Noaptea Muzeelor 2009: Un succes care arata ca bucurestenii gusta ofertele culturale gratuite, desi a prins muzeele nepregatite pentru sutele de vizitatori

„Sambata noaptea am pornit, asa cum am promis, turul Noptii de la Muzeul Militar National. Am reusit sa vad vreo patru muzee, desi „a vedea” e aici un verb impropriu folosit. O alergatura insotita de frecvente indemnuri si admonestari, „haideti, domnu’, haideti, mai vor si altii sa vada tabloul ala” ar descrie mai bine experienta noptii. Una peste alta, se impun cateva concluzii”, scrie Catalin Sturza pe blogul sau.

– Public pentru muzee exista, altfel nu s-ar explica imbulzeala din seara de sambata. Pentru a-l atrage, insa, este nevoie de evenimente;

– Desi muzeele bucurestene au organizat spectacole, proiectii de film, piese de teatru, expozitii speciale etc, ele nu au fost propriu-zis deschise de Noaptea Muzeelor; cele mai multe dintre ele nu au lasat decat o parte din sali accesibile publicului, pe motiv ca personalul si exponatele nu ar face fata unei asemenea invazii;

– Senzatia mea a fost ca Muzeul Militar National, dar si alte muzee erau pregatite pentru situatia in care intra unu-doi vizitatori pe zi; nu era deloc in regula sa apara un astfel de puhoi si supraveghetorii pareau ca-i privesc cu repros pe sutele de vizitatori care, in loc sa stea acasa, decisesera sa le calce pragul (inteleg, dincolo de asta, ca oamenii erau obositi, insa cu siguranta un asemenea aflux e pentru muzeele bucurestene un lucru total neobisnuit);

– Evenimentul „Noaptea Muzeelor” din 2009 a fost un succes si arata ca bucurestenii sunt mai mult decat pregatiti sa guste oferte culturale; mai mult, cultura, in sine, nu e o Cenusareasa, e doar prost impachetata si servita consumatorilor sau nu e servita consumatorilor deloc;

– Am vazut o multime de locuitori ai cartierelor catalogati, indeobste, drept „tarani” sau „cocalari de mall” care venisera la muzeu; e un fapt care imi arata ca cel putin unii oameni de acest fel nu sunt prosti, sunt doar lipsiti de optiuni si parasiti in cartierele lor;

– Fara Muzeul Satului Dimitrie Gusti, deschis „din motive de securitate a patrimoniului, in special pericolul de incendiu” doar pana la 18.00, la Noaptea Muzeelor au luat parte, propriu-zis, doar 10 institutii anul acesta; dintre ele, doar cinci sunt, cu adevarat, muzee mari. Cand in circuit vor intra si Muzeul Taranului Roman, si Muzeul Antipa, vom avea sapte muzee de prim rang – coloana vertebrala muzeala a Bucurestiului. Cam putin pentru cele trei milioane de locuitori europeni din cel mai mare oras, centru comercial si cultural al tarii;

– Initiativa de a oferi gratuit transport si acces pentru toate muzeele e una laudabila, insa o taxa fie si modica, de 10 RON, pentru intregul circuit ar fi fost rezonabila; in fond, e firesc sa se finanteze si cultura de undeva. Doar ministresa turismului isi permite sa ofere, gratuit, concerte cu Goran Bregović pe banii publici.

Iata, acum, buluc, o serie de observatii. Cel mai imbucurator lucru a fost prezenta cu adevarat impresionanta a publicului: prin salile muzeelor nu mai aveai, efectiv, loc sa arunci un ac, iar pe strazi era atata lume, incat nici n-ai fi spus ca e sambata noaptea. La Muzeul Militar oamenii veneau in valuri, soldatul de la poarta care distribuia un soi de cupoane (probabil, pentru a tine evidenta vizitatorilor) era complet depasit de situatie. Am aflat ca sunt deschise doar cateva expozitii, cea de Uniforme militare romanesti, Sala Revolutiei si expozitia de Aviatie si echipament aeronautic.

Muzeul nu e deschis, ne-ar fi imposibil sa facem fata”, mi-a spus o supraveghetoare. Sistemele de alarma bazaiau intruna, in sali era cat se poate de cald, personalul de supraveghere era extrem de stresat si parea, per ansamblu, la fel de inghitit de puhoaie/depasit de situatie ca militarul de la poarta. Cu o asemenea invazie vajnicele tanchete si bravii generali in uniforme de parada nu se mai concentrasera, probabil, niciodata.

Dansator Foto: Catalin Sturza

In curte am asistat la un spectacol de dans contemporan realizat de elevii de la Liceul de Coregrafie. Dansatorii erau gratiosi, iar „balet contemporan” ar fi fost un nume mult mai potrivit pentru ceea ce faceau ei; una peste alta, efectul de balerini printre tancuri a fost, in sine, inedit.

Treceam, intamplator, pe langa un grup de pustani cand a fost anuntata vizionarea filmului „Multumim din inima partidului”. Adolescentii au inceput sa rada dispretuitor: au luat-o, probabil, ca pe o scapare a organizatorilor, care nu aflasera ca s-a terminat cu filmele de propaganda. Sau ideea in sine ca cineva si-ar dori sa se uite la un astfel de film li se parea aberanta. Mi-am spus ca filmul ar trebui trimis prin toate liceele, doar ca sa ne aducem aminte, ca societate, ceea ce a fost. Altfel, ne vom imbolnavi, cu mic cu mare, de Alzheimer la scara nationala si vom debita tampenii de tipul „ce bine era pe vremea Raposatului!” etc.

Am luat autobuzul „Noaptea Muzeelor” pana la Muzeul Literaturii Romane. Bus-ul era plin-ochi, inauntru fierbeai, altel insa circula bine, nici nu mi-am inchipuit ca se poate merge asa rapid cu RATB-ul prin Bucuresti. Statiile erau rare, traseul ocolea, intre cele 10 muzee, tot orasul, si plimbatul cu autobuzul ar fi fost, cu putin aer conditionat si, eventual, cu masini mai dese, o placere in sine.

Statuie ciudata Foto: Catalin Sturza

Am mers pe jos, pe Victoriei, de la MLR pana la Muzeul National de Arta a Romaniei. Pe drum am vazut aceasta statuie, o ramasita a altor vremuri care ma face de obicei sa ma intreb „ce-a fost in capul artistului?”. Acum, dupa spectacolul elevilor de la Coregrafie, am gasit un posibil raspuns: balet contemporan!

La Muzeul de Arta am dat peste o coada incredibila, care m-a descurajat imediat. Am facut stanga imprejur si am luat-o spre Muzeul National de Geologie, hotarat sa ma intorc, eventual, dupa miezul noptii.

Cealalta parte interesanta de la Muzeul de Geologie a fost, pentru mine, chermeza din curte. Shaorma, bere si vin ieftin. Shaorma avea carne de oaie si era vanduta de doi indivizi cu nationalitate incerta, care baiguiau vreo trei cuvinte in romana si le spuneau musteriilor ba ca li s-a terminat carnea, ba ca au carne berechet. Vinul s-a dovedit, la 1 leu paharul, bun. Am apreciat gandul organizatorilor (daca al lor o fi fost) ca un asemenea eveniment nu inseamna doar gafaiala, ci si loisir, discutii intre prieteni, ragaz pentru a comenta cele vazute.

Dupa vreo doua ore de loisir am pornit, in sfarsit, spre Muzeul de Arta. Nu se mai vedea nici un autobuz, asa ca am luat-o din nou pe Victoria, la picior. Am trecut si pe la Muzeul George Enescu (fost palat Canzacuzino), unde un pianist chinuia melodii pop si muzica de animatii Disney pe clapele unui pian. O multime de tineri, imprastiati pe scarile Nababului, aplauda vesela. In sali era cald, foarte cald.

In sfarsit, la Muzeul de Arta nu mai erau aproape deloc cozi. Cele mai multe expozitii erau insa inchise, puteau fi vizitate doar doua galerii. Inauntru, o supraveghetoare era sa ma manance cand am destupat, inocent, o sticla de Pepsi (pai se poate, domnu’?!); o alta era sa ma inghita cand am zabovit un minut intreg in fata unui peisaj (circulati, domnu’, mai vor si altii sa vada tabloul!). Una peste alta, mi-am amintit de acel spot cu un grup de turisti manati prin muzeu, aici e un Rembrandt, aici e un van Dyck, acum gata, ati vazut suficienta arta. Nu mi-a dat mana nici sa fac poze, taxa era de 50 RON.

Prin sali am reperat cateva perechi accesorizate cu lanturi groase si gecute sclipitoare, din seria manelofililor de mall; supraveghetorii isi facusera o cauza din manarea lor, „de ce vreti sa va intoarceti, n-aveti ce vedea acolo, mergeti inainte, inainte va rog!”.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Catalin Sturza.