Nevoia de progres și conservatorismul în politicile energetice: viziunea și obiectivele noii strategii energetice

”O nouă infrastructură energetică este esențială pentru susținerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi piețe și diversificarea surselor de energie în întreaga regiune.”

Donald Trump, Președintele SUA[1]

În urmă cu șapte sau opt luni, ministrul energiei din guvernul V. V. Dăncilă, profesorul universitar Anton Anton, într-o declarație ce a rămas în memoria noastră prin câteva tușe de umor lipsit de gust (mai degrabă cazon), menționa: ”Eu sper și am un pariu cu o domnișoară drăguță, care mi-a spus că ea nu crede că voi termina strategia energetică și, dacă o termin, va sta în cap și i-am spus să se antreneze. Deci anul acesta se va termina strategia energetică, la care sigur, lucrăm de mulți ani și trenăm, ceea ce nu mi se pare normal”[2].

Iată că ministrul energiei, indiferent dacă mânat de motivația expusă în declarația domniei sale, reprodusă anterior, sau de misiunea ce-i revine în funcția de demnitate publică pe care o deține, a reușit să se țină de cuvânt și să ajungă, împreună cu echipa din ministerul pe care îl conduce, la un document final al proiectului Strategiei Energetice 2018 – 2030 și în perspectiva anilor 2050, pe care l-a postat pentru consultare publică pe site-ul de internet al Ministerului Energiei.

Ajunși aici, cred că o analiză și o dezbatere largă și constructivă asupra documentului este extrem de bine venită în spațiul public, cu condiția ca ministerul condus de domnul Anton Anton să țină seama de astfel de analize; până acum, în cele douăzeci și una de luni de guvernare PSD – ALDE, oficialii guvernamentali au dat, dimpotrivă, dovadă de faptul că nu sunt interesați să țină cont de opiniile constructive venite din spațiul public, în măsura în care nu concordă cu așa-numitul program de guvernare, dar și acesta în traducerea particulară, de moment, ce poate să nu concorde cu documentul politic enunțat.

PREMISELE DE ANALIZĂ

Publicarea proiectului viitoarei Strategii Energetice concordă cu dezbaterile prilejuite de organizarea Forumului I3M de la București, unde reprezentanți ai guvernelor din douăsprezece țări ale Inițiativei, cărora li s-au adăugat și cei ai Germaniei și Statelor Unite ale Americii, precum și oameni de afaceri, experți sau jurnaliști, au remarcat câteva stringențe ale perioadei pe care o parcurgem și au anticipat o serie de evoluții care pot marca viitorul Europei (deci și al țării noastre) în domeniul securității energetice, cum ar fi:

▪ reziliența arhitecturii europene, din punctul de vedere al asigurării securității energetice, ține imperativ de interconectarea sistemelor energetice naționale, mai cu seamă în Centrul și Estul Europei, dar și între Vestul și Estul Europei;

▪ întrucât securitatea aprovizionării cu resurse energetice a Europei depinde de zone limitrofe generatoare de multe probleme în politica mondială – Federația Rusă, care folosește exporturile de resursă energetică către Europa ca un instrument de politică externă, Orientul Mijlociu și Nordul Africii etc. – diversificarea și securizarea aprovizionării cu energie a Statelor Membre ale Uniunii trebuie să transgreseze tot mai pronunțat de la interesul național către o politică coordonată europeană și chiar euro-atlantică;

▪ un imperativ al politicii unionale este reprezentat și de îndeplinirea cumulativă a criteriului de protecție a mediului egal important, chiar dacă oarecum subsumat imperativului de securitate energetică, ceea ce implică încurajarea producției din surse curate și regenerabile, a eficienței energetice și, nu în cele din urmă, de soluții sigure pentru mediu în privința reciclării/neutralizării deșeurilor energetice de toate tipurile.

Pe de altă parte, citând din documentul comun EPG și CEPS privind Prioritățile (potențiale) ale Președinției României la Consiliul UE, cu privire la politicile energetice comunitare[3], sesizăm că în dialogul european temele centrale puse în dezbatere pentru a contura viitorul Uniunii raportat la aceste chestiuni privesc:

▪ Planurile Naționale privind schimbările climatice, ca o stringență în dezvoltarea sectoarelor energetice din Statele Membre;

▪ Politicile naționale în privința eficienței energetice;

▪ Interconectarea energetică, în special în Europa Centrală și de Sud-Est;

▪ Digitalizarea în energie;

▪ Protecția consumatorului vulnerabil;

Documentul EPG – CEPS, după cum observăm, amintește că la nivel global, deci evident și în Europa, Revoluția Industrială de tip 4.0, care implică trecerea rapidă a proceselor industriale către fluxurile controlate de inteligența artificială și utilizând roboții industriali adaptați necesită o cu totul altă raportare strategică în raport cu viitorul: educația și inovarea, ca factori de producție. Așadar, documentul EPG – CEPS inserează și tema privind:

▪ Valorificarea potențialului local de talente în cercetare și dezvoltare (inclusiv talentul antreprenorial în materie) care să identifice soluții noi de producere a energiei curate și tehnologii care să le implementeze,

ca fiind un obiectiv stringent al viitorului, deci necesar a fi abordat la nivel prioritar în formatul comunitar.

În cuvântul său înainte la Strategia Energetică, ministrul Anton Anton consideră că scopul documentului strategic este acela de a sprijini creșterea economică a României, ceea ce presupune: ”…din perspectiva sectorului energetic, construirea de noi capacități de producție a energiei; retehnologizarea și modernizarea capacităților de producție, transport și distribuție de energie; încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență energetică; export”. Cu alte cuvinte, proiectul noului document strategic nu aduce în fapt nimic nou, guvernul își asumă continuitatea pe un set clasic de principii de asigurare a securității energetice.

Din nefericire, s-ar putea vorbi mai mult decât atât despre o inadecvare între viziunea strategică (fie ea și conservator formulată) din proiectul supus dezbaterii și obiectivele și măsurile propuse pentru ca viziunea să devină realitate; adică, până la urmă, se oferă o interpretare politică anacronică – chiar dacă (sau tocmai pentru că este) conformă cu programul de guvernare PSD – ALDE – dezideratelor unei realități în schimbare, în contextul în care există totuși repere strategice clare asumate la nivel Unional și pe care România, ca Stat Membru, ar trebui să și le asume și să le transpună într-o cheie a progresului.

Publicarea proiectului de document strategic propus de Ministerul Energiei nu a trezit ecouri serioase în sfera politică, iar din partea opoziției n-am putut remarca decât opinia expusă de Florin Mârza, președintele Comisiei de Energie din cadrul PNL, ce-i drept, un specialist în materie[4]:

”Ea este o ficțiune, este o poveste. Nu sunt arătate sursele, iar legat de priorități se vorbește despre cele două grupuri de la Cernavodă (3 și 4) ca și când ar fi o chestie în desfășurare. Este fals. Nu s-a făcut absolut nimic, decât s-au tocat niște bani pe studii și pe alte chestii de genul acesta fără nicio finalitate. În mod paradoxal este introdus un proiect din zona Salcia, hidroenergetic cu un impact catastrofal asupra mediului, care nu se susține nici din punct de vedere al afacerii, iar acum din cauza noilor reglementări legate de mediu, va fi imposibil de promovat. La fel și Tarnița, care este o centrală de pompaj, va avea un efect foarte mare asupra mediului, pe lângă investiția colosală care nu are nicio formă de finanțare”.[5]

Totuși, Florin Mârza nu este unul din liderii de marcă ai PNL și, chiar fiind specialistul cel mai important al partidului în materie, poziția sa actuală, de consilier local în Hunedoara, și faptul că nu a fost susținut în declarațiile sale de nume grele din conducere ne arată că opoziția nu este foarte interesată de forma și scopul viitoarei Strategii Energetice promovată de ministrul Anton Anton.

VIZIUNE STRATEGICĂ SAU CONSERVATORISM MINIMAL?

Teoria managementului strategic ne învață că nu există schimbare de dragul schimbării – această perspectivă este fie una a non-sensului, fie pur și simplu marketing politic. Dar să nu anticipăm. România are nevoie certă de o nouă Strategie Energetică din cauză că actualul document, adică Strategia Energetică a României pentru perioada 2007 – 2020, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1069 din anul 2007 este depășit.

Vechea strategie[6], elaborată în anul aderării României la Uniunea Europeană, își propunea ca obiective: (i) siguranța energetică, (ii) dezvoltarea durabilă și (iii) competitivitatea. Unele dintre aceste obiective rămân valabile, firește, dar acestea corespund totuși unei imagini statice (staticul în sine este anacronic) și nu pot conferi instrumentele necesare sectorului pentru a genera acea dinamică de care este nevoie în alinierea cu viitorul anticipat sau doar prefigurat.

O viziune strategică, pe de altă parte, trebuie să formuleze cadrul unei raportări clare la viitorul anticipat ori prefigurat, ce trebuie să ajute efectiv să răspundem la întrebarea: unde vrem să ajungem? Dar, de câte ori decidenții noștri sunt întrebați unde anume ne propunem să ajungem, răspunsurile sunt dintre cele mai generoase, dar și mai lipsite de consistență.

Chiar dacă domnul ministru Anton Anton, în cuvântul său înainte la proiectul de Strategie propus de ministerul pe care-l conduce, s-a declarat un susținător al unei viziuni robuste și flexibile a viitorului:

”(i) Dezvoltarea sectorului energetic este direct proporțională cu realizarea unor proiecte de investiții strategice de interes național. Aceste investiții, care vor produce modificări de substanță și vor dinamiza întregul sector, sunt repere fixe și obligatorii în programarea strategică. (…);

(ii) Strategia Energetică fundamentează poziționarea României în raport cu propunerile de reformă a pieței europene de energie, iar un loc important este destinat analizei contextului european și politicilor de creare a Uniunii Energetice din care vom face parte;

(iii) Prin implementarea obiectivelor Strategiei Energetice, sistemul energetic național va fi mai puternic, mai sigur și mai stabil. Avem resursele energetice necesare, avem un mix energetic echilibrat și diversificat și avem determinarea de a face din România un furnizor de securitate energetică în regiune”,

părerea mea este că documentul nu reflectă adecvat această declarație de intenții, nu o traduce într-o viziune și obiective strategice și, mai cu seamă, nu definește reperele (politici publice, surse de finanțare, obiective de investiții prioritare, responsabilități etc.) care să ne convingă că aceasta este Strategia Energetică de care România are nevoie pentru următorii zece – doisprezece ani și, în perspectivă, până în anul 2050.

Ca să ne întoarcem puțin la viziunea ministrului energiei cu privire la politicile energetice promovate de guvernarea PSD – ALDE, cred că ar fi util să reamintesc câteva din ideile pe care domnul profesor Anton Anton le promova în interviul acordat Agerpres în februarie ac.[7], și anume:

▪ ”Noi, la energie, ne ocupăm de două lucruri extreme. Între ele sunt mai multe lucruri, dar noi ne ocupăm de producția de energie, pe de o parte, și de eficiență energetică, pe partea cealaltă. Dacă eu produc energie mai puțin eficient, crezi că e bine? Eu cred că nu e bine. Eficiența energetică trebuie să fie și o preocupare constantă a producției”;

▪ ”O strategie de care să fiu mulțumit este una de care să ne putem ține măcar câțiva ani și care să aibă o viziune. Iar viziunea v-am spus-o: mixul energetic. Nu pot să vin, chiar dacă e la modă, să vorbim despre carbon, decarbonizare, nu știu cum se cheamă, gazeificare, carbonicarbogazeificarea apelor minerale, nu știu, nu contează termenul, dar important este să înțelegem că în această strategie cărbunele în România nu poate fi eliminat”;

▪ ”Clima s-a schimbat din cauza noastră, nu vreau să contribui la chestia asta. Vreau să mă aliniez politicilor europene în totalitate, dar dați-mi și mie voie să mă aliniez în ritmul meu. Nu puteți să-mi spuneți mie: frate, de mâine implementezi ceva ce noi credem că se poate. Sigur că da, implementez, dacă voi îmi dați toți banii, calup, eu implementez mâine, deși tehnic nu se poate, că toată lumea va trebui să facă treaba asta. (…) Eu nu cer derogări. Eu nu mă duc la Comisia Europeană să cer derogări. Eu mă duc și spun: ăsta e planul meu și asta pot eu să fac, asta nu înseamnă derogare, asta înseamnă că mă duc cu niște studii, documentat și spun asta pot să fac. Pe mine mă deranjează că toată lumea are senzația că mergem la Comisia Europeană și ne rugăm de ei. Nu, nu!”;

▪ ”Așa cum v-am spus, la strategia națională va trebui să începem cu o viziune, iar în cadrul acestei viziuni eu am două lucruri la care țin. Unu: că România este un stat binecuvântat și avem de toate și vrem să folosim în mod rațional tot ce avem și să facem o politică de exploatare durabilă a resurselor pe care le avem, asta este a doua idee”;

▪ ”Noi la Cernavodă am prevăzut de la început să construim patru reactoare. Am reușit să construim unul, apoi am mai dat în funcțiune încă unu. Apoi am încercat să vedem cum mai putem construi și alte două reactoare, 3 și 4. Astăzi suntem în discuții foarte avansate cu niște investitori. Discuțiile astea continuă”;

▪ ”Părerea mea este că avem bani. Da. Dacă ne gospodărim cumsecade. Avem bani să facem toate lucrurile, dacă stabilim niște priorități”;

▪ ”După părerea mea, ca și consumator, îmi doresc să fie prețul cât mai mic. Ca să fie prețul cât mai mic, ministerul trebuie să facă ce v-am spus și mai devreme, să eficientizeze producția de energie. Dacă o fac eficientă, scade prețul, dacă nu o fac eficientă, nu scade prețul. Iar eu v-am spus de la început că este prima prioritate pe care o am”.

Și revenind la textul proiectului actual de Strategie Energetică, viziunea strategică este definită, după cum urmează:

Pe scurt, conform viziunii strategice pentru 2030 și, în perspectivă, pentru 2050, ne propunem minimum minimorum: un sistem energetic național mai sigur și mai stabil, eventual în creștere. Evident, ceea ce derivă din viziune, și anume cele opt obiective strategice, nu-și pot propune mai mult.

OBIECTIVE STRATEGICE SAU DOAR… OBIECTIVE

(i) Energie curată și eficiență energetică – ”România va urma cele mai bune practici de protecție a mediului, cu respectarea țintelor naționale asumate ca stat membru UE. (…) În egală măsură, dezvoltarea sistemului energetic va asigura eficiența energetică, așa cum este definită în directivele UE și legislația națională.”

(ii) Asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii – ”Acest obiectiv stabilește ca prioritate finalizarea electrificării României și a menținerii sistemelor de distribuție a energiei electrice în strânsă corelație cu dezvoltarea socio-economică.”

(iii) Protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice – ”Politicile de dezvoltare și adaptarea corectă a nivelului asistenței sociale în domeniul energiei, mai ales în zonele sărace, vor asigura o protecție reală a consumatorilor vulnerabili. (sic!)”

(iv) Piețe de energie competitive, baza unei economii competitive – ”Sistemul energetic trebuie să funcționeze pe baza mecanismelor pieței libere, rolul principal al statului fiind cel de elaborator de politici, de reglementator, de garant al stabilității sistemului energetic și de investitor. (sic!)”

(v) Modernizarea sistemului de guvernanță energetică – ”Ca proprietar de active, statul trebuie să îmbunătățească managementul companiilor la care deține participații. Companiile energetice cu capital de stat trebuie să se eficientizeze, să se profesionalizeze și să se modernizeze. Profesionalizarea managementului și depolitizarea numirilor în companiile controlate de stat împreună cu supravegherea fără ingerințe a actului de administrare constituie, în special în sectorul energetic, imperative strategice.”

(vi) Creșterea calității învățământului în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane – ”Succesul implementării viziunii și obiectivelor Strategiei Energetice a României este direct proporțional cu investiția în calitatea învățământului și formării în domeniul energiei.”

(vii) România, furnizor regional de securitate energetică – ”România are un scor al riscului de securitate energetică superior mediei OCDE și mai bun decât al vecinilor săi. Contextul internațional actual al piețelor de energie este marcat de volatilitate, iar evoluția tehnologiilor poate avea efecte disruptive pe piețele de energie.”

(viii) Creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale (sic!) – ”Obiectivul exprimă viziunea de dezvoltare a României în contextul regional și european și dorința de a fi un actor principal al UE în acest domeniu. România are resursele energetice primare necesare, acestea trebuie valorificate coerent, în condiții de rentabilitate, concomitent cu creșterea gradului de interconectivitate.”

Enunțul celor opt obiective strategice, dar și scurta detaliere a acestora prin enunțurile formulate în textul Strategiei Energetice nu lasă nicio îndoială asupra faptului că noul document strategic, în măsura în care va deveni unul oficial fără mari modificări față de forma din proiect, nu aduce nimic nou față de strategia 2007 – 2020, deși contextul căruia ar trebui să i se adreseze este mult schimbat.

Lăsând la o parte faptul că obiectivul opt este oarecum redundant după enunțarea obiectivului șapte, trebuie să remarcăm că, în mod evident, obiectivele strategice (i), (iii), (iv) și (vi) erau obligatorii a fi enunțate de un Stat Membru al Uniunii Europene, în timp ce obiectivul (v) este obligatoriu pentru o economie ce trebuie să îndeplinească standardele OECD și, în cele din urmă, are în intenție să devină membră a OECD. Obiectivul (ii), pe de altă parte, ține strict de specificul românesc.

Totuși, până și obiectivele strategice obligatorii reușesc oarecum să fie definite precar, acest aspect este foarte important de subliniat, iar ca ministerul să se asigure întrucâtva că acestea au legătură cu politicile energetice comunitare, folosește repetitiv formulări de genul ”țintelor naționale asumate ca stat membru UE”sau”așa cum este definită în directivele UE”.

Mai mult, în ceea ce privește guvernanța corporativă, guvernarea PSD – ALDE pare că gândește și acționează contradictoriu, în condițiile în care, în septembrie 2017, Comisia pentru Industrii de la Camera Deputaților, condusă de deputatul Iulian Iancu, a aprobat un amendament care va permite Guvernului să decidă singur dacă va aplica legislația privind guvernanța corporativă într-o companie a statului, cu acordul deopotrivă al parlamentarilor PSD și ALDE[8].

Îi revine, totuși, un merit ministrului (ALDE) Anton Anton, care a rămas coerent cu obiectivul strategic (v) din proiectul de Strategie Energetică și a transmis recent Comisiei parlamentare condusă de Iulian Iancu o scrisoare prin care comunică faptul că ministerul pe care-l conduce[9] ”nu susține modificarea art. 1, alin (3) din OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă”. Acțiunea ministrului energiei este, din fericire, concordantă cu opiniile și semnalele de avertisment transmise de mediul de afaceri.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro