Nicolae Ceausescu conduce in continuare Romania. Studiu de caz: de ce dardaie bucurestenii in autobuze?

Partidul, Ceausescu, Romania…Sau, ca sa va induc atmosfera de odinioara, o scurta poezie:

“Acest cântec Ceauşescu se va numi

Aşa cum se numeşte o odă sau o baladă

Sau ca soldatul de veghe care în noapte şi zi

Priveşte epoca de sus de pe baricadă”

Daca traiti cu iluzia ca ati scapat de epoca in care esarfele rosii flutura, pionierii inca isi prezinta salutul lor voios, in care poporul mai avea un „cel mai iubit conducator”, un secretar general al partidului, un comandant suprem al fortelor armate – gresiti partial. In primul rand, traiti nu in democratie, ci intr-o cleptocratie – adica votul nu face decat sa stabileasca cine va fura din buzunarul statului – deci din banii cetatenilor platitori de taxe – in urmatorii ani (e o discutie mai larga aici). In al doilea rand, mecanisme birocratice, legi si normative, intreaga osatura pe care se sprijina inca sistemul public a ramas neschimbata din vremea Ciuruitului. S-au mai infiintat niste institutii, s-au mai bramburit niste responsabilitati, s-a desfiintat cica si Securitatea. Insa daca vorbim de sistemul de inventariere, bugetare, normare a activitatii unei institutii publice – proceduri fundamentale, care asigura functionarea lor interna – ele sunt neschimbate de pe la mijlocul anilor `60.

Intrucat sunt pasionat nu doar de politicile publice nationale, ci si de cele de la nivel local, am dat peste un articol simpatic ce se caznea – dar nu prea reusea- sa explice cum bucurestenii dardaie vartos pe liniile de autobuz 1, 11, 61, 62, 112, 135, 139, 226, 236, 301 si 368, in plina iarna naprasnica. (Vezi aici) Intr-o tara normala,jurnalistul trebuia sa aibe la dispozitie informatia despre numarul de plangeri facute de cetateni si ce a facut autoritatea publica pentru a le indrepta sau macar a le investiga si baza legala. In Romania, majoritatea oamenilor au injurat solitar sau, cel mult, s-au certat – complet ineficient- cu soferii. Iar jurnalistul a incercat sa lamureasca misterul vorbind cu alti soferi.Asemeni celor care semneaza, dar o dau anonima – acestia rugau sa nu fie citati cu numele.

La fel ca in Caragiale, ravaselul devine, mai devreme sau mai tarziu, esential. „ Dacă se depăşeşte consumul normat pe o anumită cursă şoferii nu sunt traşi imediat la plată (n.a. cum se plangeau ei ziaristului), ci mai întâi se verifică autobuzul pentru a se stabili dacă a fost exploatat corespunzător, conform Ordinului 14/1982”.Asta spunea un sindicalist, in anul de gratie 2013. Traducere: soferii au de respectat un normativ, impus de un act normativ comunist, pe numele lui complet – Ordinul nr. 14 din 27 Septembrie 1982 al Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor – act care incepe furtunos „avand in vedere hotararea Consiliului de directiva pentru coordonarea, indrumarea si controlul utilizarii rationale a autovehiculelor din parcul socialist….” Se citeaza in plus, ca temelie, o hotarare a Consiliului de Ministri din 1968. Va amintiti de optica vremeii: socialismul stiintific insemna folosirea rationala a mijloacelor de productie (inclusiv autobuze, in cazul nostru), confortul oamenilor nu e luat in calcul nicaieri (oamenii sunt si ei mijloace de productie si trebuie sa se inmulteasca spre progresul tarii socialiste) iar utilizarea „rationala” are nevoie de un normativ si un comitet de partid care sa ghideze consumul. Urmasii lui Ceausescu, neschimband nimic au ales sa trateze un autobuz Mercedes cu aceeasi legislatie cu care se trateaza un autobuz Roman Brasov. „Logic”!

Mai direct : traznaia socialista inca in vigoare, a carei monstruozitate nu am nici macar timp sa o detaliez, prevede , normat, consumul de combustibili. Se folosesc 35 de pagini insipide si intortocheate pentru a stabili cata benzina sa aibe Gigel soferul de autobuz – pagini respectate cu sfiintenie pana azi. Exista si o formula cu patru sau cinci variabile. Pentru ca este un act normativ inca in vigoare, orice consum peste normativ este „paguba la stat”. Adica o supracheltuiala pe care Curtea de Conturi, cand te verifica la virgula, are o placere maladiva sa te puna sa o recuperezi. Adica, ai cheltuit peste ce spune legea – nu ne intereseaza ca legea e tampita, idioata, comunista, depasita, scrisa intr-o vreme cand nu exista nici macar conceptia de aer conditionat – recuperezi „paguba”. Nu ne intereseaza nici de unde sa se recupereze– legea e dura cu cei care ies in deficit cu cativa lei, insa miloasa cu hotii de miliarde. Contabilii RATB, asadar, stransi cu usa de Curtea de Conturi, retin sumele deficitare – ilegal, dupa parerea mea – din leafa soferilor de autobuz. Daca nu le-ar retine ar deveni pasibili de abuz in serviciu, pentru ca au nesocotit un ordin al Curtii de Conturi. Soferii, fiinte rationale, se adapteaza – daca exista autobuze care au peste consumul normat – si in garaj „baietii” stiu exact ce si cum – nu se mai da drumul la caldura, preventiv. Astfel, ei sunt siguri ca nu vor plati din buzunar „paguba”. Iar bucurestenii dardaie. Logic, nu? Ne explica cineva din RATB „Sancţiunile pentru supraconsum se dau în funcţie de cantitatea de motorină depăşită, de la avertisment, pentru circa 3-5 litri de benzină depăşiţi, şi ajung până la 10% din salariu pe trei luni pentru o cantitate foarte mare (…)

In acesta logica „imbatabila” toata lumea este fericita. Curtea de Conturi nu mai are ocazia sa constate „depasiri ale prevederilor legale”. Contabilii nu mai trebuie sa dispuna recuperarea sumelor. Institutia RATB nu mai trebuie sa se justifice pentru cheltuieli in plus. Legea si normativul este respectat si nu mai este „depasit in mod nejustificat”. In fine, soferii nu mai trebuie sa plateasca din buzunar pentru recuperarea sumelor depasite. Primarului – care poate candideaza si la functia de presedinte, pentru a putea sa nu schimbe nimic pentru o tara intreaga, nu doar pentru Bucuresti – i se poate raporta incadrarea in parametrii. Iar sefii RATB pot fi fericiti ca au exploatat parcul auto rational, conform tututor definitiilor socialismului cu fata umana. Ca or mai fi cativa bucuresteni nemultumiti – care par de altfel si nitel albasti la fata, sufland in palme cam inestetic, dardaind, clantanind din dinti … „Dom’le nu poti multumi pe toata lumea” (citat Primarul General).

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro