treime din internările la terapie intensivă pentru Covid-19 au fost persoane din rândul minorităţilor etnice, adică dublu faţă de reprezentarea lor în populaţia generală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro