Sari direct la conținut

„Ni se pare absolut ridicol și absurd”: Ungaria se opune unui plan major al UE

HotNews.ro
Viktor Orban la Bruxelles, Foto: NICOLAS MAETERLINCK / Belga Press / Profimedia
Viktor Orban la Bruxelles, Foto: NICOLAS MAETERLINCK / Belga Press / Profimedia

Ungaria nu este de acord cu planurile Comisiei Europene de a aloca mai mulți bani pentru Ucraina și nu este dispusă să contribuie cu alți bani pentru a finanța costurile crescute ale serviciului datoriei UE, a declarat vineri premierul Viktor Orban la radioul de stat, potrivit Reuters.

Orban, vorbind în marja summitului UE de la Bruxelles, a declarat că este o solicitare „ridicolă” din partea Comisiei ca Ungaria să contribuie cu mai mulți bani, în condițiile în care Ungaria – ca și Polonia – nu a primit fonduri de la Fondul de redresare al UE din cauza disputei cu Bruxellesul privind statul de drept.

Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024-27, a declarat președintele blocului la 20 iunie. Această decizie vine după o revizuire a bugetului comun al UE pentru 2021-27, care a fost epuizat de pandemia COVID-19, de războiul din Ucraina și de criza energetică.

Inflația și ratele ridicate ale dobânzilor au dublat, de asemenea, costurile serviciului datoriei.

„Ni se pare absolut ridicol și absurd”

„Un lucru este clar, noi, ungurii… nu vom da mai mulți bani Ucrainei până când nu vor spune unde s-au dus fondurile anterioare în valoare de aproximativ 70 de miliarde de euro”, a declarat Orban.

„Și ni se pare absolut ridicol și absurd, că ar trebui să contribuim cu mai mulți bani pentru a finanța costurile serviciului datoriei unui împrumut, din care încă nu am primit fondurile pe care suntem îndreptățiți să le primim”, a adăugat el.

Ungaria și Polonia sunt singurele membre ale UE care au rămas în urmă cu atragerea fondurilor de redresare, acestea fiind blocate de Comisia Europeană din cauza acuzațiilor că guvernele naționaliste ale celor două țări dăunează democrației și statului de drept.

Orban a declarat că nu există aproape nicio șansă ca statele membre ale Uniunii Europene să aprobe aceste programe financiare și că va începe o „luptă lungă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro