Monica Macovei promite sa naseasca un nou partid politic
Iata o stire bomba care risca sa dinamiteze tot spectrul politic romanesc. De ce cred asta?
Este clar ca aproape toti cetatenii tarii sunt disperati de ce a insemnat “democratia originala” romaneasca, in ultimii 20 de ani. Mai putin cei cateva sute sau cateva mii care s-au infruptat din beneficiile ilegale ale acestei asa zise democratii.
Care este bilantul, dupa 20 de ani?
- S-au privatizat aproape toate activele economiei comuniste si ne-am ales cu 150 km de autostrada
- Infrastructura si economia au ramas la stadiul unei tari subdezvoltate
- Educatia si sanatatea nu raspund cerintelor noului context social
- Partidele politice au considerat bugetul de stat si bazinul de functii publice ca mosia proprie
- Specialistii au migrat in masa, cautand pe alte meleaguri ce nu gaseau in tara
Singura parte pozitiva a bilantului o reprezinta intrarea in NATO si UE. Ma si minunez ca au fost posibile.
Partidele au functionat in paradigma: cine da banu’ la partid, va avea parte de contracte grase cu statul si acces la functii publice, salarii si pensii nesimtite.
Social democratii au privatizat economia, au „palmat” banii si au creat un “capitalism de cumetrie”, avand convingerea ca “proprietatea privata e un moft”. Principiul “pomana contra voturi” a ajuns la rang de politica de partid. Liberalii lui Tariceanu (de dreapta?) au dinamitat echilibrele structurale, tot pentru a cumpara voturi, de am ajuns sa ne imprumutam 1 miliard de euro pe luna pentru a plati pensii si salarii.
PDL a functionat si el la fel. Sponsorii generosi (Udrea, Berceanu, Ridzi, Placinta, Anastase, Falca, Videanu, Pinalti, cine stie cati altii mai feriti), au avut acces la functii, ei sau copiii lor si la contracte preferentiale cu statul. Poate Emil Boc sa fi facut o exceptie, nu se cunosc afaceri ale familiei sale cu statul, mai ales ca parintii sai fac agricultura de subzistenta la Rachitele. Iar episoadele Solomon, reales seful organizatiei Dolj, dupa ce a iesit din puscarie, Gutau, la Valcea, care n-a iesit din puscarie dar a “prins” cetatean de onoare, sefa Bibliotecii Universitare care n-are treaba cu cartile, un Falca cercetat penal, dar candidat la sefia PDL, completeaza tabloul.
Acum, pentru a mai drege busuiocul, incearca sa repare dezechilibrele structurale, atragandu-si mania populatiei, cu costuri electorale imense, dar sprijiniti de Presedintele Basescu.
Ei bine, Monica Macovei promite un partid in care toate acestea sa nu se mai intample.
Este posibil asa ceva?
Da, dar cu cateva conditii.
- Sa nu aiba acces in noul partid cei care sunt lustrabili, au sau au avut contracte cu statul, au avut sau au functii de conducere in actualele partide, la nivel local, judetean sau central.
- Sa prevada, prin statut, o delimitare stricta a economicului de politic.
- Sa functioneze sub deviza: nu furam, nu mintim, nu promitem.
- Sa accepte ca specialistii, chiar nemembri de partid si nu politrucii sa aiba un cuvant greu de spus in conducerea statului.
- Sa faca dreptate, adica cei care au furat in ultimii 20 de ani sa plateasca.
Cine este Monica Macovei?
Nascuta in 1959, absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 1982, in 1993 este promovata in cadrul Parchetului General din care, in 1997, avea sa se retraga prin demisie. Este divortata si are in intretinere un copil, Remus Radu Macovei.
Pregatire universitara: Protectia drepturilor omului la nivel international si european, Universitatea Abo/Turku (1995) si Universitatea Birmingham, Institutul de drept european (1994); Drept international public si institutii internationale, Salzburg Seminar (1993); Master in drept constitutional comparat, Universitatea Central Europeana si Universitatea Statului New York (1993); Licenta in drept, Bucuresti (1982).
Activitatea profesionala:
Expert, Foreign Office, Ambasada Regatului Unit la Skopje – consilier anticoruptie al Primului Ministru al Macedoniei (2007-2009); Expert, reforma justitiei si combaterea coruptiei in tarile candidate la UE, Comisia Europeana, TAIEX (2007-2009); Expert, reforma justitiei in Bosnia si Hertegovina, Consiliul Europei (2002-2004); Expert, Unitatea de monitorizare a Consiliului Europei (2000-2002); Consultant, Fundatia OSI Europa (2001-2003); Coordonator, Proiectul Balkan Advocacy, Federatia Helsinki (2000-2001); Expert juridic, Misiunea OSCE in Kosovo (1999-2000); Expert, Grupul de specialisti, legislatia presei si drepturile omului, Consiliul Europei (1998-2000);
Mai interesanta este activitatea ca ministru al justitiei in cabinetul Tariceanu
A conceput, in 2005, celebrele declaratii de avere care dau si acum fiori reci celor care le completeaza, a creat PNA, devenit apoi DNA, dovedind o mana buna cu aducerea lui Daniel Morar la conducerea acestei institutii, omul care a dovedit de-alungul timpului ca n-are mama, n-are tata cand e vorba sa aresteze infractori. Si Laura Codruta Kovesi a fost o alegere buna, se mentine in post fara scandaluri adiacente, conducand la 36 de ani o structura asa dificila si greu de strunit. De altfel, in justitie, procuratura a fost primul segment care a schimbat macazul. Chiar si “draga de ANI” este tot creatia Monicai Macovei si trecerea ultimei legi ANI prin Parlament a salvat, pana la urma, acest instrument important anticoruptie. A fost primul critic al guvernarii Tariceanu, nesemnand avizele de legalitate pentru multe legi si HG-uri care permiteau furtul cu “legea in brate”.
Poate fi Monica Macovei garantul unui partid al incoruptibililor?
Cred ca da. Dupa o cariera de succes in structurile europene, apreciata la modul superlativ de Comisia Europeana, are toate sansele sa-si conserve statutul si prestigiul castigat si in calitate de sef de partid. Intransigenta cu ea insasi si cu cei din jur, incapatanata in sensul pozitiv, incrancenata in lupta anticoruptie, are toate calitatile pentru o performanta similara celei realizata in Cehia de Top 09. Un partid nou si o accedere la guvernare, in 2012, ar avea cel putin urmatoarele consecinte pozitive:
- Renasterea sperantei romanilor.
- Atragerea investitorilor prin stabilirea unui mediu politic si economic necorupt si stabil.
- Revenirea in tara a inteligentelor gonite de actuala clasa politica.
- Pedepsirea celor care au furat.
- Alocarea resurselor pentru dezvoltare si modernizare, nu pentru clientelism politic.
- Un prestigiu international pentru Romania si o buna conlucrare cu Presedintele Basescu.
Sa nu ne facem, totusi, prea mari iluzii. Prima ipoteza, revenirea PDL la sentimente mai cinstite, este improbabila.
Totul depinde insa de sustinerea acestui proiect in populatie, in societatea civila, in masa de intelectuali si specialisti cinstiti si abuzati pana la disperare de o clasa politica care a vandut, rand pe rand, interesele Romaniei si romanilor, pentru a plati propriile interese.