Sari direct la conținut

Noi obligatii pentru operatorii de telefonie mobila pentru o mai buna localizare a apelurilor la 112

HotNews.ro
localizare 112, Foto: ANCOM
localizare 112, Foto: ANCOM

Operatorii de telefonie mobila vor avea obligatia de a lua toate masurile necesare pentru a permite transmiterea de pe telefon catre STS, administratorul serviciului 112, in maxim 20 de secunde de la momentul initierii apelului, a informatiei de localizare, respectiv latitudinea si longitudinea pozitiei geografice in care se afla telefonul apelantului, cel putin pentru apelurile de urgenta 112 initiate de pe terminale mobile care au capabilitatile necesare, a anuntat vineri arbitrul telecom (ANCOM), care a adoptat o decizie in acest sens. Masura ar trebui sa determine o mai buna localizare a celor care suna la 112 si o scadere a timpilor de interventie.

Spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piata, incepand cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibila activarea unor functionalitati care sa permita acest lucru, mentioneaza autoritatea.

  • „In plus fata de imbunatatirea informatiilor de localizare primara, aferente retelei celulare si a introducerii datelor de longitudine, latitudine, generate de telefonul mobil inteligent, odata cu adoptarea acestei decizii, furnizorii vor putea transmite catre operatorul 112 si apelurile initiate pe o conexiune de date prin intermediul altor retele de acces la internet, atunci cand apelantul se afla intr-o zona in care nu exista semnal de la nicio retea mobila, de exemplu un subsol/demisol fara acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi. In aceste cazuri, se va transmite catre operatorul 112 cea mai recenta informatie de localizare primara cunoscuta a terminalului, impreuna cu marcajul temporal corespunzator” a declarat Eduard Lovin, Director Executiv Reglementare in cadrul ANCOM.

In egala masura, pentru a imbunatati capacitatea SNUAU de a determina informatia de localizare in cazul apelurilor de urgenta in curs de solutionare, furnizorii de retele publice mobile de telefonie vor pune la dispozitia acestuia orice alte informatii pe care le detin sau pe care le pot obtine prin utilizarea sistemelor si echipamentelor din retea pentru determinarea cat mai exacta a localizarii apelantului, in conditiile stabilite prin decizie.

In cadrul Comitetului National de Coordonare al activitatii SNUAU, ANCOM va colabora cu administratorul SNUAU, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, in vederea stabilirii unui set de parametri cu privire la realizarea unor statistici referitoare la calitatea informatiilor de localizare a echipamentelor terminale obtinute de catre administratorul SNUAU, precum si stabilirea unei proceduri de analiza a acestor informatii.

Conditiile tehnice de localizare a apelurilor

Date fiind evolutiile tehnologice recente la nivelul retelelor si terminalelor de telefonie mobila, decizia ANCOM completeaza metoda de localizare ‘cell-ID’ cu metode de localizare mai precise care sa permita dispeceratelor de urgenta pozitionari cat mai apropiate de realitate ale celor care solicita ajutorul prin apel de urgenta la 112. Astfel de solutii de localizare avansate includ, de exemplu, functionalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibila deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu acuratete sporita, pe baza informatiilor generate de sistemele globale de navigatie prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi si/sau de metoda ‘cell-ID’.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro