Oameni și supervulcani, o relație mai controversată decât s-ar crede

​Să fii martor la erupția unui supervulcan nu este, cu siguranță, cea mai fericită întâmplare de care poți avea parte. De fapt, ai toate șansele să fie ultima imagine pe care o mai și vezi vreodată, căci norul piroclastic generat de un astfel de fenomen se poate deplasa cu viteze de 400 de kilometri pe oră, și poate atinge temperaturi de peste 700 de grade. Și asta pe distanțe de sute, poate chiar mii de kilometri, în funcție de intensitatea fenomenului.

Deși termenul este unul relativ vechi, propus în anul 1925, supervulcanismul a intrat doar reltiv recent în vocabularul oamenilor de știință, dar și al publicului larg, pe măsură ce dovezi geologice ale unor astfel de fenomene au început să se adune.

Se spune că efectele distructive ale unui supervulcan pot fi egalate doar de cele produse de impactul Terrei cu un asteroid gigantic. Și, în funcție, de intensitate, un supervulcan poate duce chiar la extincții majore. S-a întâmplat acum 252 de milioane de ani, atunci când un supervulcan siberian a erupt fără întrerupere între 200.000 și 2 milioane de ani, fapt care a dus la dispariția a peste 80-90% dintre toate formele de viață. Ca să vă faceți o idee, stratul de cenușă vulcanică a atins atunci, pe alocuri, peste 6.000 de metri înălțime, iar din cele 11 milioane de kilometri pătrați ale Siberiei, 7 sunt acoperite cu trape bazaltice, rezultate în urma supervulcanului amintit.

Iar dacă am pomenit și de asteroizi, să nu uităm, se pare că, mai nou, datele privitoare la asteroidul Chicxulub, ăla care ar fi dus la dispariția dinozaurilor, arată că asteroidul nu ar fi putut genera o asemenea extincție de unul singur. A fost ajutat, din câte se pare, de un supervulcan care a erupt fix în aceeași perioadă, undeva prin India, și care s-a dovedit unul dintre cele mai puternice din ultimii 500 de milioane de ani. Nici nu mai pomenim de scăderea accentuată a temperaturilor globale, pe care dinozaurii o vedeau pentru prima dată în 150 de milioane de ani, și care a precedat cele două fenomene. Cum ar veni, dinozaurii ăia chiar nu aveau nicio șansă să meargă mai departe.

În principiu, un supervulcan elimină cel puțin 20-40 de kilometri cubi de material piroclastic, comparativ cu un vulcan convențional care elimină, în cazurile extreme, undeva până la 10-20 de kilometri cubi. Vezi cazul supervulcanului Tambora care a erupt în 1815, ultimul supervulcan la care a fost martoră omenirea, și care a eliminat circa 45 de kilometri cubi de material piroclastic, provocând așa numitul „an fără vară”, 1816. Apropo, în cazul supervulcanului siberian de acum 252 de milioane de ani, cantitatea de material piroclastic eliminată a fost de cel puțin 3 milioane de kilometri cubi. Ca o comparație.

Tambora a fost însă un supervulcan situat pe scala intensității vulcanice (VEI) la nivelul 7. Maximum este VEI 8. Cel în care nivelul de material piroclastic depășește 1.000 de kilometri cubi. Iar omenirea a asistat la două astfel de fenomene extreme de-a lungul existenței sale. Ultimul, petrecut acum 26.500 – 27.000 de ani, s-a produs în Noua Zeelandă și este cunoscut sub numele de „Supervulcanul Taupo”. Coincidență sau nu, el este contemporan cu ultimul maximum glaciar. Spun coincidență pentru că efectele sale sunt încă puțin cunoscute, și asta în ciuda faptului că studii recente îl consideră vinovat de oscilațiile climatice majore din intervalul amintit.

Supervulcanul Toba, o catastrofă cel puțin bizară

Mult mai important în ceea ce înseamnă influența asupra evoluției speciei noastre a fost un supervulcan care a avut loc acum circa 73.880 +/- 320 de ani, la Toba, în Sumatra. Sau, cel puțin, așa se spunea, că ar fi fost cel care aproape ne-a dus în pragul extincției. Despre supervulcanul Toba s-a vorbit pentru prima dată în 1993. Și, de atunci, a devenit sinonim cu prezumptiva dispariție aproape completă a speciei umane. S-a spus că, în urma supererupției amintite, întreaga specie umană (recte Homo sapiens) ar fi fost redusă la maxim câteva mii de indivizi. Mai precis, între 1.000 și 10.000.

Fenomenul coincidea cu așa numita contracție genetică a indivizilor din specia Homo sapiens. Mai exact, diversitatea genetică a scăzut brusc, fapt care a fost tradus printr-o dispariție în masă a strămoșilor noștri. Iar cum supervulcanul Toba erupsese fix în perioada amintită, o corelație logică a fost iminentă.

Rămâneau însă câteva întrebări fără un răspuns clar. Spre exemplu, de ce supervulcanul Toba i-a distrus selectiv doar pe ai noștri, în timp neanderthalienii, care erau și ei pe acolo, și-au continuat nestingheriți existența? Și nu se poate spune nici că erau mai mulți, nici cu mult mai avansați. Apoi, de ce dispariția indivizilor s-a făcut simțită doar la oameni, nu și la alte specii animale? Căci nu s-a documentat nicio restrângere a diversității genetice la vreo specie. Nici măcar la cimpanzei, gorile sau alte primate.

Nu în ultimul rând, de ce efectele supervulcanului Toba din sudul Asiei au lovit în Africa, acolo unde se afla grosul populației de Homo sapiens, și nu și în altă parte? Asta dacă ne luăm după ipoteza Out of Africa 2, care spune că ai noștri n-au părăsit Africa cu succes decât acum vreo 60.000 de ani. Ceva e clar că nu se leagă. Iar probleme și mai mari au apărut atunci când paleoliticienii au început să studieze efectele numitului supervulcan.

Unul dintre cei mai cunoscuți dintre ei, Michael Petraglia, de la Institutul Max Plank, Germania, fost profesor la Cambridge și Oxford, și-a dedicat ultimele două decenii studiului urmelor umane care apar în sudul Asiei, cu precădere în India. Și, din datele oferite de el, există mii de artefacte care nu doar că preced erupția amintită, ba și continuă să apară în registrele arheologice după ce ea s-a produs.

Concret, încă de acum circa 80.000 de ani, artefacte create prin tehnica Levalloise apar în registrele arheologice din India. În caz că nu știați, tehnica Levalloise a fost folosită de două specii umane, neanderthalienii și Homo sapiens. Folosind date comparative, Petraglia a conchis că indivizii care au creat artefactele indiene erau ai noștri, nu oamenii de Neanderthal. Iar asta pică precum nuca în perete cu ipoteza Out of Africa 2, căci Homo sapiens nu ar fi avut ce căuta în India acum 80.000 de ani.

Și mai interesant este că artefacte identice au fost recuperate și după prezumptiva erupție. Ba chiar se poate vorbi de o continuitate până acum circa 48.000 de ani, când apar primele semne ale unor tehnici superioare, cele asociate cu Paleoliticul superior.

Adăugați la asta fosilele umane de la Lida Ajer, Sumatra, care au fost datate la circa 63-73.000 de ani, atunci când locul ar fi fost, ipotetic vorbind, unul de nelocuit. Apoi urmele umane de 65.000 de ani din Australia, care nu prea aveau cum să existe din moment ce toată populația umană din sudul Asiei fusese eradicată. Nu în ultimul rând, datele geologice arată că efectele supervulcanului amintit au fost nesemnificative în estul Africii.

Prin urmare, nici vorbă de o iarnă vulcanică de 1.000 de ani, așa cum s-a tot vehiculat până acum. Iar oamenii au fost acolo și înainte, dar și după ce supererupția a avut loc. Cât despre diversitatea genetică redusă, nu avem decât două posibilități. Fie datele sunt eronate, fie, cel mai probabil, trebuie să avem în vedere alte motive.

Dar cu neanderthalienii ce-ați avut?

Și pentru ca Homo sapiens să nu rămână singur în fața supervulcanilor, o ipoteză de dată recentă susține că omul de Neanderthal a avut o soartă și mai crudă, fiind dus la dispariție tot de un supervulcan, unul care a erupt în sudul Italiei, acum circa 40.000 de ani. Este vorba despre Campi Flegrei, sit care a cunoscut o supererupție VEI 7 la data amintită. Ulterior, câteva erupții de mai mică intensitate au avuit loc acolo, ultima la 1538. Iar de vreo 50 de ani încoace, Campi Flegrei dă semne că o nouă erupție (sau supererupție) este iminentă.

Ideea este că fenomenul a fost unul devastator, fără îndoială, dar nimeni nu poate spune dacă efectele sale au fost doar pe plan local, sau global. S-a tot speculat că supererupția italiană a coincis cu prezumptiva dispariția a neanderthalienilor la acel moment. Și aici apar alte întrebări cheie, la care nu s-a putut răspunde.

Dacă supervulcanul amintit a distrus o întreagă specie umană din doar în Europa, ci și în vestul Asiei, de ce nu a avut efect și asupra lui Homo sapiens? De ce a fost o extincție selectivă? Apoi, cât de sigură este dispariția neanderthalienilor acum 40.000 de ani? Până nu demult, datările arătau că Homo neanderthalensis rezistase în sudul Spaniei, în Crimeea, în România sau în alte locuri din Europa, până acum 28.000 de ani, poate chiar 25.000 în cazul Gibraltarului.

Noi metode de decontaminare, nici ele lipsite de controverse, arată că multe dintre vechile datări ar fi fost greșite, iar dispariția chiar s-ar fi produs acum circa 40.000 de ani. Excepție rămâne doar sudul Spaniei, acolo unde ultimii neanderthalieni par să fi dispărut în intervalul de acum 37.000 de ani. Poate și în România să fi rezistat ceva mai mult, dar aici nu s-au mai refăcut datările de vreo 40 de ani, așa că nu ne hazardăm să aruncăm vreo cifră.

Dubii asupra efectelor supervulcanului Campi Flegrei au apărut recent, atunci când un cercetător de la Universitatea Rutgers, din New Jersey, SUA, Benjamin Black pe numele lui, a realizat mai multe modele computerizate în care a recreat, pe baza tuturor datelor existente, ceea ce s-ar fi putut petrece în sudul Italiei acum circa 40 de milenii. Oricum a întors-o Black pe toate părțile, a reieșit că efectele cele mai pregnante s-ar fi simțit în estul Europei, nicidecum în vest, acolo unde se poate vorbi de un veritabil fief neanderthalian. Practic, neanderthalienii au rămas virtual neatinși de efectele supervulcanului. Nu vorbim de cei aflați la fața locului, din motivele cât se poate de evidente.

Estimările arată că volumul de material piroclastic eliminat de Campi Flegrei ar fost de circa 60 de kilometri cubi. Unii spun că ar fi putut fi chiar 300 de km cubi, dar există multe controverse legate de o astfel de cifră. Prin comparația, supervulcanii (VEI 7) de la Thera (cel care ar fi dus la dispariția unei părți a civilizației minoice acum 3.600 de ani), dar și cel de la Tambora (1815), ar fi eliminat în jur de 41-45 de kilometri cubi. Iar efectele devastatoare au fost cele înregistrate în jurul epicentrului. La nivel global, lucrurile s-au liniștit destul de repede.

Extrapolând, e foarte posibil ca nici neanderthalienii să nu fi avut cine știe ce de pătimit de pe urma supervulcanului Campi Flegrei. Ba am putea asista chiar la un paradox. Anume ca tocmai supervulcanul ăla să îi fi ajutat să reziste încă vreo câteva milenii. Cum așa? Păi, foarte simplu. Dacă efectele sale s-au resimțit mai pregnant în est, asta ar fi stopat sau diminuat, cel puțin la nivel prezumptiv, valurile de migrație ale lui Homo sapiens în Europa. Și asta doar dacă ne uităm la supraviețuirea neanderthalienilor, milenii bune după supererupție, în sudul Spaniei. Dar astea sunt doar speculații. Datele arheologice spun o cu totul altă poveste, pe care o vom relata cu altă ocazie.

Cât despre verii noștri evolutivi, stați liniștiți, soarta lor era pecetluită și fără supervulcanul ăla. Așa cum spunea Clive Finlayson, preistoricianul care a săpat o viață în siturile musteriene din Gibraltar, neanderthalienii erau deja niște „morți-vii”.

Bilbiografie:

● Finlayson C., 2004, Neanderthals and Modern Humans: An Ecological and Evolutionary Perspective (Cambridge Studies in Biological and Evolutionary Anthropology), ed. Cambridge University Press, ISBN 9780511542374, p. 268

● Fedele F.G., Biagio G., Roberto I. & Giovanni O., 2003, The Campanian Ignimbrite Eruption, Heinrich Event 4, and Palaeolithic Change inEurope: a High-Resolution Investigation, În Robock A. & Oppemheimer C., Volcanism and the Earth’s Atmosphere, Ed. Geophysical Monograph Series, ISBN:9780875909981, p. 301–325

● Golovanova L.V., Doronichev V.B., Cleghorn N.E., Koulkova M.A., Sapelko T.V. & M. Shackley S., 2010, Significance of Ecological Factors in the Middle to Upper Paleolithic Transition, Current Anthropology, nr. 52(5 ), p. 655-691

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro