Orașul din România unde plouă cel mai puțin – O poveste cu mult soare, paragină, pirați și multe recorduri
Sulina este un oraș cu totul special din multe motive și a avut o perioadă de aur, cum puține orașe românești au avut acum 120 de ani. Sulina înseamnă și decădere și izolare, dar și o plajă superbă și foarte mult soare. Cum era orașul în zilele de glorie? Cât de mult s-a schimbat? Cum era descris într-un roman celebru? Care sunt recordurile meteo?
Informația pe scurt
- Sulina este cea mai mare așezare din Delta Dunării și deține o mulțime de recorduri meteo pentru România: plouă în medie cel mai puțin, sunt cele mai multe ore de strălucire a soarelui, sunt cele mai puține nopți cu îngheț
- Sulina avea, conform datelor de acum doi ani, aproximativ 3.100 de locuitori, cu 500 mai puțin decât în 2011. Este printre puținele orașe românești care acum un secol avea populație mai numeroasă decât în prezent. Sulina nu mai era nici spital și se ajunge destul de greu acolo.
- Sulina a devenit un oraș important datorită poziției geografice și datorită complicatei geopolitici de acum 170 de ani. A ajuns pe la 1900 să aibă peste 5.000 de locuitori din mai mult de 20 de naționalități. Cei mai mulți erau greci și români, dar locuiau în urbea dobrogeană chiar și indieni, senegalezi și etiopieni.
- „Viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesanta. Are un farmec şi un pitoresc deosebit. Este unicul loc în ţară unde găseşti adevărata viaţă de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât oraşe. Sulina este numai port, nu are oraş”, scria Jean Bart în romanul Europolis (1933) care descrie viața la Sulina în perioadele de glorie.
- Sulina a crescut deoarece a găzduit unul dintre cele mai importante organisme ale vremurilor de acum un secol și jumătate: Comisia Europeană a Dunării. Palatul „Comisiunii” se poate vedea și azi, este cea mai mare clădire din oraș, însă are mare nevoie de restaurare.
- Puține locuri din România au așa o climă blândă. Sunt rare iarna nopțile cu temperaturi de sub -5 C, iar vara sunt puține zilele cu mai mult de 30 de grade. În foarte puține locuri din țară este așa de mică diferența dintre temperaturile nocturne și cele din timpul zilei. Iarna este vânt puternic, vara sunt țânțari. În cele mai calde nopți de vară temperaturile nu coboară sub +25 C.
Sulina și recordurile meteo
În medie, la Sulina plouă de șase ori mai puțin decât la Stâna de Vale, de patru ori mai puțin decât la vârfu Omu și jumătate față de București.
Media multianuală de precipitații 1961-2000: 268 mm, cu maxim în luna septembrie (31,1 mm) și minim în martie (14,7 mm).
Cei mai secetosi ani la Sulina: 2003 (109,5 mm), 2000 (137,8 mm), 2022 (154,9 mm), 2019 (157,9 mm).
Cei mai ploioși ani la Sulina: 1939 (685,5 mm), 1919 (619,9 mm), 1952 (581,6 mm), 1924 (580,1 mm).
Sulina este orașul din România unde soarele strălucește cele mai multe ore, 2.300 de ore/an, fiind, așadar, un campion la cerul senin! La polul opus, la vârful Omu sunt sub 1.600 de ore de strălucire a Soarelui, la fel fiind și la Predeal.
Sulina este și locul unde sunt, în medie, cele mai puține zile cu îngheț, sub 40, dar în ultimii ani au fost mai puține (19 zile cu minime de sub 0 grade în 2020).
Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în data de 20 august 1946 (37.5°C) şi temperatura minimă absolută s-a înregistrat în data de 9 februarie 1929 (-25.6°C). În ultimii zece ani nu au fost iarna sub -16 C și nici vara peste +35 C.
Media multianuală pentru perioada 1961-2000 a fost de +11,4 C. Media lunii ianuarie a fost +0,3 C, iar în iulie, +22,3 C.
|n ultimii zece ani media anuală a fost mereu peste +12, culminând cu +13,8 C, în 2019. Unul dintre cei mai reci ani din ultimii 50 a fost 1976, cu o medie de +10,5 C. Ninge foarte rar la Sulina, sunt ani în care nu se depune strat de zăpadă. În 2020 au fost doar cinci zile cu ninsoare, iar în 2019, doar șase. În 1996 au fost 36 de zile cu precipitații solide și a nins și pe 21 martie, extraordinar de târziu.
De la o îngrămădire de colibe pescărești la oraș cosmopolit
Sulina este unul dintre cele mai cunoscute orașe dobrogene, fiind așezat pe Dunăre, în zona ei de vărsare, de o parte și de alta a brațului Sulina, în Delta Dunării.
Este singurul oraș din România care este legat de alte orașe doar pe cale navigabilă. fiind la 72 km de Tulcea. Cu barca rapidă călătoria durează o oră și jumătate și costă 70 – 80 de lei.
Pe acel loc se pare că a existat un sat de pescari încă din secolul X, dar această etapă nu a fost depășită decât după 1850, când Sulina avea să devină unul dintre cele mai cosmopolite orașe europene, un loc unde trăiau oameni de peste 20 de naționalități.
Micuța așezare a fost menționată în documente sub numele de Solina sau Soline, a fost deținută și de genovezi în secolul XIV și flota turcă a staționat aici în secolul XV, înainte să atace Chilia și Cetatea Albă, care erau parte a Moldovei condusă de Ștefan cel Mare.
Sulina a devenit un oraș important datorită poziției geografice și datorită complicatei geopolitici de acum 170 de ani.
Pe la 1850, Sulina avea doar câteva sute de locuitori și era un loc frecventat și de pirații greci și maltezi, dar cei mai multți localnici erau pescari turci și ruși.
Iată ce spune unul dintre personajele din romanul Europolis scris de Jean Bart despre Sulina și importanța ei, în perioada de glorie.
„Pe vremea când Turcia nu putea şi Rusia nu vroia să întreţină gura Dunărei deschisă navigaţiei, după războiul din Crimeea, s-a alcătuit provizoriu o Comisie Europeană pentru lucrări tehnice, ca marile Puteri să-şi poată trimite vapoarele pe Dunăre să încarce grâul românesc de care aveau nevoie. Noi, ocupând Dobrogea, am intrat în stăpânirea gurilor Dunărei, moştenind pe Turci”.
În 1870 au început ample lucrări pe brațul Sulina și s-au făcut amenajări și lucrări de canalizare, astfel încât au avut acces pe braț nave maritime și fluviale. Între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,6 la 5,4 m.
A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1870, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 (construcția fusese începută de ruși pentru acel far de la 1802) și s-a administrat traficul naval.
Englezul Sir Charles Hartley, supranumit „Părintele Dunării”, ocupant al funcției de inginer al CED, a coordonat lucrările de amenajare a brațului Sulina ce l-au transformat în principala arteră fluvială navigabilă.
După 1878 Sulina a primit statut de „porto franco” și a crescut până la Primul Război Mondial. Sulina era „port liber”, fiind scutit de taxe vamale și, deci, având regim comercial special.
De la un sat cu câteva sute de oameni, populația a crescut de aproape zece ori în nici 30 de ani.
Iată cum era descrisă Sulina în romanul Europolis al lui Jean Bart
„Pe ecranul cerului se proiectau catarge şi coşuri; corăbii şi vapoare de-a lungul malurilor dormeau ancorate, priponite cu frânghii groase de sârmă. Pe-o limbă de pământ joasă, îngustă. între fluviu şi baltă, se înşirau casele aliniate la rând. O moară de vânt îşi învârtea cadenţat în aer braţele obosite. La Nord păduri nepătrunse de stuf, la Sud banda nesfârşită a plajei cu valurile dunelor de nisip în zare.
— Peisagiu olandez, pronunţă scurt doctorul.
— Exact, aprobă secundul. Aceleaşi condiţii. Teren plat. Mlaştină. Cota zero. Nivelul mării. Priveşte oraşul. Trei străzi lungi, paralele cu malul fluviului, A patra e în baltă; i se zice Sahara din cauza nisipului depus ca să ţină ţânţarii la distanţă. Iată oraşul văzut ca în palmă. Observă că mai toate casele sunt de lemn”.
Sulina avea acum 120 de ani aproximativ 5.000 de locuitori, mult mai mulți decât în prezent! În 1900 locuiau în Sulina oameni din cel puțin 23 de naționalități: erau peste 2.000 de greci, 800 de români, 600 de ruși, peste 400 de armeni și aproape 300 de turci. Mai locuiau în oraș evrei, albanezi, tătari, englezi, germani și austrieci. Existau șapte consulate, inclusiv ale unor state îndepărtate, precum Belgia și Norvegia.
Amănunt interesant: printre străinii care locuiau în Sulina la 1900 se numărău și indieni, senegalezi, etiopieni și algerieni.
Sulina a crescut datorită unui organism creat în 1856 și denumit Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938), organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris în 1856. Acest tratat stabilea neutralitatea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre, aflată sub supravegherea acestei comisii internaționale.
Datorită Comisiei Europene a Dunării (CED), Sulina a devenit un oraș cu iluminat electric, cu serviciu telegrafic și de telefonie, cu spital, cu uzină de apă, rețea de distribuție de apă și cu străzi, cheiuri în port și diguri de protecție. Linia de telegraf funcționa din 1857, interiorul palatului Comisiei a fost iluminat din 1882 cu un generator adus din SUA, iar alimentarea cu apă funcționează din 1897.
Interesant este că pe la 1900 populația totală varia destul de mult în funcție de ritmul sezonier al operațiunilor comerciale navale, dar și în funcție de producția anului agricol, fiindcă dacă a fost un an slab era nevoie de mult mai puțini hamali în port.
Prin port ajungeau mai ales mărfuri precum cereale, sare și cherestea, Marea Britanie fiind una dintre cele mai îndepărtate destinații.
După 1920 portul Constanța s-a dezvoltat accelerat, iar Sulina a rămas în umbră. O mică renaștere a fost în anii 30 ai secolului trecut, însă de scurtă durată.
„Un petic de civilizaţie în pustiul primitiv al Deltei”
Revenim la romanul lui Jean Bart și la viața din Sulina de acum un secol:
„— Să fii nevoit să trăieşti aici… trebuie să fie oribil, zise doctorul.
— Desigur că de plăcere nu locuieşte nimeni aci. Căci nimeni nu se expune să fie supt gratuit de ţânţari. Nevoia sau setea de câştig i-au adus pe toţi aci în Deltă. Totuşi, viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesanta. Are un farmec şi un pitoresc deosebit. Este unicul loc în ţară unde găseşti adevărata viaţă de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât oraşe. Sulina este numai port, nu are oraş. Toată populaţia se hrăneşte din viaţa portului. De altfel nici nu are nimic comun cu restul ţării. Aci e o viaţă de colonii. Comerţul levantin atrage aventurieri din toate seminţiile, care se perindă pe aci ca să pescuiască în apa tulbure a Dunărei”.
Jean Bart arată în Europolis cât de mare era contrastul între sediul Comisiunii și restul clădirilor din oraș:
„— Dar ce-i clădirea asta colosală, în disproporţie cu restul oraşului?
— Palatul Comisiei Europene a Dunărei. Impunător, monumental, ca reşedinţa unui guvernator din colonii.
Casele din jurul lui sunt locuinţele funcţionarilor superiori de la Comisiune. Vezi, ce vile cochete, îmbrăcate în iederă şi glicină. Panouri de verdeaţă, boschete, alei plantate, parchete de flori, terenuri de sport… toate cu simetrie, tăiate geometric. Curăţenie, ordine, confort englezesc. O insulă, un petic de civilizaţie în pustiul primitiv al Deltei”
Un oraș izolat cu multe clădiri în paragină
Sulina avea în jur de 4.000 de locuitori în perioada comunistă, iar un ghid turistic din anii 70 prezenta locul ca fiind unul plin de superlative. „Orașul are construcții frumoase, pe străzi dispuse regulat, paralel cu canalul. Există aici hotel, restaurante, cinematografe, casă de cultură. În ultimii ani a fost refăcut cheiul.
Pe plajă, care este întinsă și frumoasă, se organizează tabere de vacanță pentru tineret și școlari. Orașul cunoaște tot mai mulți vilegiaturiști și turiști ademeniți de frumusețea mării și de tainele ei și de vraja deltei în care se fac plimbări și minunate excursii cu lotca”. (cartea România de la A la Z, editura Stadion, București, 1970).
Sulina este singurul oraș al Deltei, cu străzi și automobile, dar are un aspect de „sfârșit de lume”, arată ca un oraș fantomă și, fiind greu de ajuns la el, turiști mai mulți vin doar două-trei luni pe an. Față de Constanța este un „oraș fantomă”, nu prea s-au făcut proiecte de succes cu bani europeni, nu s-a construit un port turistic modern și majoritatea clădirilor sunt în ruine, inclusiv palatului Comisiei Europene a Dunării care era o minunăție de clădire la vremea ei.
Sulina poate fi comparată cu Băile Herculane, fostă stațiune habsburgică ce era una dintre cele mai la modă în Europa Centrală acum 150 de ani. Și aici domnește paragina și un aer de grandoare ofilită, dar Băile Herculane nu este un oraș atât de izolat, s-au făcut investiții în ultimii ani și numărul de turiști este mai mare.
În Sulina circula și o anecdotă: că acum mult timp, singurele două mașini din oraș ar fi fost implicate într-un accident.
Cel mai special loc turistic este vechiul cimitir, cunoscut sub numele de „Cimitirul Internațional” sau „Cimitirul Maritim”. Se găsește aici și mormântul unui pirat, dar și cel al unei prințese și își dorm somnul de veci mulți marinari. Locul este special fiindcă sunt îngropați și creștini și musulmani și evrei și multe povești sunt legate de cei de aici.
Europolis
Pe parcursul articolului am citat dintr-un roman scris acum 90 de ani. Nu este o carte obișnută.
Unul dintre cele mai cunoscute romane dedicate unui port românesc este Europolis, romanul publicat integral în 1933 de Eugeniu P. Botez, un scriitor care a rămas în literatura română sub numele de Jean Bart, pseudonim împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea.
Jean Bart l-a avut drept dascăl pe Ion Creangă la Păcurari, lângă Iași și a ajuns să fie comandant al unor porturi dunărene, inclusiv al Sulinei.
Despre stația meteo Sulina
Staţia Meteorologică Sulina a fost înființată in anul 1857 si este cea mai veche staţie meteorologică din Dobrogea şi una dintre cele mai vechi din ţară. Observaţiile meteorologice s-au efectuat cu intermitenţă până în anul 1868, iar din anul 1875, fără întreruperi.
Prima stație meteorologică automată a fost instalată în data de 10 octombrie 2005, datele fiind transmise și în flux internațional, conform standardelor Organizației Mondiale de Meteorologie (OMM).
Accesul la staţie se face pe apă cu şalupa rapidă din dotarea staţiei, iar portul cel mai apropiat este Sulina, aflat la aproximativ 3 mile marine distanţă (5,6 km). În timpul furtunilor, care se produc mai ales în sezonul rece, accesul oamenilor pe dig este imposibil, valurile de mare fiind foarte puternice şi având înălţimea de 2-4 m.
Din punct de vedere climatologic, Staţia Meteorologică Sulina este o staţie de litoral-coastă, poziţionată în sectorul de provincie climatică cu influenţe pontice afectat de topoclimatul de vale, luncă şi câmpii aluviale, specific Deltei şi Luncii Dunării
Mediile anuale ale temperaturii aerului sunt de 11-12°C, durata de strălucire a Soarelui însumează peste 2300 ore anual, cantităţile anuale de precipitaţii sunt cele mai mici din ţară, sub 300 mm.
Sursa informațiilor despre stație este ANM – Centrul Meteorologic Regional Dobrogea
Sursa foto: Dreamstime.com
INTERVIURILE HotNews.ro