Înfrângere zdrobitoare pentru social democrații lui Olaf Scholz la alegerile regionale
Partidul Social Democrat condus de cancelarul Olaf Scholz a suferit o înfrângere zdrobitoare în alegerile regionale din statul Schleswig-Holstein, relatează Euractiv.
Social democrații lui Scholz au înregistrat cel mai slab scor electoral în acest stat din nordul Germaniei după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, terminând cursa pe a treia poziție în opțiunile electoratului.
Marele câștigător al scrutinului de duminică a fost CDU, creștin democrații conduși de creștin democratul Friedrich Merz care a fost primit recent la Kiev înaintea cancelarului Olaf Scholz.
Scholz a refuzat până recent să efectueze o vizită în Ucraina după ce Kievul nu a acceptat în aprilie să îl primească pe preşedintele Frank-Walter Steinmeier, criticat pentru relaţiile apropiate cu Rusia de-a lungul anilor.
Însă ambasadorul ucrainean la Kiev, care anterior l-a descris pe Scholz ca fiind un „lebăr ofensat”, a declarat miercurea trecută că liderul Germaniei a fost invitat în mod oficial la Kiev.
Înfrângere zdrobitoare pentru social democrați, victorie răsunătoare pentru CDU
Creștin democrații lui Merz au obținut 43% din voturile exprimate la alegerile de duminică, un salt important față de scrutinul anterior din 2017 când au fost preferați de 32% din locuitori.
Verzii aflați în coaliția de guvernare de la Berlin, alături de social democrați și partidul liberal FDP, au obținut 18%, în timp ce partidul lui Scholz doar 16%, cu 10% mai puțin decât la alegerile din urmă cu 5 ani.
Kevin Kühnert, secretarul general al Partidului Social Democrat, a subliniat însă că acest scrutin nu a reprezentat un test de popularitate pentru cancelarul Olaf Scholz.
„Olaf Scholz nu există în această înfrângere”, a spus el.
Ultimele sondaje de opinie arată că doar 23% dintre germani ar vota pentru social democrați la alegerile federale dacă ele ar avea loc mâine, cu trei puncte procentuale mai puțin decât ar obține conservatorii lui Friedrich Merz.
Afirmația lui Kühnert va fi testată însă pe 15 mai când locuitorii din Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat stat german, vor ieși la rândul lor la urne.