Ce înseamnă incursiunea din Kursk: armata rusă se obișnuise să lupte pentru și pe terenuri străine – Georgia, Siria, Moldova, Ucraina. Prin atacul forțelor ucrainene, regula s-a schimbat

Atacul neașteptat al Ucrainei dincolo de granița Rusiei deschide o nouă pagină în cel mai mare conflict militar din Europa de după 1945 argumentează într-un articol în HotNews dr. Andreas Umland, politolog german care a studiat științe politice și istoria la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge.

După cum devine mai clar cu fiecare oră de la începutul său, actuala incursiune ucraineană în regiunea Kursk din vestul Rusiei din 6 august 2024 nu a fost un incident minor. Operațiunea neașteptată a Kievului pe teritoriul de stat al Federației Ruse ar putea schimba caracterul războiului ruso-ucrainean. Atacul Ucrainei este o evoluție nouă în cel puțin cinci moduri.

Nu mai e doar stânjenitor pentru Kremlin, e ceva intens

În primul rând, este vorba de o ofensivă militară clasică desfășurată pe scară largă de forțele armate oficiale ale Ucrainei. Raidurile anterioare de infanterie pe teritoriul statului rus au fost efectuate de Legiunea Rusiei Libere și de Corpul Voluntarilor Ruși, unități mici și semi-regulate, formate din cetățeni ruși care luptau de partea Ucrainei. Recenta invazie terestră în Rusia, în schimb, este efectuată de trupe ucrainene mari și regulate, mecanizate și combinate.

Această distincție este relevantă atât din punct de vedere practic, cât și simbolic. Ofensiva actuală nu este, precum cele anterioare ale luptătorilor ruși pro-ucraineni, o incursiune limitată și scurtă în Rusia. Este o operațiune militară ucraineană majoră care implică un număr semnificativ de oameni și utilizează o gamă largă de arme.

Atacurile anterioare ale Legiunii Rusiei Libere și ale Corpului Voluntarilor Ruși au fost, și ele, stânjenitoare pentru Moscova. În cele din urmă, acestea au constituit, totuși, doar scurte înțepături de ac din partea unor mici unități paramilitare cu cantități și tipuri limitate de arme. Acum, armata ucraineană regulată îi face, în diferite feluri, Rusiei ceea ce armata rusă îi face Ucrainei din 2014. Simbolismul – cel puțin pentru ucraineni, ruși și alți est-europeni – al acestei noi evoluții este intens.

În al doilea rând, primele zile ale atacului terestru ucrainean asupra Rusiei au fost un succes neașteptat. Trupele ucrainene au reușit să ocupe rapid mai mult de 300 de kilometri pătrați de teritoriu al statului rus de importanță strategică, pierzând, în această fază inițială, doar o cantitate limitată de soldați și echipamente. Forțele ucrainene au capturat mai mult de 10 așezări, inclusiv centrul administrativ al districtului Sudja.

Sudja, un oraș-simbol

Deși este un oraș mic, cu aproximativ 5 000 de locuitori, Sudja a fost, până la 6 august, un important centru logistic pentru armata rusă. În perioada țaristă târzie, Sudja a fost o așezare în mare parte vorbitoare de ucraineană. În 1918, Sudja a fost, pentru aproximativ o lună, prima capitală a republicii sovietice ucrainene emergente.

Sudja găzduiește, de asemenea, o stație de contorizare Gazprom, prin care se efectuează toate transporturile de gaze naturale onshore ale Rusiei către UE. Se pare că acest fapt a provocat o reacție nervoasă pe piețele europene, unde prețurile gazelor au crescut brusc începând cu 6 august. Cu toate acestea, temerile din spatele acestor creșteri par nejustificate.

Gazul pompat prin Sudja a circulat continuu prin Ucraina către Slovacia și, de acolo, către Europa Centrală, în timpul întregului război, începând din 2014. Atât Moscova, cât și Kievul au fost până acum și, probabil, vor continua să fie interesate din punct de vedere comercial să mențină comerțul cu gaz aât cât a mai rămas între Rusia și UE. Acest lucru a însemnat și ar putea însemna, de asemenea, în viitor, că evoluțiile militare din jurul infrastructurii de transport a Gazprom – fie pe teritoriul statului ucrainean, fie pe cel rus – nu constituie, prin definiție, obstacole în calea fluxurilor de gaze reciproc profitabile.

Alte trei aspecte specifice ale incursiunii Ucrainei

În al treilea rând, invazia ucraineană în Rusia de la 6 august 2024 a dus la cea mai mare și mai rapidă schimbare a liniei de front a războiului de la ultimul atac ucrainean asupra teritoriului controlat de Rusia în regiunile ucrainene Harkov și Kherson din toamna anului 2022. De atunci și până acum câștigurile sau pierderile teritoriale ruse și ucrainene au fost mici și mai puțin semnificative decât cea actuală. Pentru prima dată după o lungă perioadă, harta frontului dintre Rusia și Ucraina arată semnificativ diferit.

În al patrulea rând, incursiunea ucraineană de la Kursk poate fi văzută ca punerea în aplicare tardivă a mult discutatei contraofensive ucrainene, care a stagnat în 2023. În urmă cu un an, un atac de ripostă ucrainean a fost încercat fără succes pe teritoriul Ucrainei, în timp ce acum este încercat – cel puțin inițial – cu mai mult succes pe teritoriul Rusiei. Odată cu incursiunea relativ profundă a trupelor ucrainene în vestul Rusiei, războiul a devenit mai puțin un război de uzură și, din nou, mai mult un război de mișcare.

În al cincilea rând și poate cel mai important, războiul terestru dintre Rusia și Ucraina a trecut, odată cu incursiunea de la Kursk din această săptămână, de la o confruntare desfășurată aproape exclusiv pe teritoriul ucrainean la una care se desfășoară acum pe teritoriile legale ale ambelor țări.

După primele zile de la punerea sa în aplicare, a devenit deja o sursă de jenă și distragere a atenției pentru Kremlin. Acest lucru va fi deosebit de important dacă avansul ucrainean în Rusia se dovedește a fi nu doar un episod scurt, ci devine un fenomen prelungit. Într-un astfel de caz, redirecționarea pe care o face Kievul a războiului defensiv împotriva Rusiei pe teritoriul rusiei va avea o semnificație paradigmatică, precum și strategică și nu doar operațională sau tactică.

Noile provocări pentru Moscova

Pentru Moscova, noua strategie ucraineană, chiar și cu realizările sale limitate în prezent, complică planificarea și conducerea ulterioară a războiului expansionist al Rusiei împotriva Ucrainei. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat începând cu 6 august, Rusia va trebui să mențină și să desfășoare mai multe trupe pe teritoriul său decât pe teritoriul statului ucrainean. Inversarea, prevenirea și descurajarea actualului contraatac de la Kursk și a altor posibile contraatacuri ucrainene pe teritoriul rus a devenit o nouă sarcină strategică pentru statul major al Rusiei.

În calitate de instrument al afacerilor externe ale Moscovei, forțele armate ruse s-au concentrat, până de curând, asupra luptelor pentru și pe terenuri străine – fie în Moldova, Georgia, Siria, Ucraina sau alte țări. Această perioadă exclusiv ofensivă, intervenționistă sau/și iredentistă de desfășurare a forțelor armate ale Rusiei împotriva inamicilor externi a luat sfârșit. Ea este înlocuită de noua sarcină care combină apărarea teritoriului statului rus cu operațiunile expansioniste, în spațiul ex-sovietic.

Noile intenții ale Kievului

Pentru Kiev, incursiunea în regiunea Kursk este, în primul rând, o manevră de diversiune menită să blocheze, într-o regiune de la frontiera de vest a Rusiei, trupele care, în caz contrar, ar fi atacat, devastat și terorizat Ucraina. Motivația ucraineană din spatele atacului ar fi putut fi, în plus, influențarea afacerilor interne și externe ale Rusiei. Se pare că Kievul încearcă să submineze reputația politică, strategia de propagandă și politica de informare a Kremlinului, atât în rândul populației ruse, cât și al comunității internaționale.

Kievul speră că diferitele erori administrative ale Rusiei care au condus la succesul militar ucrainean pe teritoriul rus vor deveni problematice pentru poziția lui Putin în cadrul elitei politice ruse și al grupurilor pro-ruse din întreaga lume. Cea mai mare parte a sprijinului intern și internațional pentru Putin este mai puțin determinat de atracția pentru ideologia putinismului sau de o credință serioasă în narațiunile rusești privind amenințările extinderii NATO, „fascismul ucrainean”, subversiunea occidentală etc. În schimb, a fost influențată de respectul cinic pentru succesul aparent al conduitei interne și externe nemiloase, nihiliste și aparent eficiente a lui Putin. Incursiunea ucraineană în Federația Rusă, neașteptat de profundă și, până în prezent, încununată de succes, începând cu 6 august, și imaginea bruscă de perdant a Moscovei față de Kiev creează, în rândul acestor audiențe, disonanță cognitivă.

Atacul ucrainean a reușit să ilustreze din nou neașteptata inaptitudine strategică, deficiențele administrative și slăbiciunile materiale ale Rusiei. Aceste slăbiciuni au devenit deja evidente în 2022, în timpul atacului rusesc nereușit asupra Kievului din primăvară și al contraatacului ucrainean reușit în regiunile Harkov și Kherson din toamnă. Actuala operațiune ucraineană subminează din nou narațiunea populară a presupusei invincibilități și superiorități a Rusiei – un miraj adesea propagat pentru a susține un Siegfrieden rusesc (pacea învingătorului) cu cedări teritoriale ucrainene pentru a pune capăt războiului.

Concluzii

Noua ofensivitate și afinitatea față de risc a comportamentului Ucrainei în război este mai puțin o reacție la agresivitatea Rusiei, cât un rezultat al timidității sau absenței ajutorului global pentru Kiev, în aceste 30 de luni. Anexarea Kuweitului de către Irak în 1990 a fost rapid anulată de o coaliție internațională. În anii 1990, iredentismul Serbiei a fost, după unele ezitări, înfrânt cu hotărâre printr-o misiune în afara zonei NATO. În schimb, sprijinul internațional pentru statul ucrainean aflat în dificultate a fost mai mult indirect și dubios de slab timp de 10 ani. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda unor evenimente timpurii scandaloase precum anexarea Crimeei de către Rusia la 18 martie 2014 sau doborârea zborului malaezian MH-17 cu 298 de civili, inclusiv 80 de copii, la bord, la 17 iulie 2014.

Sancțiunile economice occidentale împotriva Rusiei și sprijinul militar și de altă natură acordat Ucrainei au devenit, este adevărat, din ce în ce mai importante din 2022. Cu toate acestea, ele au rămas și rămân în continuare extrem de insuficiente pentru a apăra teritoriul, cetățenii și infrastructura Ucrainei de atacul genocidar al Rusiei. Mai rău, multe țări din Sudul global alimentează indirect războiul prin comerțul lor cu agresorul. La rândul lor, deciziile occidentale de sprijinire a apărării Ucrainei sunt luate lent, cu ezitare și cu jumătate de inimă. După doi ani și jumătate de moarte și suferință, Kievul dorește acum să schimbe fundamental contextul.

În viitor, Kievul va continua să încerce, prin diverse mijloace, să demonstreze publicului internațional că evoluția și sfârșitul războiului rămân deschise și că presupunerea superiorității incontestabile a Rusiei este înșelătoare. Un context geopolitic mai larg al acestei strategii ucrainene este legat de posibilele negocieri cu Kremlinul cu privire la problemele teritoriale. Aceasta poate fi, de asemenea, o pregătire pentru discuții multilaterale mai ample, cum ar fi o a doua mare conferință internațională privind războiul, după primul summit pentru pace din iulie 2024 din Elveția. În plus față de exprimarea continuă a argumentelor morale, normative și juridice, Kievul poate – dacă reușește să păstreze teritoriile rusești capturate – să urmeze acum o nouă abordare. Atât în comunicarea sa directă cu Moscova, cât și în cadrul conferințelor internaționale, conducerea Ucrainei poate face propuneri tranzacționale, sugerând un schimb de terenuri rusești capturate cu teritoriu ucrainean anexat. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro