Oltchim, combinatul muribund. Si despre cum a inceput falimentul judetului Valcea pe vremea lui Nastase

Râmnicu Vâlcea număra în anii 60, o populaţie de maxim 35.000 de mii de locuitori, fiind un orăşel din regiunea Argeş. Împărţirea administrativ teritorială a României din 1968, face să reapară pe hartă judeţul Vâlcea, cu reşedinţa la Râmnic. Odată cu această împărţire teritorială începe şi industrializarea judeţului, a municipiului, anulându-i în timp eticheta de oraş al pensionarilor. Aşa au apărut Uzinele de Sodă, Uzina de apă grea, dar cea mai importantă investiţiei a comunismului a fost Combinatul Chimic Govora, actualul OLTCHIM. Asta se întâmplă în anii 70. Combinatul Chimic a fost gândit de guvernanţii de atunci să funcţioneze în sistem integrat cu fratele mai mare de la Piteşti – Combinatul petrochimic. Şi anume, în sensul că, la Piteşti, platforma industrială de acolo avea o rafinărie care în urma procesului de rafinare a petrolului, compuşii colaterali erau trecuţi printr-o instalaţie de priolozia din care ulterior se fabrica propilenă şi etilenă.

Cele două substanţe organice printr-un sistem de două conducte subterane ajungeau la platforma Râureni din Râmnicu Vâlcea, la Combinatul Chimic Govora. Un proces industrial ingenios pentru acea perioadă şi care a dat roade până la finele anilor 90. Astfel un şir lung de agenţi economici s-au dezvoltat adiacenţi Combinatului vâlcean. Termocentrala(CET) Govora care produicea pentru OLTCHIM abur industrial, Exploatarea Sării de la Ocnele Mari care oferea saramură aceluiaşi combinat. Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, Cuceşti etc, cei care furnizau cărbune pentru CET.

Astfel între 1980 – 1990, s-a dezvoltat o întreagă reţea de agenţi economici în zona Râureni din Râmnicu Vâlcea, toţi însă interdependenţi. Populaţia Râmnicului a crescut într-o progresie geometrică, depăşind la finele lui 1989, cifra de 100.000, intrând în categoria oraşelor mijlocii, cartiere de blocuri noi, infrastructură, peste jumătate din acea populaţie fâcând naveta în zona respectivă sitaută la 10 km sud de oraş. S-a dezvoltat şi sportul, echipa de fotbal Chima Râmnicu Vâlcea sau handbal fete – Chimistul. Au apărut noi licee, pentru un timp chiar şi o facultate de subinginerie chimică în municipiu. Totul gravitând în jurul…celor două conducte care veneau de la Piteşti. Nimeni nu s-a gândit la o alternativă în caz de „secare” a acestora.

Şi dezastrul a început în anul 2004! Citesc azi că managerul Oltchim, Constantin Roibu şi alţi 16 directori şi-au dat demisia…Ce au făcut oare aceşti directori în 20 de ani pentru a gândi alternativa la dacă se întâmplă ceva…Pentru că s-a întâmplat.

În 2004, statul român a privatizat PETROM. O privatizare gândită prost şi care ar putea duce azi la falimentul unui judeţ. Simplu.

Combinatul petrochimic Piteşti a devenit în timpul lui Văcăroiu activ al PETROM: Mă întreb dacă Adrian Năstase sau Dan Ioan Popescu atunci când au negociat privatizarea PETROM au avut în vedere cele enunţate mai sus. Dacă ştiau că rafinăria de la Piteşti este vitală pentru judeţul vecin. Ori au ştiut, dar scoatere acestui activ din calcul ar fi însemnat un preţ mai mic pentru PETROM, ori chiar nu au avut nici un specialist care să le spună adevărul. Unde era atunci domnul Roibu şi cei 16 directori din subordine, sau ceilalţi directori de la CET Govora, de la Sarea din Ocnele Mari, de la SNLO. Sau preşdintele CJ Vâlcea sau primarul din Râmnicu Vâlcea de atunci. Ei trebuia să vină la guvern şi să contribuie la negocierile cu OMV. Dar nu a fost nimeni interesat, deşi nimeni nu ar fi garantat că OMV este obligat să nu renunţe la rafinăria de la Piteşti. Aici trebuia fie scos activul respectiv din privatizare fie o clauză cu privire la funcţionarea pe viitor a acestei rafinării. Nu a existat nici una nici alta, în anul 2004, OMV a devenit proprietarul ARPECHIM(fostul combinat petrochimic piteştean). Şi apoi linişte. Nu vreau să mă înscriu în jocul celor care demonizează PCC (un acţionar minoritar de la OLTCHIM), dar au fost singurii care au propus o alternativă în cazul în care la un moment dat ceva se va produce cu rafinăria de la Piteşti. Nimeni nu i-a ascultat, ba dimpotrivă au fost puşi la zid şi acuzaţi de alte interese obscure. Poate că aşa e, nu ştim.

Partea proastă este că în anul 2010 au apărut deja vorbe despre închiderea rafinăriei de la Piteşti, fapt care s-a şi produs. Şoc pe piaţa economică vâlceană. A început cutremurul şi abia acum începe agitaţia, parlamentari, europarlamentari, primari, şefi de judeţe toată lumea se panichează. Nimeni nu poate acuza OMV de rea credinţă, probabil că austriecii au dorit să-şi eficientizeze afacerea şi s-au mulţumit cu ce au pe Valea Parhovei. Dar ce face Vâlcea…Dă din picioare, credite neplătite la combinat, datorii către stat, scade producţia, materia primă trebuie adusă pe alte căi, evident creşte preţul. Dar putea statul român să sancţioneze OLTCHIM. Evident că nu, pentru că s-ar fi produs dominoul cu restul agenţilor economici vâlceni tot de stat de care am pomenit mai sus….Şi uite cum scade producţia de la lună la lună. OMV-ul face un gest statului român, dar eu zic că e o mare farsă. La finele lui 2011 îi vinde OLTCHIM (statului) secţia de piroliză. Este considerată tranzacţia anului dar este un mare fâs. Piroliza fără rafinăria nu avea ce să proceseze…decât vânt. Vreo 400 de angajaţi de la piroliză nu au făcut un an decât vopsitorie, au zugrăvit ţevile de acolo şi atât.

Şi aşa s-a ajuns ca azi OLTCHIM să aibă datorii de peste 600 de milioane de euro, cu mult peste valoarea lui de piaţă. Din păcate în ultimii zece ani, jumătate din secţii au fost externalizate, iar printre acţionari găsim mare parte din cei 16+1 directori ai actualului combinat. Bani negrii? Aşa spun unii ca şi cu echipa de handbal care paradoxal cu cât mergea mai prost combinatul cu atât aceasta făcea performanţe şi-şi rotunjea bugetul.

Azi ne aflăm aşadar în situaţia privatizării unui combinat muribund. Nu mai produce nimic de 3 săptămâni, are curent doar cât să meargă becurile prin birouri. Politicienii aşteaptă investitorul strategic care să ia combinatul de la Vâlcea, să-i plătească datoriile dar să cumpere şi rafinăria de la Piteşti a OMV-ului. Româneşte spus, am de vânzare un telefon (eu ca stat), dar încărcătorul e la alt proprietar(OMV). Sau mai ştii, o fi vreun investitor care ar găsi soluţia miraculoasă a unui proces tehnologic independent de Piteşti, anulând schema care a funcţionat mai bine de 40 de ani.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro