Nastase, fata cu Tribunalul Poporului ( Mircea Marian)
Un actoras din Sfantu Gheorghe, un inginer din Caracal, un profesor si un ziarist de la Scanteia – acestia sunt patru dintre cei sapte deputati care vor verifica dosarele DNA referitoare la Mitrea si Nastase si vor recomanda, sau nu, inceperea urmaririi penale.
Ceilalti trei membri ai comisiei sunt Lucian Bolcas, omul numarul doi in partidul lui Vadim Tudor, liberalul Ujeniuc – ale carui relatii cu Securitatea au fost verificate de CNSAS, dar a scapat de sentinta de colaborare – si un avocat de la PDL, Petre Ungureanu.
Ca ziarist, m-am ocupat de activitatea parlamentului din iunie 1991 pana in iulie 2007 si niciodata nu am vazut o bataie de joc mai mare la adresa justitiei. Deputatii au constituit un Tribunal al Poporului care – spre deosebire de instantele constituite in anii ’50 – are ca scop dezvinovatirea lui Nastase si Mitrea. Sergiu Andon, cu experienta sa multilaterala – de ziarist la „Scanteia“ si de procuror in regimurile Gheorghiu-Dej si Ceausescu – va fi cel care va conduce mascarada pseudo-judiciara si mediatica.
Pentru ca, de fapt, doua sunt problemele politrucilor care, declarativ, „analizeaza“ cazurile „Mitrea“ si „Nastase“: sa induca in opinia publica sentimentul ca acestia sunt victimele procurorilor lui Basescu si sa aiba grija ca presa sa nu ajunga la dosarele care ar putea demonstra altceva decat ceea ce sustin cei cercetati de DNA.
Aparent, fostii demnitari PSD nu au decat motive de bucurie. Mai nimeni nu crede ca deputatii ii vor da pe mana Parchetului. Dosarele lor de coruptie vor fi definitiv ingropate. „Cei 322“ nu vor uita nici faptul ca mandatul lui Daniel Morar urmeaza sa expire in iunie, asa ca vor profita de ocazie pentru a ridiculiza DNA-ul. Procurorii din subordinea lui Morar vor intelege ca este periculos si in acelasi timp inutil sa te lupti cu personaje de rang inalt.
Eu cred insa ca, pentru politicienii Mitrea si Nastase, va fi o victorie „à la Pyrrhus“. Intreaga opinie publica va putea vedea, in aceasta perioada electorala, cum fug cei doi de procurori si cum cersesc protectia colegilor lor din parlament. Camera Deputatilor nu va fi capabila sa pastreze confidentialitatea dosarelor – Parchetul nu le-a clasificat – asa ca ele vor ajunge, mai devreme sau mai tarziu, in presa.
Adevarul este ca am ajuns sa cred ca singura judecata de care vor avea parte, in Romania, marii corupti, este cea televizata. In fond, poate ca nici nu este un lucru atat de rau. Dupa ani buni de la inceperea primelor cercetari, un fost inalt demnitar, precum Nastase, nu poate fi adus nici macar in fata procurorilor. Nici un ministru, fost sau actual, aflat in ancheta DNA, nu a fost judecat. In aceste conditii, ar trebui ca presa sa ceara parlamentului – in baza legii accesului la libera informatie – dosarele venite de la Parchet si sa le publice integral, pe internet.
Oricum, documentele pot fi citite de orice deputat, daca acesta este, dupa cum spunea liberalul Bogdan Olteanu, „de buna-credinta“. Atunci, in locul asesorilor populari condusi de Andon, de ce sa nu permitem opiniei publice sa se lamureasca singura cat de nevinovati sunt onorabilii domni Mitrea si Nastase?