Pasageri si naufragiati

Inchipuiti-va o nava cu pasageri care naufragiaza pe o insula nelocuita, dar bogata in resurse. Printre pasageri, exista un specialist in agricultura, cativa medici, vreo doi profesori, dar Capitanul nu-i are pe toti la inima, intrucat in timpul calatoriei, unii l-au enervat, iar altii au fost cam obraznici. Prin urmare, Capitanul decide sa-l trimita pe agronom sa vada cum s-ar putea construi niste drumuri pe insula. Pe unul dintre medici il pune sef peste viitoarele terenuri agricole, iar profesorului universitar de limba si literatura romana ii da ca sarcina sa construiasca niste aparate rudimentare cu care sa poata fi lucrat pamantul. In fine, prietenul de pahar al Capitanului e facut sef peste toti. Dupa un an, nu exista nici macar o carare pe insula, culturile agricole nu se dezvoltasera deloc, dar Capitanul era fericit. In fiecare seara, petrecea cu prietenul sau, seful Echipei.

Foarte simplificat, asta e tabloul a cum NU trebuie sa arate modul de a conduce orice companie. Orice asemanare a povestii de mai sus cu ceea ce se intampla in companiile statului roman poate fi intamplatoare.

Daca insa inlocuiti cuvantul „Capitan” cu „Stat”, iar cu un efort suplimentar de imaginatie, admitem ca pasagerii sunt cetatenii supusi Statului, asemanarea cu modelul de conducere al companiilor de stat din Romania poate capata un contur mai consistent.

Sa nu uitam insa ca noi, cetatenii Romaniei, suntem toti actionari ai acestei economii si ca, in final, platim din buzunar erorile „Capitanului” sau am putea sa ne bucuram de mici bonusari (a se citi relaxari fiscale), atunci cand treaba ar merge bine.

Modul in care Statul guverneaza este reflectat in mod deosebit prin felul in care acesta intelege sa asigure managementul companiilor la care e actionar majoritar. Totusi, spre deosebire de guvernare, care necesita mecanismele vietii politice pentru evitarea derapajelor democratice si pentru care nu exista o reteta de succes, managementul companiilor de stat beneficiaza de un avantaj extraordinar. Acest avantaj este reprezentat de un concept mai putin cunoscut de majoritate, anume „guvernanta corporativa”.

In esenta, „Guvernarea corporativa se refera la promovarea corectitudinii, transparentei si responsabilitatii la nivel de companie”, spunea J. Wolfensohn, presedinte al Bancii Mondiale, citat dintr-un articol (Financial Times, 21 Iunie 1999). Ea implica o serie de relatii intre 4 entitati principale: management, board, actionari si alte parti interesate. O guvernare corporativa de buna calitate se axeaza pe minimizarea atat a conflictelor de interese dintre partile interesate, cat si a politizarii relatiilor dintre ele.

Teoretic, toate cele 4 entitati trebuie sa aiba acces egal la informatiile pe care le detine compania. Toate trebuie sa aiba acces egal la a-si exprima opiniile. Toate trebuie sa aiba acces egal la a-si exprima dreptul de vot. Modul in care au acces la informatii trebuie sa fie si el transparent, tocmai pentru a ridica gradul de responsabilizare a acestor actori vizavi de activitatea si deciziile pe care le iau. O companie condusa pe baza criteriilor de guvernanta corporativa nu poate sa favorizeze Consiliul de Supraveghere sau Conducerea Executiva, asa cum nici aceste entitati nu pot sa favorizeze actionarii majoritari.

Modul de numire in consiliile de administratie a fost probabil criteriul pe care s-a insistat cel mai mult in Romania. Trebuie sa existe competitie, transparenta si independenta de factorul politic. Si este nevoie de aceeasi reflectare si la nivelul conducerii executive.

In urma unor eforturi de promovare a acestor criterii sanatoase de guvernanta corporativa, a aparut celebra OUG 109/2011, prin care Statul impune, la companiile pe care le administreaza, selectii competitive de manageri privati. Aceste eforturi au fost sustinute de o serie de actori printre care Ministerul Justitiei, dar si alte autoritati Romane, si nu in ultimul rand de catre Fondul Proprietatea.

Din pacate, insasi aplicarea acestei legi s-a facut cu multe intarzieri, in primii ani realizandu-se selectii reale doar la acele companii de stat care se aflau sub monitorizarea directa a FMI-ului. Daca facem un mic efort de memorie pentru a inventaria situatiile controversate prin care au trecut managerii de la Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, CFR Marfa sau TAROM, realizam cam pe unde suntem la capitolul „progres”.