Ministrul Sanatatii, nemultumit de conducerea Agentiei Nationale pentru Transplant: Va trebui sa umblam la managementul agentiei
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, in emisiunea „Dupa 20 de ani”, difuzata duminica dimineata de Pro TV, ca Agentia Nationala de Transplant nu are, din punctul lui de vedere, un management competent si ca va trebui sa se „umble” si la aceasta institutie, in contextul reorganizarii Ministerului Sanatatii, informeaza Mediafax.
Nicolaescu a vorbit in emisiune si despre bugetul alocat pentru transplant, dar si despre faptul ca nu este multumit de actuala conducere a Agentiei Nationale pentru Transplant.
Referitor la sumele alocate in acest domeniu, ministrul a precizat ca bugetul de anul trecut pentru transplant nu a fost consumat, iar in 2013 s-a calculat „necesarul la nivelul anului 2012”, cu mentiunea ca din veniturile Ministerului Sanatatiii (MS) sunt puse deoparte niste sume, in cazul ca va fi nevoie.
„Din punctul meu de vedere, noi asiguram anul acesta macar nivelul anului 2012. Daca va fi nevoie, din fondurile ministerului, va aduc aminte ca noi avem acele fonduri proprii care vin din taxa de viciu. De acolo avem niste sume si, daca va fi nevoie, suplimentam Programul de Transplant. Sa dea Dumnezeu sa fie atatia donatori si poata sa se faca atatea transplanturi cat e nevoie”, a explicat demnitarul.
Eugen Nicolaescu a mai declarat ca, din pacate, Agentia Nationala de Transplant, asa cum a mostenit-o, nu are un management competent. „Va trebui sa umblam si la aceasta agentie, ceea ce vom face, daca tot facem reorganizarea ministerului, in urmatoarele doua luni„, a mentionat el.
Agentia Nationala de Transplant il are ca presedinte pe prof. dr. Irinel Popescu, director executiv este Dan Luscalov, iar postul de director adjunct pe strategie de management este ocupat de Andrei Nica.
Intrebat daca are in vedere o remediere a situatiei de la Institutul de Transplant din Targu Mures, in sensul de a acorda personalitate juridica institutiei, ministrul Sanatatii a spus ca discutia pe acest subiect este veche, ca a fost deja acolo si a transmis personalului faptul ca acordarea de personalitate juridica Institutului nu ar schimba cu nimic situatia.
„Le-am spus sa facem o evaluare, poate in partea a doua a anului, ca sa vedem daca intr-adevar temerile lor sunt justificate sau nu. In acest moment, cred ca o modificare nu se impune ca fiind necesara. Dar, daca viata ne va dovedi ca ei au dreptate, o vom face”, a mai spus ministrul.
Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara de Adulti si Copii din Targu Mures, Horatiu Suciu, afirma anul trecut ca singura solutie pentru problemele grave ale unitatii este reinfiintarea Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant, care a fost desfiintat „abuziv, avand la baza argumente hilare”.
Suciu a declarat ca de la desfiintarea Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant (IBCvT) si transformarea lui in sectie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, in 2010, au plecat din unitate 23 de asistente medicale si toti cei trei medici anestezisti, pe fondul lipsurilor legate de finantare, arata Mediafax.
El a aratat ca din 1 octombrie unitatea nu va mai putea opera urgentele la copii, in conditiile in care de atunci vor pleca doi medici anestezisti cu experienta, iar medicul numit in loc va trebui „sa invete din mers”, dar unitatea va continua sa opereze alte patologii.