Opinie separata la concluziile Domnului Tapalaga. De Un avocat fara tara.

Hotnews a publicat (18.04.2013) un articol scris de Domnul Tapalagă relativ la modalitatea în care Comisia Juridică din Camera Deputaţilor s-a raportat la Cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României cu privire la modificarea art. 82 (¹⁾ din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Articolul îl puteţi găsi aici http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14640328-tara-avocatilor-doua-minute-niste-smecheri.htm

Beneficiind de îngăduinţa dlui. Tapalagă încerc prin acest punct de vedere să-mi articulez opinia separată cu privire la articolul de mai sus. Precizez ab initio că prin opinie separată înţeleg acel demers care este concordant cu concluzia/dispoziţia demersului iniţial (articolul dlui. Tapalagă în cazul nostru) dar este discordant faţă de argumentaţia şi metodologia folosite de materialul de referinţă.

Nu sunt de acord cu forma şi argumentaţia domnului Tapalagă.

Ştiu părerea domnului Tapalagă şi o respect, însă nu pot să nu fiu sensibil, intelectual vorbind la generalizările din cuprinsul materialului în discuţie. Avocaţii care au dobândit calitatea de deputat sau senator, poziţii în Guvern sau alte instituţii publice sunt infinit mai puţini faţă de avocaţii care îşi câştigă existenţa (îmbelşugată sau mai puţin îmbelşugată) exclusiv din serviciile avocaţiale. De asemenea, atitudinile procesuale şi profesionale ale avocaţilor fără funcţii publice sunt semnificativ deosebite de cele ale avocaţilor cu funcţii publice.

Or, în condiţiile date să extinzi în mod substanţial un comportament şi să sensibilizezi (nu spun manipulare căci articolul domnului Tapalagă este, sunt convins, de o bună credinţă totală) o naţiune plecând de la premise şi prezumţii nici măcar minoritare ci de-a dreptul nesemnificative cantitativ şi calitativ este o abordare nu foarte constructivă pentru jurnalişti, avocaţi sau alte persoane interesate în cauză.

Ştiu ce înseamnă să fii avocat fără funcţii publice, după cum am habar de mijloacele procedurale şi statutare utilizate de avocaţii cu demnităţi publice pentru a exercita profesia de avocat (nu spun a dobândi clientelă întrucât demersurile au scopuri mai largi decât cele pecuniare) şi nu cred că este corect pentru masa largă a avocaţilor să fie judecaţi şi constituiţi într-un pericol public doar pentru că anumite persoane au un simţ al interesului (personal şi legislativ) mai accentuat.

Să ferească Dumnezeu persoana care nu ştie să-şi aleagă avocatul întrucât consecinţele sunt semnificative. S-au văzut cazuri serioase în istorie, inclusiv în istoria postecembristă când această culpă in eligendo s-a dovedit fatală reputaţiei respectivelor persoane cu nevoi juridice speciale. Vreau să spun că România are nevoie să dobândească educaţia gestului de a apela la AVOCAŢI la momentul potrivit. Nu doresc nimănui să ajungă în situaţia în care are nevoie de AVOCAT şi nu găseşte aşa ceva sau nu are deprinderea gestului reflex de a apela la o astfel de profesie.

M-aş bucura dacă ţara noastră ar deveni o ţară a avocaţilor întrucât aceasta ar releva o creştere semnificativă a gradului de educaţie fundamentală a românilor; colaborarea cu AVOCATUL este, după mine, un reflex fundamental de educaţie primară. Nu-ţi trebuie doctorate pentru a înţelege nevoia de a apela la specialist.

Despre Avocaţii Parlamentari

Profesia de avocat trăieşte în contemporaneitate sub mai multe ameninţări, dar două dintre ele sunt semnificative în ceea ce mă priveşte. Contradicţia de viziune şi principii existentă între organele profesiei şi masa avocaţilor respectiv contradicţia funcţională dintre interpretarea mijloacelor profesionale de avocaţii cu demnităţi publice şi avocaţii fără astfel de demnităţi se constituie în ameninţări serioase pentru profesia de avocat. Modalitatea în care aceste contradicţii vor fi depăşite va condiţiona şi afecta destinul profesiei de avocat.

Raportându-mă exclusiv la politicile profesionale şi nu la prevederi legale şi constituţionale, din punctul meu de vedere abordarea cea mai potrivită pentru depăşirea acestei contradicţii ar fi aceea de suspendare din profesie, de drept, prin efectul legii a avocatului care dobândeşte o demnitate sau funcţie publică. În felul acesta atât funcţionarea demnităţii şi funcţiei publice ar fi pusă dincolo de orice semn al întrebării cât şi organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat ar evita orice abordări discordante. Practica ne oferă astfel de cazuri (cred că Dan Şova a procedat în felul acesta).

Această măsură se impune mai mult şi din perspectiva calităţii actului de legiferare acum când atât CEDO cât şi Curtea Constituţională sau Curtea Europeană de Justiţie vorbesc în jurisprudenţa lor despre calitatea tehnică a legii. Or sub acest aspect, obiectivitatea legiuitorului trebuie să fie fără putinţă de tăgadă şi dincolo de orice astfel de discuţii mercantile. Prezenţa juriştilor în Parlament este un lucru bun întrucât dincolo de aspectele politice, actul de reglementare este un act de natură juridică or aceştia pot contribui prin pregătirea lor la calitatea legii. Însă prezenţa ar deveni cu adevărat excepţională dacă juriştii, în cazul nostru avocaţii, s-ar suspenda din contextele care permit afectarea obiectivităţii gândirii juridice puse în slujba actului de construire a dispoziţiilor legale.

Nu poţi desena proiectul de lege privind energia electrică când eşti avocat şi ai clienţi sau ai vocaţia de a dobândi clienţi companiile din industria de energie.

Despre fondul problemei

Dincolo de aspectele mai sus menţionate rămâne substanţa problemei care a produs discuţia, anume cum trebuie procedat cu conflictul de interese reglementat de Legea nr. 161/2003, adică posibilitatea avocaţilor cu demnităţi publice (pe scurt şi lato sensu) de a reprezenta clienţi împotriva statului (în cauze civile şi penale). O astfel de dilemă, mai mult politică, decât juridică, nu poate fi antamată fără a face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1519 din 15 noiembrie 2011 publicată în M.Of. nr. 67 din 27 ianuarie 2012 care analizând o interdicţie cuprinsă în legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a dispus că este nesocotit dreptul constituţional la apărare dacă unui avocat îi este interzis să reprezinte clienţii în faţa instanţei unde soţul sau o rudă anume circumstanţiată deţine poziţia de judecător.

Textul legal dar şi motivaţia instanţei constituţionale sunt mai largi însă ceea ce trebuie reţinut este faptul că din perspectivă legală situaţiile sunt comparabile, iar instanţa constituţională în cazul mai sus menţionat a stabilit că dreptul la apărare garantat plenar de art. 24 din Constituţie nu poate fi limitat prin astfel de interdicţii/incompatibilităţi/conflicte de interese. Instanţa constituţională optează între superioritatea dreptului la apărare şi preferinţa care ar putea fi acordată interesului public de protejat pentru superioritatea dreptului la apărare. Dincolo de considerentele de ordin juridic, această opţiune constituţională rămâne o realitate cu putere de opozabilitate atât pentru legiuitor cât şi pentru celelalte autorităţi cu atribuţii în desenarea sistemului public. Sub acest aspect, strict juridic, poziţia Avocaţilor cu demnităţi publice nu este de condamnat.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro