Noua variantă în discuție pentru certificatul COVID. Rafila: Să nu fim ipocriți și în spatele unui instrument de protejare a sănătății publice să fie un mecanism care să inducă un soi de obligativitate a vaccinării
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că până la finalul lunii decembrie va fi o decizie în Parlament privind certificatul COVID-19. Ultima variantă în discuție ar fi ca acesta să fie introdus și să se renunțe la el în funcție de parametrii epidemiologici.
„Cu sigurantă în această lună vom avea o decizie care să permită luarea unor măsuri care să permită introducerea sau renunțarea la certificat în funcție de anumiti paramentri epidemiologici, măsurabili și cunoscuți din timp”, a declarat joi ministrul.
Întrebat dacă această soluție nu va descuraja vaccinarea, Rafila a spus că, în primul rând, autoritățile trebuie să fie corecte dacă vor ca populația să susțină actiunile de combatere a pandemiei.
„Nu stiu dacă se descurajează vaccinarea. Nu trebuie sa fim ipocriți și să spunem că introducem un certificat COVID care e un instrument de protejare a sănătății publice, și în spatele acestui instrument să există un mecanism care să inducă un soi de obligativitate a vaccinarii. Trebuie să fim corecț, cinstiți cu populatia dacă vrem să avem sprijin și încredere în ceea facem și ceea ce spunem”, a declarat ministrul Sănătății.
Cât privește vaccinarea obligatorie anti-COVID invocată de președinta Comisiei Europene, Alexandru Rafila a spus că politicile de sănătate publică sunt făcute de statele membre.
„Era o părere personală (a președintei CE- n.r.), aceste decizii le pregătesc statele membre. Cred în faptul că informarea e cea mai bună soluție și dezvoltarea spiritului de responsabilitate individuală și în comunitatea în care trăim. Am discutat prea multe luni că vaccinarea trebuie să fie o opțiune voluntară și e foarte greu să discuți acum despre obligativitatea vaccinării”, a mai spus el.
Fără certificat COVID la Biserică
Ministrul Sănătății a participat alături de premierul Nicolae Ciucă la o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase.
Șeful Guvernului a precizat că a fost o solicitare din partea acestora ca cetăţenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără a se impune obigativitatea deţinerii certificatului verde. El a mai spus că a cerut sprijinul cultelor pentru a putea salva cât mai multe vieţi. Discuţia a fost dacă vaccinarea este singura soluţie, răspunsul este că vaccinarea este o soluţie”, a afirmat Ciucă, precizând că este important şi comportamentul, faţă de sine, faţă de comunitate.
Ciucă a mai spus că proiectul certificatului verde se discută cu specialiştii.
„Sperăm ca în scurt timp să ajungem la o concluzie şi să mergem în Parlament pentru o lege a certificatului COVID, care se va înscrie în parametrii privind incidenţa bolii, oamenii care au trecut prin boală, care beneficiază de teste”, a adăugat el.
La rândul său, Alexandru Rafila, a spus că „liberatea religioasă reprezintă unul din lucrurile de bază”.
„Nu putem discuta doar de faptul că există doar acces la magazinele de strictă necesitate, credem că și accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a spus Rafila.