Papa Francisc și-a cerut scuze după ce a folosit cuvântul „frociaggine” într-o discuție cu episcopii
Papa Francisc și-a cerut scuze marți pentru folosirea cuvântului „frociaggine” într-o discuție pe care a avut-o cu episcopii despre dreptul persoanelor din comunitatea LGBT de a se căsători, relatează Reuters, citând Vaticanul.
„Papa nu a intenționat niciodată să jignească sau să se exprime cu cuvinte homofobe, iar el își cere iertare celor care s-au simțit jigniți de folosirea unui termen semnalat de alții”, a declarat într-un comunicat Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
„Frociaggine”, un cuvânt din dialectul din zona Romei, este considerat în italiană drept vulgar şi insultător față de comunitatea gay, fiind apropiat ca sens cu termenul „pederast”.
Papa Francisc a folosit cuvântul în timpul unei cuvântări ținute săptămâna trecută la adunarea Conferinței Episcopale Italiene, când i-ar fi invitat pe episcopi să nu primească în seminariile religioase persoane declarate în mod deschis ca fiind homosexuale, spunând că sunt deja prea mulţi „frociaggine”.
Presa italiană a scris luni despre acest subiect, informația stârnind rumoare în condițiile în care papa Francisc este cunoscut pentru toleranța sa față de persoanele LGBT.
La Repubblica a amintit că papa Francisc a militat întotdeauna pentru o Biserică primitoare pentru toţi, indiferent de orientarea sexuală, dar că a insistat la această adunare asupra interzicerii seminariilor pentru persoanele declarate deschis ca fiind gay.
„Potrivit episcopilor contactaţi” de Corriere della Sera, „este evident că suveranul pontif nu era conştient de cât de insultătoare erau cuvintele sale în italiană”, a scris principalul cotidian italian pe site-ul său în condițiile în care papa Francisc este primul suveran pontif din America Latină.
Papa Francisc a aprobat chiar în decembrie anul trecut ca preoții catolici să poată oferi binecuvântări cuplurilor formate din persoane de același sex, însă și-a menținut opoziția față de căsătoria lor în Biserică.
Suveranul pontif a apărat de mai multe ori de atunci decizia privind binecuvântările pentru cuplurile gay în condițiile în care ea a atras o reacție de opoziție din partea elementelor conservatoare din Biserica Catolică.